Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Cuvânt la întâmpinarea Patriarhului Copt Tawadros al II-lea al Alexandriei
Preafericirea Voastră, Părinte Tawadros al II-lea, Patriarh Copt al Alexandriei, distinşi membri ai delegaţiei însoţitoare, cu mare bucurie, în lumina Învierii lui Hristos, vă spunem: Bine aţi venit la Palatul Patriarhiei Române, în Sala Europa Christiana!
Relaţiile între Biserica Coptă şi Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prietenia Patriarhului şi a Papei Shenouda al III-lea al Alexandriei cu Patriarhul Teoctist al României, după anul 1990.
În prezent, Patriarhia Română organizează, prin Agenţia BASILICA Travel, pelerinaje cu tema „Egiptul creştin”, în care pelerinii ortodocşi români sunt primiţi cu respect şi bucurie în mănăstirile şi bisericile copte din Egipt. Prin urmare, vă mulţumim foarte mult pentru această atitudine binevoitoare.
Comunitatea coptă din Bucureşti, condusă de părintele Mina Ataas, are relaţii bune cu parohiile ortodoxe româneşti, bazate pe respect reciproc şi cooperare practică socială.
Vă dorim o vizită frumoasă în Bucureşti şi la mănăstirile Cernica şi Pasărea, de lângă Bucureşti, împreună cu delegaţia de episcopi, preoţi şi credincioşi mireni care vă însoţeşte în România!
După fotografiile comune în această sală, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, vă va conduce în Salonul Conventus, pentru un dialog privind viaţa şi activitatea Bisericii Copte azi.
† Daniel
Patriarhul României
Citiți și: Întâistătătorul Bisericii Copte primit la București de Patriarhul României
***
Your Beatitude TAWADROS II, Coptic Patriarch of Alexandria, distinguished members of the accompanying delegation,
In the light of the Resurrection of Christ, we greet you with great joy: welcome to the Palace of the Romanian Patriarchate, in Europa Christiana Hall!
The relations between the Coptic Church and the Romanian Orthodox Church have intensified, especially through the friendship between Pope and Patriarch Shenouda III of Alexandria and Patriarch Teoctist of Romania, after the year 1990.
Currently, the Romanian Patriarchate organizes, through the BASILICA TRAVEL Agency, pilgrimages with the theme "Christian Egypt", in which Romanian Orthodox pilgrims are received with respect and joy in the Coptic monasteries and churches of Egypt. Therefore, we thank you very much for this generous attitude.
The Coptic community in Bucharest, led by Father Mina Ataas, has good relations with the Romanian Orthodox parishes, based on mutual respect and practical social cooperation.
We wish you a pleasant visit to Bucharest and to Cernica and Pasărea monasteries, nearby Bucharest, together with the delegation of bishops, priests and lay faithful who are accompanying you to Romania!
After the common photographs taken in this hall, His Eminence Nifon, Archbishop of Târgovişte, Honorary Metropolitan and Patriarchal Exarch, will lead you to the CONVENTUS room, for a dialogue on the life and activity of the Coptic Church today.
† Daniel
Patriarch of Romania



.jpg)
