Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești – mărturisitoare a lui Hristos în vremuri tulburi

Cu evlavie și recunoștință cinstim astăzi pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești, mare misionară în perioada interbelică, a celui de-al Doilea Război Mondial, și în zorii prigoanei comuniste din România. Cuvântul ei duhovnicesc a trezit sufletele contemporanilor, îndreptându-le atenția către Dumnezeu și către Biserică.

Prin activitatea sa, Sfânta Cuvioasă Evloghia a fost o binecuvântare revărsată peste săraci, peste satele Munteniei și peste Biserica încercată în vremuri de prigoană atee comunistă. Analizând lucrarea sa duhovnicească, se desprind trei aspecte importante: iubirea ei milostivă față de oamenii sărmani, lucrarea misionară permanentă și mărturisirea lui Hristos cu prețul vieții.

1. Iubirea milostivă arătată față de oamenii sărmani

Iubirea arătată față de săraci și bolnavi a Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia a fost rodul unei inimi care fusese ea însăși ajutată de Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Ea a zăcut ani întregi fără putere, grav bolnavă, cunoscând ce înseamnă sărăcia, boala și uitarea celorlalți. De aceea, în fața flămândului, a orfanului sau a bolnavului, cuvioasa nu vedea un străin, ci îl vedea pe Hristos Care a ajutat-o și i-a dat putere să facă binele și celor din jurul ei. Ea recunoștea în cei neajutorați și propria durere de odinioară. Votul monahal al sărăciei l-a trăit cu o strictețe care ne uimește și astăzi, fiindcă nu păstra nimic pentru sine. Tot ce primea oferea celor lipsiți: văduve și orfani, studenți săraci și familii nevoiașe. Iarna, Sfânta Cuvioasă Evloghia nu își încălzea chilia, pentru ca celelalte maici să aibă suficiente lemne de foc. În această jertfă ascunsă se vede măsura adevăratei iubiri, care nu dăruiește din prisos, ci din propria nevoie, asemenea văduvei din Evanghelie care a oferit tot puținul ei (cf. Marcu 12, 41-44 și Luca 21, 1-4).

Deosebit de grăitor este felul în care Sfânta Evloghia și-a prăznuit ziua onomastică în anul 1934, când a oferit o masă pentru cincizeci de săraci. Cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, Sfânta Cuvioasă Evloghia a străbătut satele adunând milostenii pentru oamenii nevoiași, pe care le ducea la Ospătăria săracilor „Mila creștină a Sfintei Patriarhii”. Pentru această slujire, întâiul Patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, i-a acordat în anul 1935 o diplomă de onoare.

Sfânta Evloghia a fost și ajutătoare a bisericilor și mănăstirilor, făcând colecte pentru lăcașele de cult care se zideau în acea perioadă. După cutremurul din anul 1940, chiliile și biserica Mănăstirii Samurcășești au fost afectate din cauza seismului, iar Sfânta Cuvioasă Evloghia a adunat ajutoare prin satele în care propovăduia și astfel, clădirile afectate de cutremur au putut fi restaurate. Dragostea ei trecea chiar și dincolo de hotarele țării, încât l-a ajutat pe schimonahul athonit Ghedeon Chelarul să colecteze fonduri pentru construcția bisericii Chiliei „Sfântul Gheorghe” – Livadogheni, de la Kapsala, din Sfântul Munte Athos, unde obișnuia să trimită pomelnice și daruri.

2. Misionară curajoasă în satele din Muntenia

Lucrarea misionară a Sfintei Cuvioase Evloghia a început în același an al vindecării ei, 1927. Ea a intrat în Asociația Creștin Ortodoxă „Patriarhul Miron” și, cu binecuvântarea protosinghelului Teofil Ionescu, viitor episcop român la Paris, Sfânta Cuvioasă Evloghia a început să vestească Evanghelia prin cateheze din sat în sat. Cerând sfat de la schimonahul Ghedeon Chelaru din Sfântul Munte Athos, ea a primit îndemnul de a-și cerceta cugetul și de a se feri să nu cadă ea însăși în timp ce îi îndreaptă pe alții. Acest cuvânt aspru, dar părintesc, a sădit în inima ei smerenia ca temelie a propovăduirii ei, și poate tocmai de aceea cuvântul pe care îl rostea a avut atâta putere, convertind pe mulți la credință. După ce a intrat ca soră în mănăstire, a continuat lucrarea catehetică, împletind viața de obște cu drumurile nenumărate prin satele Munteniei, pe care le-a străbătut pe jos, pe arșiță și pe ploaie, prin noroaie și zăpezi. În coșul ei de papură ducea icoane, cruciulițe, candele și cărți de învățătură, pe care le oferea oamenilor, ca pe niște semințe ale credinței.

Satele pe care le-a cercetat cuvioasa erau, în multe privințe, pustiite sufletește, iar ea a mers cu precădere acolo unde boala sufletească era mai adâncă. Revista „Cuvânt Bun” o înfățișa ca pe o lucrătoare neînfricată, cu o hotărâre nestrămutată și cu o îndrăzneală asemănătoare curajului vechilor apologeți ai credinței. La Turtucaia, unde ea a poposit în anul 1931 cu desaga plină de cărți și iconițe, unii au luat-o în râs, alții au împroșcat-o cu vorbe grele, dar au fost și suflete care au plâns ascultând-o, iar câțiva bărbați care fumau din copilărie au lepădat pentru totdeauna această patimă.

