Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 11, 23-26

Luca 11, 23-26

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 22 Noi, 2019

„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele 
decât cele dintâi.”

Ce este răul?! 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a IX-a, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2001), vol. 1, pp. 166-167

„ (…) nu socoti pe Dumnezeu autor al existenței răului și nici nu-ți închipui că răul are o existență proprie. Răul nu există aparte, ca o ființă oarecare, şi nici nu putem să ni-l imaginăm ca o ființă independentă şi de-sine-stătătoare. Răul nu este decât lipsa binelui. Ochii au fost creați; orbirea are loc prin pierderea ochilor. Deci, dacă ochiul n-ar fi fost făcut dintr-o natură supusă stricăciunii, orbirea n-ar fi avut loc. Tot aşa şi răul; nu există prin el însuşi, ci este o consecință a beteșugurilor sufletului. Răul nu este necreat, după cum susțin necredincioșii, care acordă răului aceeaşi valoare ca şi naturii binelui, ca şi când şi binele şi răul ar fi fără de început şi veşnice şi anterioare creației lumii; dar nici creat. Dacă toate sunt de la Dumnezeu, cum e cu putință ca răul să derive din bine? Nici urâtul nu derivă din frumos și nici viciul din virtute. Citește Cartea Facerii lumii! Vei găsi acolo scris că: toate erau bune și bune foarte (Facerea 1, 31). Deci răul n-a fost creat împreună cu cele bune. Dar nici creaturile spirituale, făcute de Creator, n-au fost aduse la existență amestecate cu răul. Dacă în momentul creației, creaturile materiale nu au avut în ele însele răul, cum ar fi putut creaturile spirituale, care se deosebesc atât de mult de cele materiale, și prin curățenie și prin sfințenie, să aibă vreo părtășie cu răul? Dar mi se poate spune: Răul este o realitate și efectele lui se văd răspândite din belșug de-a lungul întregii vieți. De unde-şi are, dar, existența, dacă răul nu-i nici necreat, nici creat? Cei care cercetează unele ca acestea să răspundă la următoarele întrebări: De unde vin bolile? De unde beteşugurile trupului? Că nu se poate spune că boala este necreată, dar nici că este creație a lui Dumnezeu. Nu! Ființele au fost create cu o structură naturală potrivit firii lor şi au fost aduse la viață având desăvârşite toate mădularele; se îmbolnăvesc atunci când îşi pierd starea naturală de viețuire; îşi pierd sănătatea fie printr-o viețuire rea, fie dintr-o pricină oarecare ce aduce îmbolnăvirea trupului. Deci Dumnezeu a făcut trupul, nu boala; a făcut sufletul, nu păcatul; sufletul se înrăieşte când se îndepărtează de starea lui naturală.”