Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Tema educației în viața familiei, analizată de clericii români din Italia
La Centrul eparhial de lângă Roma a avut loc săptămâna trecută prima Conferință semestrială de primăvară din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona centrală a Italiei, dar și din insula Sardinia.
După rostirea rugăciunii de început, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a adresat un cuvânt preoților și diaconilor participanți la conferință.
Părintele Mihai Drigă de la Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Treime și Sfântul Nicolae” din Bari a susținut conferința tematică „Parohia, educația, familia și persoanele vârstnice în viața Bisericii”, accentuând importanța educației în viața familiei, care se răsfrânge în modul în care ne raportăm la viața parohiei și în interacționarea cu cei vârstnici. Părintele a evidențiat sfaturile despre educație ale Sfântului Ioan Gură de Aur. După conferință a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a mulțumit conferențiarului pentru relatarea făcută și pentru readucerea în actualitate a situației familiei și a vârstnicilor și integrarea acestora în viața parohiei. Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată recomandărilor pastorale și misionare, se arată pe site-ul eparhiei, episcopia-italiei.it.



.jpg)
