Cinstirea sfintelor icoane, prin rugăciune şi faptă bună

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Prima Duminică a ur­cuşului du­hov­ni­cesc către praznicul În­vierii Domnului, pe care o serbăm astăzi, cu ma­re bucurie şi folos duhovnicesc, es­te ziua în care Sfinţii Părinţi au restabilit, definitiv, cinsti­rea sfintelor icoane în Biserica lui Hristos, ziua în care a fost pro­clamată biruinţa dreptei cre­dinţe asupra valului de ere­zii care s-au abătut asupra ei vre­me de peste cinci secole.

Hotărârea ca prima Dumi­ni­că din Postul Sfintelor Paşti să fie numită Duminica Orto­do­xiei  şi, cu acest prilej, să fie cinstiţi toţi cei care prin cuvânt şi fap­tă au apărat dreapta cre­din­ţă a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Con­stan­ti­no­pol. Această lucrare duhov­ni­ceas­că a fost pregătită încă din a­nul 787, când Sfinţii Părinţi ai Si­nodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat şi pro­clamat cinstirea sfintelor icoa­ne, ca manifestare a credinţei or­todoxe.

Biruinţa Bisericii creştine a­su­pra iconoclaştilor, adică asu­pra celor care respingeau sfin­te­­le icoane, înseamnă readuce­rea icoanelor în locul cuvenit lor spre cinstire, în biserici, în ca­sele şi în sufletele cre­din­cio­şi­lor, dar şi o reaşezare a vieţii du­hovniceşti a credincioşilor pe calea cea adevărată, împreună cu Hristos, Care este „Calea, A­de­vărul şi Viaţa“  (Ioan 14, 6).

Venerarea icoanelor, o predanie a Bisericii universale

Sinodul de la Constanti­no­pol din anul 843 reafirmă a­de­vă­rul de credinţă definit de Si­no­dul al VII-lea Ecumenic pri­vind comunicarea dintre icoană şi persoana reprezentată pe ea, pre­cum şi diferenţa între ado­ra­­re – care se cuvine numai lui Dum­nezeu – şi venerare – care se cuvine sfinţilor şi sfintelor icoa­ne: „Căci dacă sfinţii vor fi vă­zuţi mai des zugrăviţi pe i­coa­ne, cu atât mai vii vor fi în fa­ţa celor care îi privesc, reîn­vi­in­­d­u-se memoria şi dorul de pro­totipul lor, le vor săruta şi le vor acorda închinarea cuve­ni­tă, dar nu adorare deplină, ca­re după credinţa noastră se cu­vi­­ne numai firii Dumnezeieşti, ci li se va da cinstea numai în fe­lul după cum se cinsteşte chi­pul cinstitei şi de viaţă fă­că­toa­rei Cruci, sfintele Evanghelii, şi ce­lelalte obiecte sfinte, a­du­cân­du-li-se tămâie şi lumânări, pre­cum era obiceiul cucernic la cei din vechime. Căci cinstea da­tă icoanei trece asupra pro­to­­tipului ei şi cel ce se închină i­coanei se închină persoanei zu­grăvite pe ea. În felul acesta se va întări învăţătura Sfin­ţi­lor noştri Părinţi, adică predania Bisericii universale, care de la o margine a lumii până la cea­laltă a primit Evanghelia“ 1.

De asemenea, se reafirmă a­de­­vărul de credinţă cu privire la Întruparea Fiului lui Dum­nezeu, la asumarea firii umane şi a unirii acesteia cu firea dum­nezeiască, în Persoana Mân­tuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care Sfânta Fecioa­ră Maria este numită, pe bună drep­tate, Născătoare de Dum­nezeu. Se reafirmă importanţa Jert­fei mântuitoare a Fiului lui Dum­nezeu, ca iubire smerită şi mi­­lostivă, prin care s-a restaurat şi se restaurează icoana sau chi­pul lui Dumnezeu în om şi, tot­odată, se evidenţiază necesi­ta­­tea conlucrării omului cu ha­rul divin, pentru dobândirea a­se­mănării cu Dumnezeu, aşa cum au făcut-o sfinţii de-a lungul veacurilor. Toate aceste a­de­­văruri pot fi reprezentate în şi prin icoană.

Acesta este şi motivul pentru care, în Duminica întâi din Pos­tul Sfintelor Paşti, sunt a­min­­tiţi, spre veşnică pomenire şi pildă de urmat, toţi cei care au apărat dreapta credinţă în fa­ţa ereziilor şi au susţinut şi pro­movat cinstirea sfintelor icoane.

