În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

† Ignatie

din mila şi purtarea de grijă a Celui de Sus

Episcop al HuŞilor

Iubiţilor fraţi preoţi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelşugat, pace nemăsu­ra­tă, linişte îndestulătoare şi bu­­curie sfântă de la Hristos Cel născut în ieslea săracă şi lu­minoasă  a Betleemului, iar din parte-mi părintească îm­bră­ţişare.

„Cel Unul-Născut mai înain­te de veci (...) ia trupul meu, ca eu să-I fac în mine loc Cuvân­tului Lui. Îmi ia trupul meu ca să-mi dea Duhul Lui. Îmi dă şi-mi ia ca să-mi dea visterie de viaţă. Îmi ia trupul meu ca să mă sfinţească. Îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuiască.“1

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiţi fraţi şi surori împreu­nă-rugători,

Colinde la fereastră, bucuria întrunirii în familie, revederea ce­lor dragi, voie bună, frunţi des­creţite, inimi deschise spre trăirea credinţei, minţi însetate de a pricepe taina zilei de as­tăzi, gânduri de dragoste cura­tă pentru cei din jurul nostru, copii cu sufletul în aşteptarea darurilor, tineri şi bătrâni cu chipuri luminate de harul acestei sfinte prăznuiri şi suflete ca­re s-au pregătit, prin post şi ru­găciune, să se împărtăşeas­că cu Trupul şi Sângele lui Hris­tos - aceasta este atmosfera de har şi de frumuseţe a sărbătorii Crăciunului, adică a venirii lui Dumnezeu-Fiul, prin întrupare curată din Preasfân­ta Fecioară, printre noi, oame­nii. Nu numai că ne cercetează Dumnezeu, ci El Se face ca unul dintre noi şi rămâne pururea, în chip duhovnicesc şi real, prin Sfânta Cuminecă­tură, Trupul şi Sângele Lui, prin înnoirea firii noastre, prin­tre noi şi în noi. Ia trupul nostru, trăieşte, în chip nepăcătos, viaţa noastră cu toate ale ei: foamete, sete, suferinţă, singurătate, tristeţe şi mai ales iubire nesfârşită pentru orice om rătăcit de pe calea credinţei, pentru orice om care, din pri­cina păcatului, a divorţat de Dum­nezeu, pentru orice om care şi-a pierdut sensul vieţii, pentru orice om care este afundat în groaza singurătăţii, pentru orice om care trăieşte drama sfâşietoare a unei lumi pline de ură şi dispreţ, pentru orice om care simte, din plin, durerea neîmplinirii, pentru orice om care trăieşte în sără­cie lucie şi pentru orice om pe a cărui faţă sunt încrustate dâ­rele suferinţei. Cu alte cuvinte, Dumnezeu-Fiul, prin naşterea Sa în această lume şi prin în­dumnezeirea firii noastre ome­neşti, ne descoperă, la modul deplin, adevărata icoană a ceea ce înseamnă omul: iubire fără de margini şi necondiţionată, har şi vieţuire dumnezeiască, rugăciune neîncetată şi curăţia inimii, demnitate şi libertate.

