Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Elevii au învățat istoria necunoscută a martirilor din timpul comunismului
Elevi din cadrul Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală au participat vineri, 24 mai 2019, la desfășurarea proiectului educațional „Îngeri născuți în comunism”, organizat cu scopul de a conștientiza generația tânără de semnificația și importanța dezvoltării unei culturi istorice de valoare, dar și de a îmbina noțiunile teoretice cu activități extracurriculare. În cadrul proiectului au fost săvârșite mai multe slujbe de pomenire pentru deținuții și victimele regimului comunist.
Prima vizită din cadrul proiectului a avut loc la Cimitirul Eroilor Revoluției, unde a fost oficiată slujba Parastasului de către pr. conf. dr. Lucian Vasile Petroaia, paroh la Biserica Popa Chițu din București, iar Corul „Cuza” al liceului a oferit răspunsurile. A urmat o scurtă prezentare a prof. Cristina Ștefan, care le-a vorbit elevilor despre „Școala românească în comunism”.
În continuare, au vizitat Fortul 13 Jilava, unde părintele Lucian Vasile Petroaia a săvârșit slujba Parastasului și a rostit cuvântul intitulat „Preoți și călugări, sfinți ai temnițelor”, în care a evidențiat suferința celor care au fost închiși în Penitenciarul Jilava. „Cu mari emoții am pășit în acest loc. Aceste ziduri umede și dătătoare de moarte poartă în ele multă suferință. Cumva, ele sunt sinonime cu istoria neamului românesc. Am avut o istorie potrivnică, o istorie care, totuși, ne-a zămislit mulți eroi și sfinți. Cei care au intrat aici și care nu au mai ieșit nu au murit decât fizic pentru că ei sunt într-un calendar special al neamului românesc. În 1961, monahul și omul de litere Nicolae Steinhardt de la Rohia scria: «Doamne, câți oameni admirabili în jurul meu și sfinți. Parcă așa s-ar cuveni să fie acceptată cu simplitate această situație. Suferința, ori de câte ori este îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedește că răstignirea nu va fi fost inutilă. Dovedește că jertfa lui Hristos este roditoare». Oamenii aceștia au murit ca noi să fim liberi. De aceea, gestul de a-i pomeni este cu adevărat inspirat de Dumnezeu. Să nu uitați niciodată că la rădăcina unei bucurii stă întotdeauna o jertfă. Să nu uitați că pentru noi au murit alții”, a spus părintele conf. Vasile Petroaia.
La final, elevii Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” au vizitat Memorialul Închisoarea Pitești, unde a fost oficiată slujba Parastasului, iar asist. univ. drd. Alin Bolboașă Șofaru a rostit cuvântul „Sfinții închisorilor”.