Numai în Hristos avem viitor durabil şi şansa păcii pe acest pământ

Cu aproximativ şapte secole înaintea erei creştine, Evanghelistul Vechiului Testament, proorocul Isaia (740-686 î. Hr.), mărturisea următoarele: „Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel” (Is. 7, 14), care înseamnă „Cu noi este Dumnezeu”. Această naştere minunată a avut loc la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4).

Profeţia lui Isaia, alături de toate celelalte profeţii, ne ajută să înţelegem bine că, prin Întruparea Sa de la Duhul Sfânt (cf. Mt. 1, 20) şi din Fecioara Maria şi, mai ales, prin Naşterea Sa ca Om, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, intră în umanitate. Domnul rămâne „până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20) prezent în mijlocul oamenilor care cred în El şi-L iubesc pe El.

În urmă cu două mii de ani, oamenii L-au văzut pe Dumnezeul întrupat, înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Câţiva ani mai târziu, ei au auzit cuvinte cereşti ieşite din gura Lui, s-au atins de veşmintele Lui, au fost uimiţi de învăţătura şi de minunile Lui. Contemporanii lui Hristos aveau îndreptăţirea să strige entuziasmaţi: „Cu noi este Dumnezeu!”. Cu aceeaşi îndreptăţire şi însufleţire, putem striga şi noi, creştinii de astăzi: „Cu noi este Dumnezeu!”. Iubirea divină s-a descoperit tuturor prin Hristos, drept pentru care Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”, adică om. El este Emanuel, Dumnezeul coborât printre oameni.

Când Iisus avea 33 de ani, i-a lăsat pe ucenici fără prezenţa Sa trupească, dar nu i-a lăsat lipsiţi de mângâiere. Nici pe ei şi nici pe noi nu ne-a lăsat orfani (cf. In. 14, 18), ci ne-a trimis un Alt Mângâietor Care „în veac să rămână cu noi” (cf. In. 14, 16). Împărtăşindu-le pe Duhul Sfânt fraţilor Săi din toate neamurile, i-a constituit pe aceştia ca Trup al Său, în chip tainic. Sfântul Grigorie cel Mare zice: „Răscumpărătorul nostru S-a înfăţişat pe Sine ca una şi aceeaşi persoană cu Biserica pe care Şi-a asumat-o”. Aici, Emanuel Îşi permanentizează prezenţa Sa printre noi.

În Biserică, prin Sfintele Taine, Hristos revarsă viața Sa în toţi creştinii, unindu-i intim şi real cu El, Care a pătimit şi a fost preamărit. Afundaţi în baia Sfântului Botez, ne facem părtaşi la moartea şi învierea lui Hristos (cf. Rom. 6, 4; I Cor. 12, 13).

În Biserică, credincioşii ascultă cuvântul Evangheliei şi primesc Trupul şi Sângele Domnului ca arvună a vieţii şi a bucuriei veşnice din Împărăţia cerească. Euharistia îl ridică pe fiecare dintre noi la comuniunea iubitoare cu Hristos Cel Ce „Se dă pe El Însuşi ţie, nu numai să-L vezi, ci chiar să te atingi de El, să-L mănânci, să-L primeşti înăuntrul tău”, precum ne asigură Sfântul Ioan Gură de Aur.

Înălţat la ceruri, Mântuitorul nostru continuă să fie cu noi, nu uită de noi, Îi pasă de noi. El este susţinătorul nostru Care „stă de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi” (Rom. 8, 34). Sfântul Apostol Ioan scria: „Noi avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru ale lumii întregi” (I In. 2, 1-2). Emanuel este cu noi, cum e respiraţia plămânilor sau bătaia inimii, atunci când ne rugăm, când primim Sfintele Taine, când suntem ispitiţi, când muncim şi când suferim. Sfântul Chiril al Alexandriei ne arată că prin Hristos „putem avea harul desăvârşit aproape de noi, având împreună cu noi pe Cel Ce ne poate ridica peste orice rău”.

Răscumpărătorul nostru dumnezeiesc nu este o entitate ascunsă în ceruri, un Mare Anonim Care a părăsit lumea oamenilor lăsând-o pradă valurilor secularizante. „Împăratul veacurilor” (I Tim. 1, 17), şezător pe tronul slavei eterne, comunică energiile Sale, iar omul se deschide pentru primirea lor, într-un urcuş duhovnicesc. Iisus Hristos, „Cuvântul făcut trup” (cf. In. 1, 14), ne animă în permanenţă ca Unul Care „este Acelaşi ieri şi astăzi şi în veci” (Evr. 13, 8). Domnul are puterea de a da viaţă, de a aduce speranţă acolo unde este deznădejde, de a infuza bucurie în sufletele părăsite şi iubire acolo unde sărăcia spirituală pustieşte viaţa şi dorul de mântuire. Acesta este Emanuel, aflat într-o uimitoare solidaritate cu întreaga omenire răscumpărată.

Trăim vremuri marcate de haos şi nesiguranţă, în care peste tot se răspândeşte eroarea ateismului teoretic şi practic şi se ridică noi idoli, în faţa cărora omenirea se prosternă în adoraţie: plăcerea, banii, orgoliul, necurăţia, prestigiul şi sacrilegiul. Violenţa se răspândeşte tot mai mult, egoismul face dure inimile oamenilor, ura se dezlănţuie ca un foc mistuitor, iar războaiele se înmulţesc îngrijorător. Din cauza păcatului tolerat şi chiar declarat legitim, neliniştea biciuieşte societatea, iar oamenii se simt orfani. Schimbările prin care trece lumea, indiferent de natura lor, nu pot anula vocaţia filială a omului şi puterea transfiguratoare a lui Hristos Care ne spune: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apoc. 22, 13).

Cei care conduc temporar destinul popoarelor trebuie să înţeleagă clar că numai în Hristos avem viitor durabil şi şansa păcii pe acest pământ, fiindcă „dacă n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Ps. 126, 1).

Alianţele economice, politice, militare şi de securitate nu ajută mult timp, dacă Hristos este alungat din vieţile noastre şi din ţările Europei creştine. Recunoscându-L pe El ca Izvor al binelui şi al prosperităţii, ca Suveran al lumii mântuite, Biserica grăieşte astăzi, ca oarecând profetul Isaia: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi; cei puternici, plecaţi-vă!” (Is. 8, 9). Fie ca veşnicul Emanuel, născut în Betleem, să ne dăruiască tuturor lumina harului Său şi bucuria prezenţei Sale!

† IPS Arhiepiscop Irineu