Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la 85 de ani
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a născut la Timişoara, în data de 4 iunie 1936 şi a primit la botez numele Traian. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1957. Tot la Bucureşti, avându-l coordonator pe renumitul patrolog pr. prof. dr. Ioan G. Coman, a urmat cursurile de doctorat, iar în anul 1973 a susţinut teza: „Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei”.
În perioada studiilor doctorale, a efectuat stagii de specializare în Elveţia, la Facultatea de Teologie din Neuchatel, în anul 1967, apoi la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) şi la Facultatea de Teologie din Frieburg (1971-1972). În 24 iunie 1969, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din judeţul Arad, primind numele Timotei.
La recomandarea Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului, în 15 decembrie 1975, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, cu titlul de „Lugojanul”, fiind instalat la Timişoara, în data de 7 februarie 1976.
În data de 30 septembrie 1984, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în demnitatea de Episcop al Aradului, fiind întronizat în data de 2 decembrie 1984.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului a înnoit şi a intensificat viaţa duhovnicească din mănăstiri şi parohii, precum şi activitatea culturală a eparhiei. A iniţiat şi a susţinut construirea a peste 70 de biserici şi a supravegheat restaurarea a peste 450 de lăcaşuri de cult, multe dintre ele fiind monumente istorice. Ample lucrări de restaurare s-au desfăşurat la întregul ansamblu arhitectonic de la Mănăstirea Gai, unde a fost construită o biserică nouă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, pe care, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii noastre, am sfinţit-o personal în data de 25 septembrie 2011. A înfiinţat o facultate de teologie ortodoxă şi un seminar teologic ortodox şi a dezvoltat o intensă activitate social-filantropică.
Însă, între toate aceste frumoase realizări, cea mai de seamă rămâne ctitorirea noii Catedrale Arhiepiscopale din Arad, cu hramurile Sfânta Treime şi Sfântul Ierarh Nicolae, prima catedrală episcopală ortodoxă începută, finalizată și târnosită în România, după căderea regimului comunist. Împreună cu alţi ierarhi am săvârşit târnosirea ei în data de 6 decembrie 2008. Pictura Catedralei „Sfânta Treime” din Arad a fost sfințită duminică, 9 decembrie 2018, de către un sobor de ierarhi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
În anul 2009, la propunerea noastră şi cu aprobarea Sfântului Sinod, Episcopia Aradului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei la demnitatea de Arhiepiscop.
La vârsta de 85 de ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei se bucură de roadele activităţilor sale administrative, culturale şi misionare, fiind receptiv mereu în promovarea noilor proiecte pastorale și misionare ale Bisericii în societate.
Ca fiu al plaiurilor bănățene, Înaltpreasfinţia Sa cunoaşte bine atât frumusețile şi valorile spirituale ale acestor ținuturi româneşti străbune, cât şi dificultățile pastoraţiei într-o zonă multietnică şi multiconfesională.
Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos, îl felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei pentru rodnica sa activitate şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1), să-i dăruiască în continuare aceeaşi dragoste şi aceeaşi râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam, întru mulţi şi fericiți ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj transmis Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la împlinirea vârstei de 85 de ani (4 iunie 2021).
Titlul aparține redacției.



.jpg)
