Noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române - Libertate şi responsabilitate pentru comuniune în Biserică

În Europa Răsăriteană, în care fiinţează cele mai multe Biserici Ortodoxe autocefale şi naţionale, marile schimbări de regimuri, de ideologii şi de politici de stat de la sfârşitul secolului XX, precum şi transformările profunde petrecute în mentalitatea morală, spirituală şi socială a popoarelor au generat, la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, urgente şi necesare înnoiri în legislaţia bisericească.

Schimbarea de regim politic din România, după decembrie 1989, şi reorientarea ţării noastre către Uniunea Europeană prin aspiraţii democratice şi libertăţi depline au oferit Bisericii noastre posibilitatea ca, începând cu anul 1990, să aducă peste 100 de amendamente la Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, publicat în anul 1948. Aceste amendamente vizau: afirmarea libertăţii de credinţă şi a autonomiei bisericeşti, redefinirea raporturilor dintre Biserică şi Stat, eliminarea prevederilor cu uncaracter restrictiv, care îngrădeau lucrarea bisericească lîn domeniul liturgic, fără acces pastoral-misionar în instituţiile publice şi fără dreptul de a desfăşura activităţi sociale.

Necesitatea înnoirii Statutului

În acest context, dinamismul şi complexitatea vieţii şi misiunii Bisericii Ortodoxe Române au impus în ultimii ani o acţiune sistematică şi coordonată de corelare a legislaţiei proprii bisericeşti cu legislaţia de stat, în conformitate cu Sfintele Canoane, cu Tradiţia ortodoxă şi păstrând unitatea dogmatică, liturgică şi canonică în comuniune cu Biserica Ortodoxă Universală.

Întemeiată pe libertatea religioasă şi pe dreptul de afirmare deplină a autonomiei cultelor din România, în temeiul prevederilor constituţionale (art. 29 alin. 3 şi 5) şi a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor care au oferit perspective noi pentru a uni libertatea cu responsabilitatea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 13 februarie 2007, sub preşedinţia vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist, a adoptat un plan de măsuri privind redactarea proiectului de Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Principii generale

O primă etapă în procesul de redactare a proiectului Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române l-a constituit consfătuirea unei Comisii sinodale lărgite, formată din Mitropoliţii şi Ierarhii raportori ai Comisiilor sinodale, care a avut loc în ziua de 4 aprilie 2007, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Teoctist. În cadrul acestei consfătuiri au fost stabilite principiile majore orientative în procesul de elaborare a unui Anteproiect de Statut. Aceste principii majore, bazate pe Tradiţia apostolică, pe hotărârile sinoadelor ecumenice şi pe viaţa sacramentală a Bisericii universale, sunt: unitate de credinţă panortodoxă (universală) şi autocefalie naţională; unitate ierarhică sinodală şi autonomie eparhială; coordonare ierarhică primaţială (Patriarh şi Mitropolit) şi coresponsabilitate episcopală sinodală (naţională - Sfântul Sinod şi provincială - Sinodul Mitropolitan); cooperarea ierarhilor cu clerul şi cu mirenii - responsabilităţi distincte, dar lucrare comună; relaţiile Bisericii cu Statul: autonomie faţă de Stat şi cooperare cu acesta pentru păstrarea şi promovarea valorilor credinţei ortodoxe, precum şi pentru binele societăţii.

Anteproiect, sinteză de amendamente şi proiect

Într-o a doua etapă, pe baza principiilor adoptate de Comisia sinodală lărgită, la 4 aprilie 2007, o Comisie sinodală specială (Comisie de redactare) a elaborat un Anteproiect de statut pe care l-a analizat, diortosit şi completat în şedinţele de lucru din 9-10 mai şi 5 iunie 2007. Activitatea Comisiei a necesitat un efort susţinut de cercetare a unui mare fond documentar, constituit din hotărârile Sfântului Sinod, ale Sinodului Permanent şi ale Adunării Naţionale Bisericeşti din perioada 1948-2007 care, de-a lungul timpului, au completat, explicat şi interpretat Legiuirile bisericeşti adoptate, începând cu anul 1948. De asemenea, Comisia sinodală specială a consultat, cu titlu orientativ, şi Statutele celorlalte Biserici Ortodoxe surori, bogat izvor de experienţă şi viaţă bisericească, îmbrăcate în haină canonic-juridică, potrivit specificului acestui gen de acte normative. În această Comisie sinodală specială au lucrat împreună membri ai Sfântului Sinod, personal din Cancelaria Sfântului Sinod, profesori de teologie şi canonişti.