Prin râvna ei, Sfânta Evloghia a ajuns una dintre cele mai active misionare ale asociației. Cei pe care i-a adus la credință dădeau ei înșiși mărturie că prin ea li s-a descoperit voia lui Dumnezeu și s-au trezit din somnul păcatului spre o viață nouă. Deși era mică de statură și firavă la trup, se urca pe o masă în mijlocul satului, iar glasul ei răsuna ca o trâmbiță până departe. Mustra fără teamă beția, desfrâul, dezbinările, crimele, avortul, vrăjitoria, descântecele, ghicitul și spiritismul, mai ales când acestea pângăreau ziua de duminică, pe care ea o dorea închinată Domnului și petrecută în biserică. Pe copii îi aduna și îi pregătea pentru serbări religioase, iar în acest fel, învățătura de credință era sădită de timpuriu în inimile celor mici, iar prin aceştia ea ajungea și la părinții lor.

Acolo unde Sfânta Cuvioasă Evloghia trezea sufletele, bisericile se umpleau până la refuz, iar cârciumile rămâneau goale. Lucrând în bună înțelegere cu preoții, învăța poporul să cânte cântări bisericești și le explica pe înțelesul tuturor cuvintele Sfintei Scripturi. Una dintre grijile ei cele mai mari a fost să aducă la Taina Cununiei pe cei care trăiau necununați, fără binecuvântarea Bisericii. Așadar, lucrarea ei era o misiune a Bisericii, care îi aducea pe oameni la Sfântul Altar, adică la Sfânta Liturghie, la Sfintele Taine și la viețuirea creștină.

3. Mărturisitoare a lui Hristos cu prețul vieții

Încă din primii ani de propovăduire, cuvântul Sfintei Cuvioase Evloghia a trezit împotrivirea celor care câștigau bani din păcatul și patimile altora sau care nu voiau să-și schimbe viața. La Copăceni-Mogoșești, pe când le tâlcuia credincioșilor Sfânta Evanghelie, adunarea acestora a fost amenințată de jandarmi, de cârciumar și de câțiva bețivi, care i-au insultat și i-au împiedicat să continue lucrarea duhovnicească. În satul Olteni, un flăcău care o denigra pe Sfânta Evloghia, numindu-i cărțile ei minciuni, a văzut cum i se aprinde în chip neașteptat mâneca stângă a cămășii, iar cei de față au sărit îngroziți să stingă focul. La Epurești, cârciumarii, văzând că oamenii nu mai vin să consume alcool, au plănuit uciderea ei, însă individul tocmit să o înjunghie a fost trăsnit de fulger. Altă dată, Sfânta Cuvioasă Evloghia a fost luată cu sila de un om desfrânat pentru a fi necinstită, însă ea a fost apărată de Dumnezeu printr-o furtună năprasnică, iar omul desfrânat care voia să o batjocorească a rămas paralizat.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România a intrat sub conducerea unui regim politic ateu. Sfânta Cuvioasă Evloghia a continuat drumurile sale prin satele din Muntenia. Ducea mai departe cărți de rugăciuni, icoane și tipărituri religioase, tocmai în anii când noua putere politică privea toate acestea ca pe niște semne ale unei activități pe care voia să o interzică. Cuvântul ei despre pocăință și întoarcere la Dumnezeu, în acel context, era o sfidare directă a ideologiei comuniste care promitea un om nou fără Dumnezeu. În decembrie 1949, în satul Ulmeni din județul Călărași, câțiva fanatici comuniști s-au năpustit asupra ei și au bătut-o cu cruzime, lăsând-o aproape moartă.

După ce a fost internată la Spitalul Brâncovenesc din București, Sfânta Cuvioasă Evloghia a primit, prin vedenie, înștiințare de la Maica Domnului și de la Sfântul Arhanghel Mihail că se apropie sfârșitul ei. În seara zilei de 19 decembrie 1949, ea a cerut să fie dusă la mănăstirea sa de metanie. A ajuns la poarta mănăstirii tocmai când se bătea toaca și suna clopotul cel mare pentru Vecernie, în ajunul prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul. S-a spovedit și s-a împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, apoi a adormit în Domnul.

La 15 ianuarie 2026, când cinstitele ei moaște au fost deshumate din cimitirul mănăstirii, cei prezenți acolo au văzut că osemintele aveau o culoare galben aurie și răspândeau bună mireasmă, fiind încă o dată încredințați de sfințenia acestei martire a lui Hristos. Astfel, trupul pe care prigonitorii îl zdrobiseră în bătaie a fost preaslăvit de Dumnezeu, devenind făcător de minuni, fiind cunoscute multe cazuri de vindecări săvârșite de Sfânta Cuvioasă Evloghia.

Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii prezenți care, cu multă dragoste, au venit să o cinstească pe această mare mărturisitoare a lui Hristos din perioada regimului comunist, care s-a făcut prin viața ei pildă de răbdare în suferință și de iubire față de Domnul Iisus Hristos, pentru a cărui Evanghelie și-a dat viața, primind astfel cununa muceniciei.

Ne rugăm Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, ocrotitoarea acestei mănăstiri, și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române