Iubiţi credincioşi,

Inevitabil, în aceste zile de sărbătoare sfântă, mintea constată şi inima trăieşte, la mo­dul nostalgic, frumuseţea de basm şi de lumină a sărbătorilor de altădată. Amintind acele vremuri, nu doresc să mă rezum la tendinţa formală a a­dultului  de a-şi idolatriza sau i­diliza trecutul. Fără a ideali­za, în mod gratuit, experienţele din trecutul nostru, cei de dinaintea noastră, chiar şi noi înşine, am fost martorii unei înţelegeri mai drepte şi a unei trăiri mai cuvenite a tot ceea ce însemna bucuria praznicului Crăciunului. Oricine se uită cinstit în urmă îşi va da seama limpede cât de mult ne-am schimbat. Iernile erau ierni, pentru că prea puţini dintre noi ştiam să murdărim albul curat al zăpezii naturii prin defrişări i­legale de păduri, prin gu­noa­iele aruncate la voia întâm­plă­rii, prin exploatarea zăcă­min­telor naturale doar pentru a ne îmbogăţi în chip ruşinos şi prin uciderea nesăbuită a animalelor pe cale de dispariţie din fauna ţării noastre. Colin­dele erau colinde, nu prilej de benchetuială şi adorare a pruncului gastronomic din noi, ci de vestire, de slăvire şi cinstire a Pruncului născut în ieslea săracă a Betleemului. Ajunul Cră­ciunului era Ajun prin pri­veghere rugătoare şi postire sfântă, nu oboseală şi ghiftuială trupească care ne îm­piedică să participăm la slujba din ziua de Crăciun, considerată opţională şi puţin importantă. Mersul la biserică în ziua sfântă „când colindele se cântă“ era de la sine înţeles, im­plicând întreaga familie, cu mic cu mare. Simplitatea pre­gă­tirii pentru această sărbă­toare era simplitate, nu risipă de energie în a cutreiera toate mall-urile pentru a ne satisface pofta după cele materiale. Moş Crăciun era Moş Crăciun, iar nu „crăciuni“ cocacolizaţi de albul şi roşul reclamelor păcă­toase agresive, nu „crăciuniţe“ îmbrăcate tocmai pentru a ne murdări privirea şi inima. Povestea spusă copiilor despre Naşterea Domnului în ieslea săracă a Betleemului cu Maica Domnului care caută sălaş pentru a naşte pe Pruncul Mântui­tor, cu păstorii care primesc vestea din cer de la îngeri, cu magii care vin de la Răsărit, ca să-I aducă daruri şi să se în­chine Pruncului, căpăta valoa­re de credinţă, nu miros de le­gen­dă depăşită în care nu me­rită să credem. Convingerea şi trăirea că suntem contemporani cu evenimentul Naşterii Domnului erau complete şi deplin asumate, pentru că acel „astăzi S-a născut Hristos“ din colind sau „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte“ din condacul Sfântului Roman Melodul erau realităţi clare şi apropiate inimii, nu simple a­mintiri sau referinţe istorice despre un episod din viaţa lui Hris­tos care a avut loc acum peste 2000 de ani. Deci, Cră­ciunul era Crăciun cu Hristos cel întrupat, cu Pruncul Sfânt din ieslea săracă a Betlee­mului, cu tradiţiile noastre sfinte, cu colinde pe toate văile şi oameni bucuroşi cu puţinul celor puse pe masă şi cu multul har al bucuriei pe care îl dăruiesc din plin aceste zile sfinte de sărbătoare.