În lunile iunie, iulie şi august 2007 a avut loc la Centrele eparhiale din toată ţara o temeinică studiere şi dezbatere a Anteproiectului de statut, elaborat de Comisia sinodală specială, cu scopul de a formula observaţii şi propuneri venind din experienţa şi practica administrativă a acestora. Apoi, Sinoadele Mitropolitane au procedat la sintetizarea, corelarea şi completarea propunerilor venite de la eparhii şi, potrivit mandatului primit din partea Sfântului Sinod, au elaborat şi înaintat Comisiei sinodale speciale propuneri unitare pentru a îmbunătăţi Anteproiectul de statut pe care Cancelaria Sfântului Sinod le-a centralizat într-un document-sinteză, însumând aproape 100 de pagini.

Pe baza acestei ample sinteze, în zilele de 3-4 octombrie 2007, Comisia sinodală specială a procedat la elaborarea finală a Proiectului de statut, care a fost adus în dezbaterea Sfântului Sinod în şedinţa sa de lucru din zilele de 23-24 octombrie 2007.

Procesul de elaborare a unui nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române a fost abordat de Sfântul Sinod cu multă responsabilitate, ţinând seama de necesitatea păstrării unităţii ortodoxe universale în plan dogmatic, liturgic şi canonic, dar şi de cerinţele pastorale şi social-misionare ale Bisericii Ortodoxe Române de azi.

În acest context, Sfântul Sinod, într-o primă şedinţă, în zilele de 23-24 octombrie 2007, a definitivat articolele l-89 din Proiectul de statut, apoi, în şedinţa din 27-28 noiembrie, a definitivat articolele 90-205, a adoptat un număr de 25 de amendamente la textul definitivat în şedinţa anterioară, iar în final, în ziua de 28 noiembrie 2007, a aprobat, cu unanimitate, textul noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (205 articole). A fost o lucrarea anevoioasă şi migăloasă, care a necesitat o atenţie deosebită din partea Patriarhului şi a tuturor ierarhilor din Sfântul Sinod, mai ales că s-a lucrat sub presiunea timpului foarte limitat, anterior termenului de predare a Statutului pentru a fi recunoscut de către Guvern.

În temeiul Legii nr. 489/ 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, la solicitarea Patriarhului, Guvernul României, prin hotărârea nr. 53 din 16 ianuarie 2008, a recunoscut Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care a fost, apoi, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008.

După ce am prezentat succinct istoricul întregii activităţi de elaborare, definitivare şi aprobare a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, precizăm că noul Statut, deşi perfectibil, reglementează, mai adecvat decât cel anterior, modalităţile după care Biserica noastră, prin eparhiile din interiorul şi din afara graniţelor ţării, conduce şi administrează diferitele ei activităţi: liturgic-sacramentală, pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educativă, disciplinar-canonică, organizatoric-administrativă, patrimonială şi financiar contabilă, la nivelul tuturor unităţilor sale bisericeşti.

Note specifice ale noului Statut

Noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în mare parte, continuă statutul anterior. Totuşi, în unele privinţe, noul Statut completează sau simplifică pe cel anterior, iar în alte privinţe aduce modificări majore, ca de pildă modul alegerii ierarhilor, în armonie cu practica panortodoxă actuală, dar şi asimilând cu discernământ experienţa românească anterioară.

Noutatea actualului Statut constă, mai întâi, într-o puternică accentuare a legăturii dintre libertate şi responsabilitate sau între autonomie proprie şi cooperare cu alţii, la nivel naţional, provincial (regional) şi eparhial. În acest mod, se evidenţiază că adevărata libertate nu este izolare, unitatea nu este constrângere, iar treptele ierarhice sunt trepte ale slujirii comuniunii eclesiale, în care primatul se defineşte ca slujire şi responsabilitate sporită în interiorul sinodalităţii, pentru a menţine unitatea Bisericii.

Deşi este un text canonic-juridic, noul Statut are implicit şi semnificaţii spirituale profunde, proprii Ortodoxiei.

