Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Dumnezeu coboară în lume pentru a înălţa pe om

Dumnezeu coboară în lume pentru a înălţa pe om

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări
Data: 17 Decembrie 2014

„Hristos Se naşte, slăviţi-L,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!“

(din Catavasiile Naşterii Domnului)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aceste cuvinte de în­demn du­hov­ni­cesc, pe care le auzim cântându-se în sfin­tele noastre biserici cu pri­le­jul marelui praznic al Naş­terii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel ce „plecând cerurile S-a po­go­rât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat prin păcat“1.

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfân­tul Evanghelist Ioan, su­pra­numit Teologul sau Apos­to­lul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dum­nezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine cre­de în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Dom­nului nostru Iisus Hristos este, a­­şadar, mai întâi de toa­te, sărbătoarea iubirii mi­los­tive a lui Dumnezeu pentru oa­meni. Fiul lui Dumnezeu Cel veş­nic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a fă­cut Om, pentru a dărui oame­ni­lor, păcătoşi şi muritori, ier­ta­rea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe a­tât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au me­­ditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi Naşterii ca Om a Fiului veşnic al lui Dum­nezeu, „Care, fără de în­ce­put fiind, primeşte început, năs­cân­du-Se cu Trup în Bet­le­em“2, şi, „neîncăput fiind, încape în pân­tece şi vine să Se nască pen­tru noi, din pântece de ma­mă“3, du­pă cum ne vestesc cân­tă­rile săr­bă­torii Naşterii Dom­nu­lui.

Hristos Domnul, etalonul umanităţii

Sfântul Maxim Mărturisito­rul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi ne­sfâr­şi­tă pentru om, Dumnezeu a de­ve­­nit cu adevărat şi prin na­tură tocmai ceea ce iubea“4, a­di­că om, iar în altă parte, a­ce­laşi Sfânt Părinte ne învaţă că Dum­nezeu Cuvântul „a bin­e­vo­it a Se întrupa pentru a ne în­văţa, în limba noastră ome­neas­­­că şi prin pilde, cunoaş­te­rea care de­pă­şeşte orice limbaj, lu­­crurile sfin­te şi ascunse (...), dar şi pentru că El, din iubire pen­­tru noi, Se ascunde tainic în e­­senţa spiri­tu­ală a fiinţelor cre­a­­­te, ca şi în li­te­re, prezent în­treg în fiecare şi în toată slava Sa (...)“5.

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul pă­cătos şi muritor să fie ridicat din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, de­oa­rece el a fost la început creat du­pă chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin lucra­rea Sa mântuitoare, de unire a o­mului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic, Iisus Hristos vinde­că şi curăţeşte firea umană de ce­ea ce îi este nesănătos şi nefi­resc, adică păcatul şi moartea, sur­venite ca urmare a des­păr­ţi­rii omului de Dumnezeu prin ne­ascultare, neînfrânare şi ne­po­căinţă (cf. Facerea 2, 17 şi Ro­mani 6, 23 ).

În acest sens, Pruncul Iisus, Dum­nezeu-Copilul, Se naşte fă­ră de păcat, dar creşte, vie­ţu­ieş­te şi Se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de for­me ale morţii spirituale şi fizi­ce. Primit cu bucurie în Betle­em de îngeri, de păstori şi de ma­gii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe acti­vi­tatea Sa publică, Iisus devine iu­bit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi-i hrăneşte spi­ritual cu Evanghelia iubirii veş­nice şi îi vindecă de boli, de pa­­timi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.

Prin însuşi felul Său de-a vor­bi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hris­tos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod de­plin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dum­nezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, ca­pabil de iubire infinită şi via­ţă eternă.

„El este pentru mine Milostivirea“

Iisus Hristos, născut dintr-o ma­mă-fecioară, săracă şi sme­ri­tă, într-o peşteră modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac ma­te­­rial, dar bogat şi statornic în pu­ritate, sfinţenie şi iubire mi­lo­s­tivă. Model suprem şi pro­mo­­tor constant al adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al ier­tării, al păcii şi al iubirii m­i­lo­stive, Mântuitorul Iisus Hris­tos vrea să vindece şi să eli­be­re­z­e pe om de ceea ce îl degra­dea­ză şi îl dezumanizează: mân­­dria, minciuna, lăcomia, ne­­drep­ta­tea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El fe­ri­ceşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetaţi de drep­tate, pe cei milostivi, pe cei cu­raţi cu inima şi pe cei fă­că­tori de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne a­ra­tă ce este inuman şi ce este u­man, ce determină pe om să ca­dă şi să decadă, dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai u­man, adică să ajungă la a­se­mă­narea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.

El nu voieşte moartea pă­că­to­sului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca tot omul să se mân­tuiască şi la cunoştinţa a­de­­vărului să vină (1 Timotei 2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oame­nii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi păcătoşi îi cheamă la po­că­inţă şi îndreptare, la vin­de­ca­­re şi ridicare, pentru do­bân­di­rea iertării, a mântuirii şi a vie­ţii veşnice.