Din păcate şi fără a genera­liza, în aceste vremuri dominate de un consumism feroce, semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului este amplu căptuşită de materialism. E mult mai sim­plu să te zbaţi pentru achi­ziţionarea unui brad sau a unei reţete culinare, specifice acestor sărbători, decât să te laşi pătruns de nevinovăţia Prun­cului născut în ieslea Betlee­mului, decât să asimilezi, în tăcere şi rugăciune, atât cât este cu putinţă omului, taina de negrăit a coborârii lui Dum­nezeu-Omul printre noi oamenii. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupeşti decât o realitate spirituală. Nu am auzit încă pe cineva - şi dacă vor fi fiind, sunt mult prea puţini - să se plângă de faptul că Hristos încă nu S-a născut în inima şi viaţa lui. În schimb, dacă nu vine „moşu“ şi nu „descinde“ vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru şi fără sens. Crăciunul lumii de astăzi este o explozie de lumini exterioare care nu au puterea de a înlătura întunericul spiritual al urii, al răutăţii, al co­rupţiei endemice care vlăgu­ieş­te acestă ţară, al manipulării, al minciunii grosolane şi al ate­is­mului intolerant promovat sub masca vicleană a toleran­ţei. În acest fel, ajungem să săr­bătorim „crăciunuri“ fără de Hristos. De aceea, Biserica este chemată, prin cateheză şi cuvânt de duh apăsat, să res­taureze semnificaţia şi frumuseţea profundă a acestor sărbători uimitor de minunate în conştiinţele oamenilor.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Având în minte şi în inimă această icoană a Crăciunului de ieri şi a celui de astăzi, rogu-vă, transmiteţi copiilor, nepo­ţilor şi prietenilor dumneavoastră duhul frumos, plin de lumină şi de puritate al praz­nicului Naşterii Domnului Iisus Hristos, aşa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi aşa cum l-am trăit odinioară şi îl trăim fiecare în parte, adică  prin jertfa de a merge la bi­serică şi de a vă împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betlee­mului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bună­tatea şi milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar şi celor sărmani, amărâţi şi abandonaţi, prin sinceritatea relaţiilor cu semenii dumnea­voastră, prin nevinovăţia sufletului şi prin trăirea credinţei or­todoxe cu toate fibrele fiinţei.

Dacă vreţi să avem copii integri şi nemânjiţi de urâtul păcatului şi al necinstei, nu îi lăsaţi să fie educaţi de ideologiile seducătoare şi teroriste ale progresiştilor liberali, adică ale celor care au drept temă centrală a propagandei lor furibunde necredinţa, renunţarea la tradiţie, apărarea intereselor de grup, nu ale persoanei unice ca şi chip a lui Dumnezeu şi lupta de clasă între necredincioşi şi credincioşi. Atunci când îi vedeţi pe copiii dumnea­voastră agitaţi şi tulburaţi, nu le aruncaţi în braţe tablete sau telefoane mobile, pentru că ei au nevoie de dragoste şi aten­ţie, nu de obiecte care să îi trans­forme în „instrumente ale instrumentelor lor“ 2 sau care să îi transforme în fiinţe insensibile la suferinţa şi necazul celuilalt. Nu-i lăsaţi să fie educaţi numai de televizor, de facebook sau de mediul online, pentru că vor dobândi o viziune strâmbă, unilaterală şi nepu­tin­cioasă asupra vieţii. Atunci când viaţa le este în sminteală şi poticnire, cultivaţi-le sufletul prin rugăciune, prin dragoste, prin sfat înţelept şi prin răb­dare. Umpleţi-le sufletul de cre­dinţă şi de nevinovăţia lui Hristos Cel născut în Betleem, pentru că numai aşa îi veţi avea luminoşi şi încrezători, chiar şi atunci când viaţa, în curgerea ei, îi poate doborî. De modul cum le transmiteţi cre­dinţa Bisericii noastre copiilor dumneavoastră depinde frumuseţea şi curăţia neamului nostru românesc.

Încredinţându-mă rugăciunilor dumneavoastră, acum când împreună suntem che­maţi să lucrăm la mântuirea sufletelor noastre şi la trăirea credinţei noastre ortodoxe, vă cer stăruitor să-I spuneţi lui Dumnezeu ca în tot ceea ce fac şi gândesc să fiu păstorul „cel bun care îşi pune sufletul pentru oile sale“ (Ioan 10, 11), iar „cuvintele mele să fie ca ale lui Dumnezeu; slujba mea să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos“ (I Petru 4, 11).

Sărbătoarea Crăciunului, a Anului Nou şi a Bobotezei să vă aducă părtăşie de mai multă bucurie, de mai multă iubire, de mai multă nevinovăţie şi de mai multă seninătate. Sărbă­tori luminoase, frumoase şi bucuroase. La mulţi ani, plini de Dumnezeu!

Al vostru părinte şi frate de tot binele voitor şi fierbinte rugător,

† Părintele Episcop Ignatie al Huşilor