Naşterea Domnului - Întâlnirea omului cu Dumnezeul cel viu

În ritm de colind, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-I ajutor şi pentru anul care vine. Vremurile nu sunt uşoare nici pentru Biserică, nici pentru ţară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credinţă, rămânând în comuniune unii cu alţii în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viaţa noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieţii acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă.

† TEOFAN
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor
şi Mitropolit al Moldovei
şi Bucovinei

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiţi fraţi preoţi, drept-măritori creştini,

Suntem îmbrăcaţi în aceste zile cu veşmântul bucuriei sfinte pe care ne-o aduce de fiecare dată sărbătoarea Naşterii Domnului, coborârea lui Dumnezeu printre oameni. Este o bucurie ce ne cuprinde ascultând colindele strămoşeşti, participând la frumoasele slujbe din aceste zile şi întâlnindu-ne cu cei dragi. Trăim un popas duhovnicesc de tihnă şi lumină în drumul zbuciumat al vieţii noastre de zi cu zi. Această bucurie ce ne cuprinde este însă mai adâncă şi mai reală decât ne poate oferi lumea aceasta: ea este un dar pe care ni-l trimite Dumnezeu cu prilejul Naşterii Fiului Său în ieslea Betleemului. Dumnezeu Însuşi este izvorul bucuriei noastre, Cel Care „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică"¹.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară Maria reprezintă fundamentul credinţei şi al bucuriei noastre: „Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l facă dumnezeu"², mărturisesc Părinţii Bisericii, începând cu Sfântul Atanasie cel Mare. Prin Întrupare, Cuvântul lui Dumnezeu intră în istorie, îşi însuşeşte firea noastră omenească, aşa cum se afla aceasta ca urmare a păcatului strămoşilor noştri, adică cuprinsă de stricăciune şi moarte, devenind om asemenea nouă, afară de păcat, pentru a ne redeschide calea spre nestricăciune, spre sfinţenie şi împărtăşire de viaţa dumnezeiască.

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeieştile Scripturi dau mărturie cu privire la pregătirea proniatoare a omenirii în vederea primirii Fiului lui Dumnezeu întrupat: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile"³. Cu toate că Dumnezeu S-a descoperit şi a vorbit oamenilor prin proorocii şi drepţii Vechiului Testament, rânduind porunci şi legi, El nu ne-a mântuit şi nu ne mântuieşte prin acestea, deoarece o lege nu poate da viaţă prin ea însăşi, ci ne mântuieşte prin Însuşi Fiul Său: „În creştinism nu se poate vorbi propriu-zis de o «învăţătură mântuitoare» şi nu ne mântuim printr-o lege, nici măcar prin legea Vechiului Testament, ci prin Persoana lui Iisus Hristos"⁴, ne spune părintele Dumitru Stăniloae. Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi, ca Persoană, S-a întâlnit cu noi prin Întrupare, întrucât S-a făcut deofiinţă cu noi. Fiind, în acelaşi timp, şi Dumnezeu adevărat, în măsura în care Îi urmăm Lui şi ne unim cu El, ne face şi pe noi biruitori asupra stricăciunii şi asupra morţii.

Odată ce Cuvântul lui Dumnezeu „S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi"⁵, rămâne permanent împreună cu noi, aşa după cum El Însuşi ne-a încredinţat: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului"⁶. Aşadar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu, personal, prezent în fiecare clipă a vieţii noastre, după cum mărturiseşte şi Apostolul Neamurilor că „Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este acelaşi"⁷.

Drept-măritori creştini, iubiţi şi iubitori de Hristos,

Mărturisirea că Dumnezeu „S-a coborât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om"⁸ este adevărul fundamental al vieţuirii noastre creştine. Împreună cu taina Răstignirii şi a Învierii Sale, Întruparea Domnului constituie izvorul de viaţă al omului aici, pe pământ, şi în veşnicie. Fără acest izvor, omul ar fi în rătăcire continuă, debusolat şi confuz, lipsit de orice urmă de bucurie adevărată, de sens autentic în viaţă.

Aici, pe pământ, noi oamenii suntem chemaţi a ne lăsa cuprinşi în fiinţa noastră lăuntrică de adevărul Întrupării, Răstignirii şi Învierii Domnului Hristos. Aceasta nu înseamnă numai acceptarea de către mintea noastră a acestui adevăr, ci disponibilitatea noastră de a-L primi în noi înşine pe Hristos Domnul Cel Întrupat, Mort şi Înviat.

Viaţa creştină nu se reduce la o înşiruire de legi, rânduieli, interdicţii sau îngăduinţe. Ea este mai mult decât atât: este viaţă şi comuniune de iubire. „Postul, privegherea, citirea Scripturii, lipsa de îmbrăcăminte şi alte lucruri necesare nu constituie desăvârşirea"⁹, ne spune Sfântul Ioan Casian. Ele „sunt mijloace ale desăvârşirii fiindcă scopul ultim al practicii acestora nu constă în ele însele, ci prin ele se ajunge la scop"¹⁰.

„Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu"¹¹, mărturiseşte Sfântul Serafim de Sarov. Vedem aici răspunsul la întrebările foarte des întâlnite: De ce nu am bucurie? De ce nu mă simt împlinit? De ce cad în deznădejde deşi postesc, mă rog, fac milostenie? Pentru că postul, rugăciunea sau milostenia le-am transformat în scop, nu cale către adevăratul ţel, singurul pentru care trebuie luptat: dobândirea Duhului Sfânt, viaţa în Hristos, simţirea iubirii Tatălui Ceresc pentru noi şi pentru întreaga lume.

Dumnezeu „nu ne cere să ne schimbăm îmbrăcămintea, ori să ne primejduim sănătatea, sau să facem vreo bravură care întrece puterile noastre"¹², spune Sfântul Nicolae Cabasila. Dumnezeu doreşte ca, „rămânând acasă aşa cum suntem şi nepierzând nimic din avuţia noastră, să petrecem cugetând întruna la legea Domnului"¹³.

„A cugeta la legea Domnului" înseamnă a recunoaşte că fără El nu putem face nimic adevărat, frumos, adânc şi veşnic. Înseamnă a ajunge la convingerea lăuntrică de nezdruncinat că Hristos este totul în viaţa noastră. El ne dă viaţă, ne luminează, ne apără, ne călăuzeşte, merge cu noi pe cale. El ne ridică din cădere, ne întăreşte când suntem slabi, ne smereşte când suntem mândri, ne iartă, ne binecuvântează, ne iubeşte ca Dumnezeu, adică infinit mai intens şi adevărat decât o poate face un om. Conştiinţa că nimic nu ni se întâmplă fără o raţiune duhovnicească, că nimic nu-i mai de preţ ca legătura cu Hristos deschide calea încrederii în El, a convingerii că totul este în mâna Lui.

Iubiţi credincioşi,

Iubirea de Dumnezeu şi de oameni este trăită la cea mai mare intensitate în Biserică prin Dumnezeiasca Euharistie. În aceasta „viaţa credinciosului se împleteşte cu viaţa lui Dumnezeu. Omul se aduce pe sine lui Dumnezeu şi Dumnezeu vine şi Se sălăşluieşte în om"¹⁴.

Din Biserică, omul este chemat să prelungească Euharistia în orice moment al vieţii sale. În viaţa de mănăstire sau în cea de familie, omul lasă loc lui Dumnezeu să lucreze în viaţa lui, iar Dumnezeu le împlineşte pe toate bine şi adevărat, chiar dacă omul nu înţelege întotdeauna voinţa lui Dumnezeu privitoare la sine, la cei din jur, la evenimentele care au loc în lume.

În acest duh al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră se cuvine să înţelegem sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos. În ritm de colind, să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-I ajutor şi pentru anul care vine. Vremurile nu sunt uşoare nici pentru Biserică, nici pentru ţară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credinţă, rămânând în comuniune unii cu alţii în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viaţa noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieţii acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă.

Spun aceasta şi pentru că, în ultima perioadă, pacea unor mănăstiri şi parohii a fost tulburată de anumite persoane care au atitudini nepotrivite în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie a acestui an. Dacă dezbaterile în duhul păcii, al dragostei şi al adevărului au fost şi sunt potrivite şi necesare în Biserică, decizia unora de a se aşeza în afara Bisericii prin nepomenirea ierarhului şi prin neparticiparea la sfintele slujbe este împotriva comuniunii, a adevărului şi a dragostei, precum şi împotriva rânduielilor bisericeşti şi canonice. Pe această cale, vă adresez tuturor îndemnul de a rămâne în Biserică, în duh de comuniune şi dragoste, lucrând la mântuirea noastră, prin mărturisirea dreptei credinţe, zidindu-ne şi ajutându-ne unii pe alţii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cu bucuria păstorilor din Betleem şi a magilor care L-au descoperit pe Domnul Hristos! Dumnezeu să vă dăruiască ajutorul Său în tot ceea ce faceţi bine şi adevărat în mănăstiri, în parohii şi în viaţa de familie! Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a ne alătura corului îngerilor de la peştera din Betleem, şi din toată inima să rostim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"¹⁵.

Al vostru părinte şi frate întru Hristos Dumnezeu,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei

Note bibliografice
1 Ioan 3, 16.
2 Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, partea a doua, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, colecţia PSB, nr. 16, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 182.
3 Evrei 1, 1-2.
4 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 109.
5 Ioan 1, 14.
6 Matei 28, 20.
7 Evrei 13, 8.
8 Simbolul de Credinţă, art. 3.
9 Sfântul Ioan Casian, „Întâia cuvântare cu părintele Moise", VII, 3-4, în Aşezămintele mânăstireşti şi Convorbiri duhovniceşti, traducere de Vasile Cojocaru şi prof. David Popescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 312.
10 Ibidem.
11 Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieţii creştine, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 25.
12 Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi traducere de pr. prof. dr. Dumitru Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1989, pp. 134-135.
13 Ibidem.
14 Georgios Mantzaridis, Morala creştină, traducere de diacon Cornel Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 128.
15 Luca 2, 14.