Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat Preafericitului Părinte Kiril
▲ Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, pentru familiile celor ucişi în atentatul comis în incinta Aeroportului Internaţional Domodedo. ▲
În urma atentatului comis în după-amiaza zilei de luni, 24 ianuarie 2011, în incinta Aeroportului Internaţional Domodedovo, din Moscova, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, următorul mesaj de condoleanţe:
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Kiril,
Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii
Preafericirea Voastră,
Am aflat cu durere despre atentatul comis în după-amiaza zilei de luni, 24 ianuarie 2011, în incinta Aeroportului Internaţional Domodedovo, din Moscova, care a cauzat moartea a 35 de oameni şi rănirea altora, în număr de peste 160.
În numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanţe familiilor celor ucişi, care suferă în urma acţiunilor iresponsabile ale teroriştilor, şi nădăjduim că toţi cei răniţi îşi vor recăpăta, cât mai curând, sănătatea deplină.
Sperăm ca astfel de acţiuni îndreptate împotriva vieţii unor persoane nevinovate nu se vor repeta, iar duhul păcii şi al bunei convieţuiri între popoare şi credincioşi care mărturisesc credinţe religioase diferite va triumfa, spre binele tuturor oamenilor.
Cu aleasă preţuire şi dragoste întru Hristos Domnul,
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