Biruinţa Ortodoxiei din pri­mul mileniu creştin asupra ere­zi­ilor este pildă de urmat în lup­ta noastră pentru biruinţa a­­supra ereziilor şi rătăcirilor din timpul nostru.

Iisus Hristos este icoana Dumnezeului nevăzut

Restabilirea cultului sfinte­lor icoane a fost posibilă de­oa­re­ce Hristos, Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), călăuzeşte şi ocroteşte în permanenţă pe cei care sunt drept-credincioşi, du­pă cum Însuşi mărturiseşte: „ia­tă, Eu cu voi sunt în toate zi­le­le, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28, 20). Biserica lui Hris­tos „pe care a câştigat-o cu în­suşi Sângele Său“ (Fapte 20, 28) este Trupul Său tainic, El fi­ind chipul sau icoana Tatălui, du­pă cuvântul marelui Apostol al neamurilor: „Acesta este chi­pul lui Dumnezeu celui ne­vă­zut, mai întâi născut decât toa­tă făptura“  (Coloseni 1, 15).

Aşadar, temeiul icoanei şi al cin­stirii acesteia este Însuşi Dum­nezeu Fiul, după cum măr­turiseşte Sfântul Ioan Da­mas­chin: „Icoana vie, naturală şi întru totul asemenea Dum­nezeului nevăzut este Fiul, Ca­re poartă în El însuşi pe Tatăl în întregime, fiind asemenea în to­tul cu El, deosebindu-Se, în­să, în aceea că este cauzat“ 2, a­di­­că născut din Tatăl.

Citim în Sfânta Scriptură că o­mul a fost creat de Dumnezeu du­pă chipul Său (cf. Facerea 1, 27), adică Fiul este chipul lui Dum­nezeu, iar omul a fost cre­at după chipul Său. Dar, spre de­osebire de Fiul lui Dum­nezeu, Care este întru totul a­se­menea Tatălui, Adam trebuia să dobândească asemă­na­rea cu Dumnezeu prin per­ma­nen­­tă ascultare de Dumnezeu şi împlinire a voii Lui. Întrucât A­dam cel vechi a căzut în pă­ca­tul neascultării de Dumnezeu, Iz­vorul vieţii, el a devenit stri­că­cios şi muritor, iar, prin na­tu­ra umană moştenită de la A­dam, tot neamul omenesc a a­juns păcătos şi muritor. Pentru a-l ridica pe Adam din stri­că­ciu­ne şi moarte, Fiul lui Dum­nezeu S-a făcut om şi, prin as­cul­­tare desăvârşită de Dum­nezeu Tatăl, prin moarte şi În­vi­ere, a dăruit lumii mântuire şi viaţă veşnică.

Prin Întruparea Sa, care con­ţine în sine, din veşnicie, şi tai­­na Jertfei de pe Cruce, în­tru de­plină ascultare, Fiul lui Dum­­nezeu reface icoana-chip a lui Dumnezeu din om şi dă­ru­­ieş­te omului harul înfierii şi al a­­semănării lui cu Dum­nezeu. Cei ce au făcut roditor în ei a­cest har sunt Sfinţii Bi­se­ricii. De aceea, când cinstim pe Sfinţi, cinstim harul lui Dum­­nezeu lucrător în Sfinţii Lui, po­trivit cuvintelor Psal­mis­­tu­lui: „Minunat este Dum­nezeu în­tru sfinţii Lui“ (Psal­mul 67, 36).

Aşadar, argumentul principal în favoarea pictării şi cin­sti­­rii sfintelor icoane îl constituie însăşi Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Celor care sus­ţin că cinstirea sfintelor icoane ar fi o încălcare a poruncii a do­ua din Decalog le răspundem că poporul evreu a fost oprit să fa­că icoane din cauza înclinării sa­le frecvente spre idolatrie, dar mai ales pentru faptul că, pâ­nă atunci, Fiul lui Dum­nezeu nu luase chip omenesc, a­dică nu Se întrupase. Totuşi, chiar şi în Vechiul Testament, Dum­nezeu i-a poruncit lui Moi­se să alcătuiască chipuri de he­ru­vimi, care vor străjui chivotul Legii şi catapeteasma cortului, necesare desfăşurării cul­tu­­lui divin (cf. Ieşirea 25, 18-22; 36, 5; 37, 7-9).

