Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Proclamarea anului 2023 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 16 decembrie 2021, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea anului 2023 în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).
Cancelaria Sfântului Sinod a formulat această propunere, care are ca motivație principală dorința de a acorda o mai mare atenție pastorației şi sprijinirii persoanelor vârstnice în contextul actual al unei societăți marcate de individualism și secularizare. Astfel, se propune o încurajare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, o mai consistentă contribuţie a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii sociale. Pentru anul comemorativ, motivația este dată de dorința de a-i cinsti pe autorii și interpreții muzicii bisericești, ca exemple elocvente de cultivare a muzicii bisericești, care susține rugăciunea și intensifică viața liturgică a comunităților bisericești.
Potrivit programului-cadru (liturgic, cultural şi mediatic),
I. În primul semestru al anului 2023 va fi tratată tema: „Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice”, care va fi prezentată astfel:
1. Forme ale pastoraţiei şi sprijinirii persoanelor vârstnice în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
2. Principii şi metode privind pastoraţia persoanelor vârstnice în viața Bisericii;
3. Parohia, familia și persoanele vârstnice, astăzi: comuniune şi conlucrare;
4. Realităţi şi provocări actuale privind pastoraţia şi sprijinirea persoanelor vârstnice;
II. În al doilea semestru al anului 2023 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, care va fi prezentată astfel:
1. Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură;
2. Semnificaţia cântării liturgice potrivit Sfintei Tradiții ortodoxe. Nume şi chipuri de imnografi creştini;
3. Importanţa muzicii psaltice în cultul şi misiunea Bisericii Ortodoxe Române;
4. Compozitori și psalți români care au contribuit la românirea și dezvoltarea muzicii psaltice liturgice.
În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod a hotărât:
1. Aprobă declararea anului 2023, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”;
2. Aprobă programul-cadru (teologic- educațional, cultural și mediatic) intitulat „2023 - Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Președintele Sfântului Sinod
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Imnul imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti
Slavă Ție, Cerescule Părinte,
Cel Căruia îi cântăm imnuri sfinte
Slavă Ție, Fiule, Cel ce ne dai putere,
Slavă Ție, Duhule, Cel ce ne dai mângâiere,
Cântă îngerii și stranele:
Slavă Ție, Dumnezeule!
Slavă Ție ziua, slavă Ție noaptea,
Mare ești în cer, mare pe pământ,
Mare ești în faptă, mare în cuvânt.
Ție, Doamne, înălțăm cântare
Ţie ne rugăm cu voce tare,
Toţi pe Tine Te slăvim,
Prin cântare sfântă Ţie îţi slujim.
Doamne Iisuse, Păstorul cel Bun,
Al Bisericii și al lumii Stăpân,
Mare mila Ta o revarsă
Peste psalții din Biserică noastră.
Dă-le lor putere și mult zel,
Să-ţi cânte Ţie pe pământ şi în cer.



.jpg)
