Organizarea la București a acestui eveniment de o anvergură unică în această parte a Europei reprezintă o fericită ocazie de a evidenția buna cooperare dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Antiohiei și a Întregului Orient, în scopul de a cultiva iubirea gata mereu de jertfă, urmând exemplului și poruncii Domnului nostru Iisus Hristos.
În biserică, românii din străinătate se simt ca acasă
În fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă Română celebrează Duminica migranților români, zi de rugăciune și comuniune cu toți fiii și fiicele neamului nostru aflați departe de țară. Această duminică a fost instituită prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009, continuând inițiativa începută în anul 2006 în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ca expresie a grijii pastorale față de milioanele de români care trăiesc și lucrează în afara României.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat Anul 2026 drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, munceniţe, monahii, soţii şi mame), Biserica având datoria de a susține și de a întări familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieții familiale: educația creștină a copiilor, pregătirea tinerilor pentru căsătorie, depășirea dificultăților vieții și întărirea legăturilor de iubire dintre membrii familiei.
Trăim într-o vreme în care instituția familiei, atât în țară, cât și în diaspora, se confruntă cu provocări multiple. În acest context, rolul familiei în Biserică și în societate necesită o înțelegere și o apreciere mai profunde.
Biserica îi poartă în rugăciune pe toți fiii și fiicele ei care, din diferite motive sau în împrejurări dificile ale vieții, și-au părăsit locurile natale pentru a se stabili, temporar sau permanent, în altă țară. Astfel, Biserica se roagă pentru familiile despărțite de distanțe, pentru copiii rămași acasă, pentru părinții care își așteaptă fiii și fiicele și pentru toți cei care poartă în suflet dorul de casă și de Biserica în care au fost botezați.
Sfânta Scriptură ne arată că experiența strămutării (pribegiei sau exilului) este prezentă și în istoria mântuirii. Patriarhul Avraam a răspuns chemării lui Dumnezeu, plecând spre o ţară necunoscută. Iosif, fiul Dreptului Iacov, a trăit departe de casa părintească, iar poporul ales a cunoscut de mai multe ori durerea exilului. Însuși Domnul Iisus Hristos, încă din copilărie, a fost constrâns de împrejurări să ia calea exilului în Egipt, împreună cu Mama Sa, Fecioara Maria, și cu Dreptul Iosif. De aceea, Biserica privește cu iubire şi responsabilitate spre toți cei care trăiesc departe de patria lor, știind că Dumnezeu este aproape de fiecare om aflat printre străini.
Românii stabiliți în diaspora doresc să simtă că nu sunt uitați, că fac parte din aceeași familie spirituală a Bisericii Ortodoxe Române și că rugăciunea celor de acasă îi însoțește totdeauna și pretutindeni.
Parohiile ortodoxe românești din afara României au devenit adevărate cămine duhovnicești, locuri în care credința ortodoxă, limba română și tradițiile româneşti sunt păstrate și transmise copiilor și tinerilor. Ele constată că, în biserică, românii din străinătate se simt ca acasă.
Activitatea pastorală, liturgică, filantropică şi culturală a Bisericii Ortodoxe Române în diaspora promovează unitatea familiei, limba română, credinţa creştină ortodoxă şi cultura română în dialog cu valorile spirituale și culturale ale ţărilor în care locuiesc românii.
Prin urmare, dorim ca familiile românilor din diaspora să nască şi să crească oameni credincioşi, harnici şi darnici, iubitori ai spiritualităţii româneşti şi promotori ai prieteniei între popoare.
În această zi de rugăciune, îi încredințăm pe toți românii migranți ocrotirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și îi rugăm pe toți cei rămași în țară să păstreze vie legătura sufletească cu cei dragi ai lor stabiliți în străinătate.
Să îi purtăm în rugăciune, să îi primim pe toţi cu dragoste când se întorc acasă și să mulțumim lui Dumnezeu pentru mărturia de credință şi iubirea creştină pe care o dau în multe țări ale lumii.
În această Duminică a migranţilor români ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să le dăruiască tuturor românilor din afara României pace şi sănătate, bucurie și speranţă, statornicie în credinţa ortodoxă şi comuniune frăţească!
Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (16 august 2026).



.jpg)
