Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de felicitare al Patriarhului României la Ziua Naţională a Regalităţii
Bucureşti, 10 mai 2021
Majestății Sale Margareta,
Custodele Coroanei române
Majestatea Voastră,
Hristos a înviat!
La sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele luminoase de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul român în plan spiritual, cultural, edilitar, educațional şi social-filantropic.
De aceea, în data de 10 mai 2021, la Catedrala Patriarhală, sunt comemorați cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana. În mod deosebit anul acesta, 2021, se împlinesc 155 de ani de la întronizarea domnitorului Carol I (1866) şi 140 de ani de la încoronarea acestuia ca Rege al României (1881), precum şi 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să ne ajute ca să păstrăm şi să cultivăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, obţinute cu multe jertfe şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele ţării noastre şi bucuria românilor de pretutindeni.
Cu stimă şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
