Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Vecernie ortodoxă săvârșită la Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma
În seara zilei de miercuri, 18 ianuarie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba Vecerniei în limba italiană în Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor format din 19 preoți și un diacon, slujitori în capitala Italiei și în împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul” al eparhiei.
La slujba Vecerniei au participat reprezentanți ai autorităților religioase și civile din Roma, precum și italieni ortodocși, iubitori de Ortodoxie sau care doresc să descopere bogățiile acesteia. Credincioșii prezenți au avut ocazia de a se închina la mormântul Sfântului Apostol Pavel, care și‑a petrecut ultimii ani ai vieții pământești în Roma, unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și a pus bazele comunității creștine din acest oraș.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare în limba italiană, în care a transmis salutul și urările de bine din partea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei. Totodată, ierarhul le‑a mulțumit celor prezenți pentru participare, îndemnând la ascultarea față de Domnul și la împlinirea faptelor bune și a poruncilor Lui, pentru a îndeplini dreptatea lui Dumnezeu.
Evenimentul, ajuns la cea de‑a 12‑a ediție, a debutat în anul 2010 la inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Vecernia misionară fiind săvârșită în cadrul evenimentelor dedicate Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, se arată pe site‑ul episcopia‑italiei.it.