De pildă, după ce defineşte Biserica Ortodoxă universală ca fiind comuniunea de credinţă şi de viaţă sfântă a persoanelor umane cu Persoanele Preasfintei Treimi, noul Statut accentuează comuniunea Bisericii Ortodoxe Române autocefale cu Biserica Ortodoxă universală, iar apoi, în spiritul Canonului 34 Apostolic, se vede peste tot cadrul statutar pentru comuniunea din interiorul Bisericii Ortodoxe autocefale, mai precis comuniunea eparhiilor între ele în Sinodul Mitropolitan şi în Sfântul Sinod autocefal. Toate acestea sunt reflex şi apel al comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, comuniunea dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ca relaţie a unuia cu ceilalţi, a primului cu cei egali şi a fiecăruia cu toţi, ca taină a paternităţii, filiaţiei şi fraternităţii spirituale în Sfânta Biserică, aceasta fiind casa Tatălui ceresc, Trupul tainic al lui Hristos-Fiul şi Templu al Sfântului Duh. În Biserică, atât părinţii duhovniceşti care păstoresc, cât şi fiii duhovniceşti păstoriţi rămân, în baza Sfântului Botez, totdeauna fraţi în Hristos. De asemenea, treptele ierarhice diferite, oricât de mari ar fi ele, nu anulează calitatea de frate în Hristos.

Noul Statut intensifică sinodalitatea în sensul că acordă responsabilitate sporită Sfântului Sinod, Sinodului Permanent şi Sinodului Mitropolitan. În acelaşi timp, noul Statut oferă un cadru mai larg pentru cooperarea între cler şi mireni în Adunarea Naţională Bisericească, în Adunarea eparhială şi mai ales în parohie, care se bucură de o atenţie deosebită în textul acestui Statut.

Noul Statut oferă, de asemenea, un cadru mai bogat pentru prezenţa activă a Bisericii în viaţa societăţii, folosind şi mijloace noi de comunicare în masă, cu scopul intensificării misiunii sale liturgice, pastorale, culturale şi filantropice în societate.

În plus, noul Statut acordă o atenţie sporită modului de păstrare şi administrare a bunurilor bisericeşti, accentuând mai mult coresponsabilitatea clerului şi mirenilor în această privinţă.

Întrucât fenomenul migraţiei românilor în afara ţării a luat o amploare fără precedent, noul Statut accentuează dreptul şi responsabilitatea Sfântului Sinod de a se îngriji de românii ortodocşi din afara graniţelor României, adică de a crea mai multe parohii şi, implicit, mai multe eparhii, ca lucrare pastorală pentru aceştia.

În perioada următoare, având ca bază noul Statut, trebuie elaborate unele regulamente de aplicare a acestuia în diferite domenii ale vieţii bisericeşti. Regulamentele vor aprofunda şi explicita, aplicativ, principiile de bază cuprinse în Statut.

În această lucrare amplă de elaborare, definitivare şi aprobare a noului Statut, ne-a fost de mare folos tuturor experienţa vrednicilor Arhipăstori ortodocşi români care au contribuit la apariţia unor statute similare, începând cu Mitropolitul Andrei Şaguna şi continuând cu patriarhii Miron Cristea şi Justinian Marina, fără a uita nici contribuţia unor mari canonişti care au ostenit la perfecţionarea Legiuirilor bisericeşti.

Odată cu publicarea acestui nou Statut, împărtăşim confraţilor ierarhi din Sfântul Sinod, preoţilor, diaconilor, monahilor şi monahiilor, profesorilor de teologie, studenţilor şi elevilor din instituţiile de învăţământ teologic, precum şi tuturor fiilor şi fiicelor Bisericii noastre, îndatorirea de a cerceta cu multă atenţie şi de a aplica totdeauna, cu multă fidelitate, prevederile noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în speranţa că acesta va deveni pentru noi toţi călăuză şi pavăză a lucrării şi slujirii noastre spre binele Bisericii lui Hristos, într-o societate din ce în ce mai pluralistă, individualistă şi secularizată.

În încheiere, aducem mulţumiri Preasfintei Treimi pentru că ne-a ajutat să avem acest nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, lucrare esenţială pentru identitatea şi activitatea Ortodoxiei româneşti la începutul secolului XXI, în context românesc european şi în comuniune panortodoxă, lucrare începută prin strădaniile vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist şi finalizată împreună cu toţi ierarhii Sfântului Sinod acum, în cel dintâi an al păstoririi noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

† D A N I E L,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Preşedintele Sfântului Sinod