Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Părintele Teofil Părăian - un misionar luminat de harul lui Dumnezeu
Părintele Teofil Părăian de la Sfânta Mănăstire Sâmbăta de Sus a fost luminat de Dumnezeu cu darul vederii sufleteşti - credinţa puternică şi adevărată.
În el s-a arătat lucrarea minunată a iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni. Deşi nevăzător cu ochii trupeşti, Părintele Teofil Părăian a aflat încă din tinereţe pe Iisus, Lumina lumii, Care i-a luminat ochii sufletului cu lumina cea neînserată a slavei Sale, dăruindu-i bucuria slujirii misionare, a luminării sufletelor prin Cuvântul Evangheliei.
Luminat de harul lui Dumnezeu, Părintele Teofil a luminat viaţa multor oameni cuprinşi de întunericul necredinţei sau al păcatelor.
Duhovnic iscusit, deopotrivă pentru călugări şi pentru mireni, Părintele Teofil era un sfătuitor înţelept şi echilibrat. Inspirat de cuvintele Sfintelor Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi de experienţa vieţii sale duhovniceşti, învăţătura sa era în acelaşi timp teologică şi profund umană.
Om al bucuriei, mereu plin de speranţă şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu, el iubea şi sfătuia pe toţi părinteşte, încât, în mod irezistibil, fiecare se bucura să-l considere părinte duhovnicesc al său.
Părintele Teofil a rămas totdeauna credincios tradiţiei monahale, dar tradiţia nu era pentru el nici constrângere şi nici crispare, ci rânduiala vieţuirii în plinătatea prezenţei Duhului Sfânt, Care trezeşte în om râvnă necontenită şi dor nemărginit după sfinţenie. Tradiţia a fost pentru el comuniune a Sfinţilor de-a lungul veacurilor, iar el trăia în această comuniune ca un om liber şi responsabil.
A fost un priceput şi înţelept comunicator al Evangheliei lui Hristos şi al credinţei Bisericii Ortodoxe. Comunica adevăruri profunde ale dreptei credinţe în cuvinte simple, adresate tuturor vârstelor şi profesiunilor.
Părintele Teofil Părăian, cât a trăit pe pământ, a fost un mare dar pentru Biserica noastră, iar acum este un rugător fierbinte pentru noi în ceruri.
Felicităm conducerea Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi din Bucureşti pentru iniţiativa organizării acestei comemorări a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, care se constituie într-un moment de aducere aminte, de recunoştinţă şi reînnoire spirituală, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă zicând:
"Aduceţi-vă aminte de mai marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13, 7).
Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm, să trăim şi să transmitem credinţa primită de la părinţii duhovniceşti, ca pe o lumină a Învierii şi o arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul comemorării Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian



.jpg)
