Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Întâistătătorul Bisericii Copte primit la București de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit miercuri, 30 aprilie, la Palatul Patriarhiei din București, pe Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, Patriarhul Copt al Alexandriei. După o scurtă întrevedere cu Întâistătătorul Bisericii noastre, Patriarhul Copt și membrii delegației sale însoțitoare au vizitat Catedrala Patriarhală, precum și câteva mănăstiri din apropierea Capitalei.
Întâlnirea a avut loc în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, acolo unde Patriarhul României a rostit un cuvânt de bun-venit în care a evidențiat bunele relații existente între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Coptă, exemplificate prin primirea călduroasă a pelerinilor ortodocși români în mănăstirile și bisericile copte din Egipt.
La rândul său, Patriarhul Copt Tawadros al II-lea a răspuns: „Preafericirea Voastră, sunt foarte fericit să fac această vizită în România și în Biserica Ortodoxă Română, despre a cărei istorie am citit foarte mult. Mă bucur că am ocazia să vizitez, alături de delegația mea, o parte din bisericile și mănăstirile românești. Am venit din Biserica Coptă, întemeiată de Sfântul Apostol Marcu, din părțile Sfântului Antonie cel Mare, îndrumătorul monahilor. De-a lungul timpului, Biserica Coptă a oferit mulți mucenici, cum este și cazul Bisericii Ortodoxe Române. În bisericile noastre și pe tot teritoriul Egiptului se face zilnic multă rugăciune pentru viața creștină. Am citit foarte mult despre Biserica Ortodoxă Română, despre lupta ei și despre numărul mare de martiri ai acesteia, de la care avem și noi de învățat. Ne bucurăm pentru această primire și vă așteptăm și noi pe Preafericirea Voastră să vizitați Egiptul”.
În continuare, Patriarhul României a oferit Patriarhului Copt al Alexandriei o frumoasă icoană a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, pentru ierarhi, precum și alte daruri tuturor membrilor delegației sale. La rândul său, Patriarhul Tawadros a oferit Părintelui Patriarh Daniel o machetă a vestitului Far din Alexandria și două icoane cu scena Fugii în Egipt, precum și alte daruri celorlalți clerici români prezenți.
În continuare, oaspeții au fost conduși în Salonul Conventus al Palatului Patriarhiei, acolo unde Patriarhul Copt a purtat un dialog privind viața și activitatea Bisericii Copte astăzi cu Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
La finalul întâlnirii, delegația egipteană a vizitat Catedrala Patriarhală și mănăstirile ilfovene Cernica și Pasărea.



.jpg)
