În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Mesaje de felicitare transmise de reprezentanţii Guvernului României
Ministerul Afacerilor Interne
Preafericite Părinte Patriarh,
Sunt deosebit de onorat să vă fiu alături la acest moment aniversar în care gândurile mele se îndreaptă către Dumnezeu, rugându‑L să vă dăruiască pace, sănătate, zile îndelungate, reuşite în lucrarea de păstorire a poporului român dreptcredincios în lumina cuvântului adevărului lui Hristos, spre frumoase zidiri de suflet şi ctitorii dăinuitoare în istorie.
Mulţumindu‑vă pentru permanentul sprijin instituţional acordat Ministerului Afacerilor Interne şi pentru relaţia strânsă construită de‑a lungul timpului, care reprezintă un pilon fundamental al acestui parteneriat, sunt încrezător în dezvoltarea şi pe mai departe a acestei apropieri.
Activitatea Preafericirii Voastre constituie un îndemn pentru un creştinism asumat, actual şi complet, care îi cuprinde pe toţi, laici, clerici şi conducători, chemându‑i la o comuniune şi conlucrare deplină pentru a face mesajul Evangheliei viu şi lucrător în viaţa fiecăruia şi în societate. Activitatea social‑filantropică, culturală, educaţională, precum şi afirmarea şi păstrarea tradiţiilor şi identităţii etnice şi culturale au fost subliniate ca expresii concrete şi necesare ale iubirii creştine şi de ţară.
Vă doresc sănătate şi putere să duceţi la bun sfârşit aceste eforturi înspre binele Bisericii şi al comunităţii.
La mulţi ani, Preafericirea Voastră!
Lucian Nicolae Bode
Ministrul Afacerilor Interne
Ministerul Justiţiei
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Ne bucurăm ca la aniversarea zilei de naștere a Preafericirii Voastre să vă transmitem cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate și bucurii spirituale!
Acest moment aniversar ne oferă plăcutul prilej de a reafirma întreaga noastră considerație pentru activitățile pastorale, sociale și culturale pe care le desfășurați, contribuind, astfel, la promovarea valorilor creștine în societatea românească!
Vă oferim o icoană dintr‑o colecție de icoane pictate de persoane deținute în penitenciare. Sunt oameni care, doar datorită credinței în Dumnezeu, ajung să treacă peste greșelile făcute, să se îndrepte și să se reintegreze în societate.
Întru mulți și fericiți ani!
Cu aleasă considerație,
Stelian‑Cristian Ion
Ministrul Justiției
Ministerul Apărării Naţionale
Preafericirea Voastră,
Sărbătorirea a 70 de ani de viață îmi oferă plăcutul prilej de a vă adresa, atât în numele Ministerului Apărării Naționale, cât și al meu personal, cele mai calde urări de sănătate și alese împliniri arhipăstorești în deloc ușoara lucrare de cârmuire a Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești.
Nădăjduind că Preafericirea Voastră, la fel ca până acum, veți binecuvânta și veghea Oștirea română cu aleasă dragoste părintească, vă urez un sincer:
La mulți ani!
Cu îndreptățită considerație,
Nicolae‑Ionel Ciucă
Ministrul Apărării Naţionale
Ministerul Energiei
Preafericirea Voastră,
Cu ocazia aniversării Preafericirii Voastre am deosebita bucurie să vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace şi prosperitate.
Bunul Dumnezeu să vă însoţească şi să vă sprijine întru a avea bogate împliniri în lucrarea de păstorire a credincioşilor ortodocşi români.
La mulţi ani!
Cu aleasă preţuire,
Virgil‑Daniel Popescu
Ministrul Energiei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel,
Într‑o zi atât de importantă pentru noi toţi, avem bucuria şi onoarea să vă adresăm gândurile noastre bune, de apreciere şi preţuire, sănătate, iar Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă însoţească paşii pretutindeni.
Vă felicităm pentru toată activitatea depusă în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la promovarea valorilor creştine într‑o perioadă atât de dificilă prin care trece societatea românească, precum şi întreaga omenire.
La mulţi ani, Preafericirea Voastră! Doamne, ajută!
Cu deosebită consideraţie,
Ministru
Cristian Ghinea
Secretar de Stat
Cristian‑Vasile Roman
Ministerul Educaţiei
Preafericirea Voastră,
Este o mare bucurie pentru mine să vă transmit astăzi, la ceas aniversar, cele mai calde urări de sănătate, viață îndelungată, cu multe împliniri și realizări pentru comunitatea credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române!
Trăim un moment de celebrare, onorând contribuțiile majore pe care le aveți în consolidarea rolului Bisericii în societatea românească, dovedind echilibru, înțelepciune, capacitate de moderare și multă hotărâre pentru realizarea unor proiecte curajoase, reprezentative pentru societatea noastră.
Implicarea Preafericirii Voastre în proiectele educaționale și sociale pe care Biserica Ortodoxă Română le‑a derulat de‑a lungul timpului în țară și în comunitățile românești de pretutindeni constituie un exemplu și reper de perseverență pentru activitățile educaționale în sprijinul copiilor și tinerilor.
La acest moment aniversar, vă felicităm pentru activitatea susținută în spațiul educațional și social în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească!
Întru mulți și fericiți ani!
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu
Ministru
Secretariatul General al Guvernului
Preafericite Părinte Patriarh,
Ocazia zilei de naştere a Preafericirii Voastre îmi oferă prilejul, bucuria şi onoarea să vă transmit sincere şi alese gânduri de sănătate, împliniri pe toate planurile, în responsabilitatea pe care Bunul Dumnezeu v‑a încredinţat‑o, de a fi Întâistătător al Bisericii noastre Ortodoxe strămoşeşti.
Vă felicit în mod special, cu această ocazie, pentru maniera în care evidenţiaţi valorile creştine centrate pe demnitate şi identitate naţională şi spirituală, inspirând şi susţinând acţiuni şi programe menite să promoveze solidaritatea şi echitatea religios‑morală şi socială.
Întru mulţi şi rodnici ani, Preafericirea Voastră!
Cu aleasă preţuire,
Tiberiu Horaţiu Gorun
Secretar General al Guvernului României