PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA PRIMA DUMINICĂ A POSTULUI NASTERII DOMNULUI DIN ANUL 2024 Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și
17 Noi, 2024
„Bucuraţi-vă în Domnul“
„Şi ieşind degrabă de la mormânt, cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui Învierea“ (Matei 28, 8).
După o lungă perioadă de pregătire sufletească prin post, rugăciune, mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, prăznuim cu bucurie negrăită, în aceste zile binecuvântate de Dumnezeu, sărbătoarea Învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos sau Paştile, cum mai este numită în popor, „sărbătoarea sărbătorilor“ şi „praznicul praznicelor“.
Ca întotdeauna, aceste zile de minunată sărbătoare creştinească ne umplu sufletul de lumină şi pace, de nădejde şi dragoste, de bucurie şi recunoştinţă faţă de Părintele ceresc, „Care aşa de mult a iubit lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Aşadar, prin patimile, moartea şi Învierea Sa din morţi, Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar posibil, şi anume viaţa veşnică. Învierea Sa „a treia zi după Scripturi“ arată, o dată pentru totdeauna, că viaţa este mai tare decât moartea şi că Hristos Domnul este „învierea şi viaţa şi tot cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi“ (Ioan 11, 25-26). Se cuvine dar, să ne bucurăm şi noi la această sărbătoare, „cu bucurie mare“, pentru toţi cei ce credem în El să avem siguranţa învierii şi a nemuririi.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Dacă cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii stă sub semnul bucuriei, în cuvântul pe care vi-l adresez acum tocmai despre bucurie ca „roadă a Duhului Sfânt“ (Galateni 5, 22) doresc să vă vorbesc. Această dorinţă a mea ca părinte al vostru duhovnicesc se explică prin aceea că bucuria ce o trăim împreună fiind cerească şi duhovnicească, se revarsă peste noi ca razele binefăcătoare ale soarelui, aşa încât cu toţii simţim că vine de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi prin Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul. Aceasta este bucuria trăită de jertfelnicele şi iubitoarele femei mironosiţe, venite la Golgota să ungă cu mir trupul Domnului, a căror dragoste şi devotament au fost răsplătite cu prima arătare după Înviere şi cuvintele rostite de Domnul: „Bucuraţi-vă!“ Aceasta este, de asemenea, bucuria ucenicilor care „s-au bucurat văzând pe Domnul“ intrând prin uşile încuiate şi zicându-le „Pace vouă!“ (Ioan 20, 20-21). De această bucurie s-a împărtăşit apoi Maica Domnului, aşa după cum rezultă din preafrumosul irmos al Porţilor: „Îngerul a strigat celei pline de dar, bucură-te Fecioară, bucură-te şi iarăşi zic bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a ridicat, veseliţi-vă popoare… Saltă acum şi te bucură Sioane, iar tu Curată de Dumnezeu Născătoare, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău“.
Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este temelia credinţei noastre dreptmăritoare. Apostolul Pavel exprimă acest adevăr în nemuritoarele sale cuvinte: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră… Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi… Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 14-22).
Apostolul Pavel ne întăreşte în credinţă prin aceste cuvinte inspirate şi ne sporeşte bucuria de a trăi şi de a ne făuri destinul prin luptă statornică împotriva răului. Bucuria noastră e cu atât mai deplină, cu cât nu mai e nimic care să ne îngrădească în mărturia ce trebuie s-o arătăm despre Învierea Domnului.
