Prezenţa românilor care au trăit ori vieţuiesc în Austria este o parte constitutivă a unei existenţe comune de aproape trei veacuri şi jumătate. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918). Românii au fost în vremea monarhiei o prezenţă însemnată, 7% din populaţia imperiului. Peste 200 de familii române erau stabilite în Viena în anul 1899.
Zi de sărbătoare pentru comunitatea românească din Croația
În perioada 22-25 iunie 2024, românii ortodocși din Zagreb, Croația, s-au reunit în rugăciune la capela oferită spre rugăciune de către dieceza romano-catolică. Totodată, luni, 24 iunie, au sărbătorit și hramul sfântului lăcaș, „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, informează Basilica.ro.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Nicolae Ceruță, slujitor la această biserică românească. „Sfântul Ioan Botezătorul este chemat în lumea aceasta printr-o minune, el însuși fiind o minune. Ideea care se desprinde de aici este că fiecare copil care vine în lume este o minune a lui Dumnezeu, iar părinții trebuie să fie foarte atenți cum primesc darurile de la Dumnezeu”, le-a spus părintele Nicolae Ceruță celor prezenți.
După Sfânta Liturghie au fost săvârșite o slujbă de Te Deum pentru românii din Balcani, marcând Ziua Românității Balcanice din data de 10 mai, și o slujbă de pomenire pentru eroi, potrivit sursei citate.
La final, comunitatea a felicitat-o pe Maya Sofia Mohač, o adolescentă de origine română în vârstă de 17 ani, care a câștigat locul 2 la Campionatul Național de Gimnastică Sportivă de la Osjek, Croația.
La slujbă au participat Ștefania Carmen Florea, însărcinat cu afaceri al Ambasadei României în Republica Croația, precum şi alți membri ai corpului diplomatic din Croația.