Un imn al spiritualităţii creş­­tine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest ade­văr astfel:

„Dragostea Sa pentru mine a sme­rit slava Sa.
S-a făcut asemenea mie, pen­tru ca eu să-L primesc,
S-a făcut asemenea mie, pen­tru ca eu să îmbrac haina Sa.
Nu mi-a fost teamă vă­zân­du-L, căci El este pentru mine Milostivirea.
El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,
A luat faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El“6.

Devenind Om, Fiul lui Dum­nezeu a luat firea noastră că­zu­tă, cu toate slăbiciunile sau a­fe­c­tele sale, adică: foamea, o­bo­sea­la, suferinţa, teama de du­re­re şi moartea. Deşi El a trăit ca Om între oameni, Iisus nu a să­vâr­­şit totuşi păcatul, adică slă­bi­ciu­nile firii Sale umane nu au de­­venit niciodată pentru El mo­ti­ve pentru a Se îndepărta de vo­in­ţa lui Dumnezeu, nici pen­tru a în­călca legea iubirii de Dum­nezeu şi de aproapele, a­ceastă le­ge a iubirii smerite şi mi­lostive ca­re reprezintă speci­fi­­cul per­soa­­nei umane în calita­te de fi­in­ţă creată după chipul lui Dum­nezeu sau al comuniunii treimi­ce de viaţă şi iubire e­ter­nă.

Iubiţi fraţi şi surori,

Hristos-Domnul S-a făcut pur­­­tător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă pur­tă­tori de Duh Sfânt ceresc. El S-a fă­cut Om, ca pe noi, oame­nii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dum­nezeu S-a făcut Fiul smerit al O­mului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii du­hov­niceşti ai lui Dum­nezeu, du­pă cum spune Sfântul A­postol şi E­vanghelist Ioan, prin cuvinte­le: „Şi celor câţi L-au pri­mit, care cred în Numele Lui, le-a dat pu­te­re ca să se facă fii ai lui Dum­nezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din pof­tă băr­bă­tească, ci de la Dum­nezeu s-au născut“ (Ioan 1, 12-13). Hristos a cobo­rât din ce­ruri, S-a zămislit din pân­tecele u­nei fe­mei fecioare şi S-a năs­cut într-o peş­teră, în in­te­­riorul pă­mântului, ca pe noi oa­­menii să ne înal­ţe prin har în interio­rul Îm­pă­ră­ţi­ei cerurilor, în inti­mi­tatea iubi­rii Prea­sfin­tei Trei­mi.

Taina Întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfân­tul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soa­­re“, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bise­ri­ceşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întru­pă­rii Fiului lui Dumnezeu este sfin­­ţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, cre­din­cioşilor, să ne înălţăm dum­ne­­zeieşte şi să vedem cu ade­vă­rat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne min­tea prin viaţă curată să a­du­­cem în loc de mir fapte bun­e; să pregătim prin credinţă in­tra­­rea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă în­tru cei de sus lui Dumnezeu, Ce­lui în Treime, prin Care S-a a­­rătat între oameni bună­vo­i­rea mântuind pe Adam din bles­temul cel dintâi, ca un iubi­tor de oameni!“ 7.

Să oferim daruri ca răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu

Taina coborârii Fiului lui Dum­nezeu în lume şi a apro­pi­e­rii Lui maxime de noi, oame­nii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L în­tâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin ru­gă­ciune, prin împărtăşirea cu Sfin­tele Taine şi prin fapte bu­ne. Să-L întâmpinăm pe Hris­tos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Hristos-Domnul, plecând Ce­­ru­rile şi pogorându-Se întru sme­­renie, vine şi astăzi la noi în mul­te forme, ca un călător sau pe­lerin necunoscut, prin chi­pu­ri­le smerite ale oamenilor să­raci, ale copiilor orfani şi ale bă­trâ­nilor abandonaţi, ale bol­na­­vi­lor suferinzi şi singuri, ale oa­me­nilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de săr­­bătoare, să oferim celor din ju­­rul nostru daruri şi semne ale bu­­curiei. Să aducem bucurie în ca­­sele şi în sufletele în care se a­flă tristeţe şi singurătate, boa­lă şi sărăcie, suferinţă şi în­stră­­i­na­re. Să răspundem iubi­rii ne­măr­gi­nite a lui Hristos, Cel Care a ple­cat cerurile şi S-a po­gorât pen­tru mântuirea oa­me­­nilor, cu fap­te ale iubirii noas­tre frăţeşti, şti­ind că ade­vă­­rata credinţă este cre­dinţa „lu­­crătoare prin iubire“ (Ga­la­teni 5, 6).

Să nu uităm în rugăciunile noas­tre şi în faptele iubirii noas­tre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri ro­mâni care se află departe de ţa­ră şi de casă, dincolo de gra­ni­ţele României. Ne rugăm Dom­nului Iisus Hristos să le dă­­ruiască ajutor în viaţă şi în păs­trarea şi cultivarea cre­din­ţei ortodoxe şi a spiritualităţii ro­mâneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau în­străinare spirituală de cei dragi ai lor din România.

Dreptmăritori creştini,

În noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în zi­ua de Anul Nou să înălţăm ru­găciuni de mulţumire lui Dum­nezeu pentru binefacerile pri­mite de la El în anul 2014 ca­re a trecut şi să-I cerem aju­to­­rul în toată lucrarea cea bu­nă şi folositoare din anul nou în care intrăm.

Sfântul Sinod al Bisericii Or­todoxe Române a declarat a­nul 2015 drept Anul omagial al mi­siunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfân­tu­lui Ioan Gură de Aur şi al mari­lor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Ar­hiepiscopul Constantino­po­lu­lui, a fost cel mai mare predi­ca­tor al Bisericii Ortodoxe. El a a­părat şi a promovat sfinţenia şi dem­nitatea familiei, lumina şi vir­tuţile vieţii monahale şi lu­cra­­rea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un ma­re tâlcuitor al Sfintei Scrip­turi, ci şi un luptător pentru dem­nitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al mi­losteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îm­bo­găţim prin milostenie, adu­nând comori în ceruri. Prin mi­los­­tenie, spune Sfântul Ioan Gu­ră de Aur, facem cea mai bu­nă investiţie, asigurăm darul nos­tru pentru eternitate, deoa­re­ce toate darurile şi in­ves­ti­ţi­i­le lumeşti sunt în orice clipă în pri­mejdie de a se pierde. Nu­mai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lu­mi­nă dumnezeiască, adică via­ţă şi fericire veşnică în Îm­pă­ră­ţia lui Dumnezeu.

Din perspectiva lumii secu­la­­rizate de astăzi, în care pri­mea­ză agonisirea de bunuri ma­teriale trecătoare şi indivi­du­­alismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de a­proa­pele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia u­nei lucrări pastoral-misionare co­mune, pentru a intensifica păs­­trarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dum­­nezeu Cel milostiv şi sfânt.

Sperăm că toate aceste va­lori ne vor ajuta să zidim du­hov­ni­ceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la con­struirea Catedralei Mân­tu­i­rii Neamului, ideal sfânt al mul­tor generaţii, dacă ne gân­dim că anul acesta s-au îm­pli­nit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Le­gea Catedralei, care însă a­bia acum se construieşte concret, ea fiind o necesitate prac­ti­că şi un simbol al demnităţii noas­tre naţionale.

În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noas­tră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi fră­ţeas­că dragoste în Hristos, să a­ră­taţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni un­de vă aflaţi, să împărtăşiţi şi al­­tora bucuria sfintelor săr­bă­tori ale Crăciunului, Botezului Dom­nului şi Anului Nou!

Tuturor vă adresăm urările tra­diţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dum­nezeu Tatăl şi împăr­tă­şi­rea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!“

(2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Dom­­nul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 ‑Mineiul pe Decembrie, ziua a 25-a Litia, stihira 4, al­că­tu­ire a lui Ioan Monahul, Ed. Institu­tu­lui Biblic şi de Mi­siune al Bi­se­ri­cii Or­to­do­xe Române, Bucureşti, 2005, p. 434.

2 ‑Mineiul pe Decembrie, Tro­par - Cân­tarea I, Canonul Îna­inte­prăz­nuirii, p. 368.

3 ‑Mineiul pe Decembrie, Tro­par - Cântarea a VI-a, Ca­no­nul Înain­te­prăznuirii, p. 373.

4Sfântul Maxim Mărturisi­to­­rul, Ambigua, trad. pr. prof. Du­mitru Stăniloae, Ed. In­sti­tu­tu­lui Biblic şi de Mi­siune a Bi­se­ri­cii Orto­do­xe Române, Bucu­reşti, 2006, p. 78.

5Sfântul Maxim Mărturisi­to­­rul, Ambigua, PG 91, pp. 1285-1288, apud Daniel, Pa­triarhul Bi­se­ri­cii Orto­do­­xe Române, Comori ale Or­­todoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, pp. 278-279.

6 ‑Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of So­lo­mon, R. Ha­r­ris, A. Mingana (eds), II, 240-241), citat de Olivier Clé­ment, Sources, p. 37, apud Da­ni­el, Pa­tri­­ar­hul Bisericii Or­to­do­xe Ro­mâne, Comori ale Or­to­do­xiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, p. 281.

7 ‑Mineiul pe Decembrie, Rân­du­ia­la Ceasurilor îm­pă­­răteşti, Cea­sul al VI-lea, sti­hiră glasul 1, p. 415.

Citeşte mai multe despre:   pastorala  -   Pastorale de Crăciun  -   Naşterea Domnului