Această bucurie este cuprinsă în toate rânduielile bisericeşti din aceste zile binecuvântate, în toate rugăciunile şi cântările ce înfrumuseţează şi îmbogăţesc tezaurul nostru liturgic. Spre pildă, cuvântul emoţionant şi impresionant al Sfântului Ioan Gură de Aur, de o frumuseţe duhovnicească inegalabilă, ne adresează acelaşi îndemn la dobândirea bucuriei lăuntrice, pentru că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“. „Pentru aceasta - scria Sfântul Părinte -intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă… Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi… Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii…“
Minunata slujbă din noaptea sfântă a Învierii cheamă tot universul, toată creaţia la bucuria trăirii în „duh şi adevăr“ a sărbătorii: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure…“, credincioşii fiind îndemnaţi să se împărtăşească „din rodul cel nou al viţei, din dumnezeiască veselie…“ şi, împreună cu femeile mironosiţe, să primească „bunele vestiri de bucurie ale Învierii lui Hristos…“
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos dărâmă barierele dintre oameni şi creează o stare de nepieritoare comuniune sufletească, prin împăcare şi iertare: „Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm… Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut zicând: vestiţi Apostolilor!“
Îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu să se bucure de acest praznic frumos şi luminat şi de este cineva slugă înţeleaptă să intre, în bucuria Domnului său“, a străbătut veacurile. Toate generaţiile de ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi s-au lăsat învăluite de această bucurie negrăită izvorâtă din Înviere, toate bisericile, mănăstirile, schiturile şi casele fiind luminate de duhul sărbătorii Paştilor, sărbătoarea prin excelenţă a Bisericii, care nu se reduce la o experienţă religioasă oarecare, ci este cu adevărat un mister liturgic, o reprezentare, o actualizare a unui moment real, împlinit pentru noi de Dumnezeu o dată pentru totdeauna. Pentru a marca în chip aparte importanţa, frumuseţea şi bucuria acestei sărbători, împăratul Constantin cel Mare participa la sfintele slujbe şi îşi „prelungea mult reculegerea… pe toţi părtaşii la praznic întrecându-i; sfânta veghe de noapte o prelungea până în zi; anumiţi oameni trimişi de el aprindeau pe întreg cuprinsul oraşului (Constantinopol, n.n.) lumânări lungi de ceară cărora li se adăugau făcliile aprinse la tot pasul, ceea ce făcea ca tainica noapte a privegherii să fie în cele din urmă mai luminată decât miezul zilei“ (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, traducere de Radu Alexandrescu, Bucureşti, 1991, p. 168).
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Vă împărtăşesc acest cuvânt de învăţătură pentru că de peste cincizeci de ani sărbătorim împreună cu bucurie şi creştinească rânduială Sfintele Paşti, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile ce le revarsă din belşug asupra noastră. Din păcate, cu toţii constatăm că, în ultima vreme, pe fondul crizei morale şi financiare, bucuriile noastre fireşti, omeneşti, zilnice s-au împuţinat. Tot mai mulţi credincioşi sunt copleşiţi de grijile vieţii, de lipsuri, nevoi şi sărăcie, mulţi părinţi duc dorul copiilor plecaţi în străinătate, iar copiii rămaşi în ţară, doar cu bunicii ori alte rudenii, resimt lipsa educaţiei şi a dragostei părinteşti.
La rândul lor, tinerii nu-şi mai trăiesc tinereţea pentru că societatea postmodernă în care trăim le impune o activitate lucrativă care le „asfixiază în asemenea măsură intervalul zilnic, încât „practic“ nu mai înseamnă nimic; e obţinerea unui câştig de care nu se bucură nimeni, un câştig din care nimeni nu are de câştigat“, zice un cunoscut scriitor român. Într-o societate consumistă şi tot mai laicizată „ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai“. O asemenea societate nu mai oferă tinerilor „bucurii şi satisfacţii“, nu le mai dă posibilitatea de a-şi întemeia o familie, de a creşte copii, preocuparea principală fiind aceea de a-şi croi o carieră sigură, apreciată şi bine plătită.
Dată fiind această stare de lucruri, vă îndemn pe toţi, cu dragoste părintească, să vă „bucuraţi în Domnul“ (Filipeni 4, 4) şi să reveniţi la starea de bucurie creştinească curată şi sinceră specifică măritului praznic al Învierii Domnului, pe care să o dăruiţi celor dragi şi apropiaţi, dar şi societăţii în care trăim, ca astfel „să se umplă de bucurie şi de veselie inimile noastre“, cuvinte prin care încheiem în fiecare duminică Sfânta Liturghie.
Cu aceste gânduri şi simţăminte, rog pe Hristos Domnul, Cel înviat a treia zi din morţi să vă învrednicească la aceste sărbători pascale de „bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a descoperit cinstita cruce“ şi vă întâmpin pe toţi cu frumoasele cuvinte: „Bine ai venit, bucuria mea! HRISTOS A Înviat“, cum obişnuia să se adreseze un sfânt al zilelor noastre celor pe care-i întâlnea.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin!
† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
