În Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, la Parohia Micherechi, în perioada 10‑11 octombrie, s‑a desfășurat cea de‑a 7‑a ediție a manifestării duhovnicești „Zilele Ortodoxe la Micherechi”.
În Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, la Parohia Micherechi, în perioada 10‑11 octombrie, s‑a desfășurat cea de‑a 7‑a ediție a manifestării duhovnicești „Zilele Ortodoxe la Micherechi”.
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
În Duminica a 18-a după Rusalii, 27 septembrie 2026, Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din municipiul Hunedoara, numită și Catedrala Eroilor, a îmbrăcat haina luminoasă a sfințirii. Slujba a fost săv
În ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, 18 septembrie, la Catedrala Veche din Arad, unde vreme de două decenii acesta a slujit și a propovăduit cuvântul Evangheliei mântuirii, după slujba Acatistului Sfântului Ilarion a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a sărbătorit miercuri, 16 septembrie 2026, împlinirea vârstei de 55 de ani. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și o
Mii de credincioși, clerici și monahi din întregul Banat au participat la slujbele prilejuite de cel de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, închinat Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului. Pelerini veniți din numeroase zone s-au adunat în ziua praznicului și în ajun pentru a-l cinsti cu evlavie pe ocrotitorul acestei regiuni a țării. Marți, 15 septembrie, Dumnezeiasca Liturghie de hram a fost săvârșită de un sobor de arhierei.
Un moment istoric și duhovnicesc a avut loc astăzi, 13 septembrie 2026, la Mănăstirea Mălainița din Episcopia Daciei Felix, acolo unde, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița.
Credincioșii Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”-Stejari din Suceava au sărbătorit miercuri, 9 septembrie 2026, hramul comunității, în ziua de pomenire a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana. Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența, pentru prima dată în pelerinaj în Bucovina după canonizare, a unui fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea.
Mănăstirea Părhăuți a fost, la 16 august 2026, loc de bucurie duhovnicească pentru obștea monahală și credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul
În Duminica a 10-a după Rusalii, la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală din județul Constanța, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Numeroși pelerini și credincioși de diferite vârste s-au rugat la Sfânta Liturghie, printre aceștia aflându-se și persoane venite pentru tratamentele balneare desfășurate în cadrul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria”-Techirghiol, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Mănăstirea Lainici din județul Gorj a fost joi, 6 august, loc de slujire arhierească și bucurie duhovnicească, cu prilejul praznicului împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, ziua când Mântuitorul nostru Iisus Hristos Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea ucenicilor Săi pe Muntele Tabor.
La Catedrala istorică din Arad a avut loc astăzi, 30 iulie, pomenirea Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, la împlinirea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veşnice. În locul unde arhiereul a slujit în mod obişnuit în fiecare duminică şi sărbătoare, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie arhierească şi la slujba Parastasului oficiată de un sobor de ierarhi români.
Biserica Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din judeţul Argeş a fost sfințită luni, 27 iulie. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit duminică, 26 iulie, Sfânta Liturghie cu prilejul hramului Mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, conform arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 25 iulie, în mijlocul credincioșilor din localitatea Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale și al întâlnirii fiilor satului.
În ziua de cinstire a Soborului celor 12 Sfinți Apostoli, marți, 30 iunie, la hramul Mănăstirii Bârsana, judeţul Maramureş, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cei nouă ierarhi au sfințit cu acest prilej paraclisul de la demisolul bisericii mari a mănăstirii, în urma lucrărilor de restaurare.
La biserica românească din Micherechi, Ungaria, a avut loc sâmbătă, 27 iunie, un concurs de toacă pentru copiii din localitate și împrejurimi. Concursul a fost organizat de părintele paroh Ionuț Teodor Negrău și de alți credincioși și binefăcători din localitate, între care și Maria Márkné Bordaș, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei ortodoxe româneşti din Ungaria.
Ierarhi, clerici și popor dreptcredincios din Arhiepiscopia Aradului s-au unit în rugăciune la Catedrala Veche din municipiu, în zilele de 27 și 28 iunie 2026, pentru a aduce un ultim și pios omagiu Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut la Domnul vineri, 26 iunie. Soboare de ierarhi, preoți și diaconi au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său și au fost rostite cuvinte de mângâiere și evocare a slujirii jertfelnice a acestuia. La finalul acestor momente, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat spre Mănăstirea Neamț, locul unde va fi săvârșită slujba Înmormântării.
În Catedrala Veche din Arad a fost săvârșită sâmbătă seară, 27 iunie, de la ora 19:00, slujba Stâlpilor pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul. La momentul de rugăciune au participat numeroși ierarhi, preoți, diaconi și sute de credincioși veniți să‑i aducă un ultim omagiu fostului Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Între cele 16 noi Sfinte Femei Românce, recent trecute în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, se numără și Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. La Budapesta, Ungaria, a avut loc luni, 22 iunie, o nouă etapă din procesul aflării cinstitelor moaşte ale acestei sfinte românce, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Catedrala Arhiepiscopală din Arad, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 1 iunie 2026. Praznicul Sfintei Treimi a fost cinstit prin Sfânta