Evlavia faţă de icoane întăreşte comuniunea cu Dumnezeu şi sfinţii Lui

În lupta noastră pentru mân­tuire îi avem rugători şi mij­locitori pe Maica Domnului, pe Sfinţii îngeri, pe toţi Sfinţii pro­roci, apostoli, evanghelişti, mu­cenici, mărturisitori, cuvioşi, împăraţi şi domnitori e­vla­vioşi sau simpli credincioşi ca­re au trăit în sfinţenie. Cin­stin­du-i după vrednicie şi ple­cân­du-ne genunchii înaintea sfin­telor lor icoane, ne întărim în faţa ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin a­­supra noastră. În acest sens, îi avem ca modele şi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Ar­me­niei, cinstiţi în această zi (9 mar­tie), care au îndurat chinu­ri­le şi moartea pentru a păstra ne­întinată icoana lui Dum­nezeu din ei, prin mărturisirea cre­dinţei ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple şi pe Sfin­ţii Martiri Brâncoveni: Con­stantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Ra­du, Matei şi sfetnicul Ia­na­che, pe care Biserica Ortodoxă Ro­mână îi sărbătoreşte, anul a­cesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moar­tea lor mucenicească, pe­tre­­cută la Constantinopol în zi­ua de 15 august, anul 1714.

Pentru credincioşii drept-mă­ritori, în biserică şi în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce sem­nifică arta creştină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau în­tă­ri­re a credincioşilor în comu­ni­u­­nea lor de rugăciune cu Dum­nezeu şi cu Sfinţii reprezentaţi în icoane.

Suntem datori a cinsti sfin­te­­le icoane pentru că ele ni-L re­aduc pe Dumnezeu aproape, în suflet, ne ajută să fim con­tem­­porani cu evenimente im­por­­tante din istoria mântuirii nea­­mului omenesc, să refacem le­­gătura spirituală cu Maica Dom­­nului şi cu sfinţii, prin care Du­m­nezeu lucrează în chip mi­nu­­nat (cf. Psalmul 67, 36) şi ne chea­mă la împărtăşirea cu Sfân­ta Euharistie ca arvună a os­pă­ţu­lui din Împărăţia ceru­ri­lor.

Nu trebuie să uităm, aşadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se jertfeşte pen­tru noi la fiecare Sfântă Li­tur­ghie şi ne aşteaptă să rede­ve­­nim icoa­nă a Sa, prin primi­rea Sfintei Împărtăşanii, prin cu­noaşterea şi împlinirea prin fap­te a în­vă­ţă­turilor Sale, pentru că „oamenii care se împăr­tă­şesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hris­tos şi beau Sângele Lui par­ticipă şi devin părtaşi firii dum­nezeieşti, căci se unesc cu Dum­nezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după i­pos­tas, în chip nedespărţit, în Tru­pul lui Hris­tos, cu care ne îm­părtăşim“ 3.

Aceasta, însă, va fi posibil da­că ne pocăim pentru păca­te­le noastre, asemenea vameş­u­lui din Evanghelie, a cărui pil­dă ne-a fost prezentată în pri­ma săptămână a Triodului, şi da­că ne îndreptăm, cu smerenie, paşii către Dumnezeu – Pă­­­rin­tele ceresc, asemenea fiu­­lui ri­sipitor, despre care am a­­uzit în săptămâna a doua a Tri­o­du­lui, întorcându-ne din ţa­ra cea în­depărtată a păcatului şi a mor­ţii; dacă vom mărturisi îna­in­tea Tatălui ceresc greşelile noas­tre, prin Taina Sfintei Spo­ve­danii, amintindu-ne că pă­ca­tul slăbeşte în om iubirea fa­ţă de Dumnezeu şi de semeni şi îm­piedică dobândirea mântui­rii şi a vieţii veşnice.

Şi, pentru că anul 2014 este şi Anul omagial euharistic (al Sfin­tei Spovedanii şi al Sfintei Îm­părtăşanii), se cuvine, cu a­tât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cer­cetare atentă a conştiinţei noas­tre în faţa duhovnicului şi îm­părtăşirea cu Trupul şi Sân­ge­le Mântuitorului Hristos, fă­ră de care nu ne putem bucura de­plin de lumina Învierii şi de iu­birea Preasfintei Treimi.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Suntem datori a cinsti sfintele icoane, atât prin închi­nă­ciu­ne şi sărutarea lor, cât şi prin iubirea arătată semenilor noş­tri, în a căror fiinţă stă as­cun­­să icoana sau chipul lui Hris­­tos. În acest sens, suntem che­maţi să fim iubitori de oameni prin fapta concretă a mi­los­teniei, ca expresie a cre­din­ţei lucrătoare prin iubire (cf. Ga­­lateni 5, 6) şi să ne dedicăm via­ţa slujirii semenilor aflaţi în su­ferinţe, necazuri şi nevoi, aşa cum au făcut sfinţii Bisericii noas­tre, care au desăvârşit chi­pul lui Dumnezeu în ei, ajun­gând la asemănarea cu Dum­nezeu Cel milostiv (cf. Luca 6, 36), prin ajutorarea aproapelui, prin credinţă şi viaţă curată.

Aşadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în faţa că­rora ne închinăm, în biserică şi acasă, ne mai rămâne o i­coa­nă de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Înti­pă­ri­rea chipului lui Hristos în noi, pen­tru do­bân­direa mântuirii, nu se poate rea­liza decât prin cu­vânt înţelept şi fap­tă bună. Iar fapta bună, adi­că punerea în practică a E­van­gheliei iubi­rii milostive, în­seam­nă a desco­pe­ri şi recunoaşte chi­pul lui Dum­nezeu din semenii noştri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oame­nii bolnavi, săraci şi întristaţi pe care i-a miluit.

Iar pentru că Biserica este co­rabia ce ne conduce spre li­ma­­nul mântuirii, şi iubirea mi­los­tivă are caracter comunitar, ori­ce creştin conştient de apar­te­­­nenţa sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să spriji­ne activitatea pastoral-misio­na­ră, social-filantropică, cultu­ral-educaţională şi de construi­re a noi lăcaşuri de cult, acolo un­de nu există, prin participa­rea concretă la colecta pentru Fon­dul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Du­minica Ortodoxiei şi în ur­mă­toarele două duminici din Postul Mare.

Suntem convinşi că, aşa cum Hris­tos l-a căutat, l-a ridicat şi l-a mântuit pe omul cel căzut în pră­pastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi pu­tut ieşi nicidecum, tot astfel şi noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai a­les de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin o­pe­ra de caritate a Bisericii, de­oa­rece numai în comuniune de iu­bire în Hristos, trăită prin ru­găciune şi solidaritate con­cre­­tă putem să dobândim un col­ţişor de rai, adică mântui­rea.

Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuţul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nos­tru Iisus Hristos, cu darul dum­neavoastră la Fondul Cen­­tral Misionar vom sprijini mul­ti­­plele activităţi ale Bise­ricii, des­făşurate spre binele şi folosul credincioşilor ei: ajutorarea oa­menilor aflaţi în suferinţă, con­struirea de lăca­şuri de cult în parohiile mici şi sărace; a­pă­ra­rea şi promo­va­rea dreptei cre­dinţe; păstra­rea identităţii na­ţionale, spirituale şi cultu­rale a românilor aflaţi departe de ţară; promovarea învă­ţă­mân­tului teologic şi religios; pu­nerea în valoare a patri­mo­ni­u­lui sacru şi a spiritualităţii or­todoxe româneşti ş.a.

Dacă vom fi darnici şi a­ju­tă­tori pentru împlinirea acestora, vom avea parte de sim­ţirea luminii icoanei lui Dum­nezeu din noi, vom păşi cu nă­dejde spori­tă pe treptele du­hovniceşti ale Pos­tului Mare, pentru a ne în­vred­nici să-L ve­dem pe Dom­nul Iisus Hris­tos în lumina cea pre­a­slăvită a Învierii Sale.

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hris­tos şi dragostea lui Dum­nezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfân­tului Duh să fie cu voi, cu toţi. Amin!

Note: 1 ‑Fragment din Hotărârea Si­nodului al VII-lea Ecu­me­nic, cf. Nicodim Milaş, Ca­noanele Bisericii Orto­do­xe, vol. I, partea I, Arad, Ti­po­gra­fia Diecezană, 1930, pp. 39-40.

2 ‑Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconocla­ş­­tilor, EIBMBOR, Bu­cu­reşti, 1998, p. 45.

3 ‑Ibidem, p. 145.

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif
Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale şi Mitropolitul ortodox român alEuropei Occidentale şi Meridionale

† Serafim
Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon
Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu
Arhiepiscopul Alba-Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Ciprian
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific, Episcopul ortodox românal Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul ortodox român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul ortodox român al Ungariei

† Siluan
Episcopul ortodox român al Italiei

† Timotei
Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul ortodox român al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei