„O, ce veste minunată / Lângă Viflaim s-arată, / Cerul strălucea / Îngerii veneau / Pe-o rază curată! / Păstorilor din câmpie / Le vesteşte-o bucurie, / Că-ntr-un mic lăcaş / Din acel oraş, / S-a născut Mesia. / Păstorii cum auziră / Spre lăcaşul sfânt porniră, / Unde au aflat, / Pruncul luminat / Şi Îl preamăriră. / E Iisus Păstorul Mare, / Turmă ca El nimeni n-are, / Noi Îl lăudăm / Şi ne închinăm / Cu credinţă mare“.
Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că la naşterea Pruncului Iisus în Betleem: „în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle“. Şi, deodată, împreună cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“. Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut“. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii“ (Luca 2, 8-18). (…)
Păstorii din Scriptură
Întrucât primii martori ai naşterii Pruncului Iisus în peştera de lângă Betleemul Iudeii au fost păstorii, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre cei mai renumiţi păstori din sânul poporului ales şi despre locul pe care Dumnezeu l-a rânduit acestora între evrei, precum şi despre păstorii sufleteşti.
Primul păstor din istoria omenirii a fost Abel, cel de-al doilea fiu al protopărinţilor Adam şi Eva. (…) Abel este pomenit în calendarul creştin în duminica sfinţilor strămoşi, înaintea naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. (…)
Patriarhul Avraam, părintele poporului ales, a fost şi el păstor, care avea foarte multe turme. (…) Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam: „Eu voi face din tine un neam mare; şi te voi binecuvânta şi-ţi voi mări numele şi tu vei fi izvor de binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi întru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului“ (Facere 12, 2-3). Patriarhul Avraam are ca dată de prăznuire ziua de 9 octombrie.
Despre Iosif, fiul patriarhului Iacov, se afirmă în Sfânta Scriptură că „era de şaptesprezece ani când păştea oile împreună cu fraţii săi“ (Facere 37, 2). Iosif a fost păstor până să fie vândut de fraţii săi unor negustori care călătoreau cu caravana înspre Egipt. (…) Iosif este pomenit în calendarul creştin luni, în săptămâna patimilor.
Moise a fost şi el păstor şi, pe când „păştea oile lui Ietro, socrul său, preotul din Madian“ (Ieşire 3, 1) în muntele Horeb, i s-a arătat Dumnezeu într-un rug care ardea şi nu se mistuia şi l-a chemat la misiunea de eliberator al poporului ales din robia egipteană şi conducător al acestuia spre pământul făgăduinţei. Moise este prăznuit în 4 septembrie.
Înainte de a fi regele evreilor, David a fost şi el păstor. (…) Mai important decât faptul că David a fost regele evreilor este acela că prin Sfânta Fecioară Maria, Domnul Hristos se trăgea din casa acestuia, de aceea Mântuitorul este adeseori numit în paginile Noului Testament „Fiul lui David“ (Matei 1, 1; 12, 23; 15, 22 şi Luca 18, 38). Regele şi psalmistul David este pomenit în calendarul creştin în duminica după Naşterea Domnului.
De asemenea, Dumnezeu a oferit darul proorociei unui păstor. Este vorba despre profetul Amos, care este prăznuit în ziua de 15 iunie.
Din exemplele prezentate am văzut că Dumnezeu a făcut din nişte simpli păstori, care L-au iubit şi au stat în ascultare de El, oameni care au jucat un rol deosebit în istoria poporului ales şi implicit a mântuirii lumii. Mai important însă este faptul că toţi aceştia au ajuns să fie sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu.
În sens spiritual, păstorul este un conducător sau îndrumător duhovnicesc, iar credincioşii acestuia sunt numiţi oi cuvântătoare.
Sfântul Apostol Pavel a spus că Domnul Hristos este „Marele Păstor al oilor“ (Evrei 13,20), iar Mântuitorul Însuşi a afirmat despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor când vede lupul venind lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar simbriaşul fuge, fiindcă este plătit, şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun, şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine. Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc şi Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi-Mi vor auzi glasul, şi va fi o turmă şi un păstor“ (Ioan 10, 11-16).
Păstorii din Biserică, slujitorii lui Hristos
De vreme ce Mântuitorul este Marele Păstor, toţi ceilalţi păstori din Biserică sunt slujitorii Lui, pentru că „El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători, ca să-i pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos“ (Efeseni 4, 11-12).
Mântuitorul le-a atras luarea aminte Sfinţilor Săi Apostoli, precum şi urmaşilor acestora: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi şi roada voastră să rămână“ (Ioan 15, 16), pentru că la slujirea lui Dumnezeu se ajunge numai prin chemare de sus. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens că „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, precum şi Aaron“ (Evrei 5, 4). Referindu-se la propria persoană, Apostolul neamurilor mărturiseşte: „Dumnezeu m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său“ (Gal. 1, 15).
Întrucât sunt chemaţi de Dumnezeu la această slujire înaltă, păstorii Bisericii sunt îndemnaţi de Sfântul Apostol Petru: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat în seamă, veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunăvoie, după Dumnezeu, nu pentru câştig ruşinos, ci din tragere de inimă, nu ca şi cum aţi fi stăpânii celor ce v-au căzut la sorţi, ci voi făcându-vă pilde ale turmei. Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi primi cununa cea neveştejită a măririi“ (I Petru 5, 2-4).
Iubiţi fii sufleteşti,
În cuvântul de astăzi am văzut că Dumnezeu a făcut din nişte simpli păstori, care Îl iubeau, conducători ai poporului ales, despre care se va vorbi cât va dăinui lumea, dar mai ales i-a învrednicit să intre în împărăţia cerurilor. Pilda lor trebuie să constituie pentru toţi creştinii, indiferent de ce pregătire sau profesie ar avea, un imbold în a împlini poruncile lui Dumnezeu, fiindcă Mântuitorul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele în veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Cel ce Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi din mâna Tatălui Meu nimeni nu le poate răpi“ (Ioan 10, 27-29).
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!“.
