Deshumarea osemintelor Cuvioasei Mucenițe Evloghia de la Samurcășești

Osemintele Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești au fost readuse la lumină astăzi, 15 ianuarie, în prezența unei comisii desemnate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de mai mulți clerici, a săvârșit rânduiala liturgică specifică pentru un astfel de moment de aleasă însemnătate duhovnicească.

Deshumarea rămășițelor pământești reprezintă o etapă importantă în cadrul procesului de canonizare a unui sfânt. Astfel, în jurul prânzului, comisia desemnată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a reunit în cimitirul Mănăstirii Samurcășești din județul Ilfov, locul în care au fost depuse, din anul 1949 până astăzi, rămășițele pământești ale monahiei Evloghia Țârlea. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit rânduiala liturgică specială pentru astfel de momente. În acest timp, rămășițele pământești ale monahiei au fost scoase din locul de odihnă, curățate de pământ, acoperite și așezate, cu cea mai mare evlavie, într-un sicriu nou de lemn.

Sicriul ce va adăposti cinstitele oseminte ale Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia până la așezarea lor în raclă a fost purtat de către maici, pe urmă, în biserica din cimitirul mănăstirii, unde a fost rostită o rugăciune încununată de intonarea troparului sfintei.

La finalul momentului liturgic, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat-o pe Cuvioasa Muceniță Evloghia de la Samurcășești: „De această dată este vorba despre un chip de slujire în mijlocul poporului. Înainte de a ajunge aici ca viețuitoare în anul 1942, Ecaterina - așa cum se numea din botez - a fost un martir în lume, mai întâi în urma unui accident provocat de mama sa vitregă. Dacă la început a simțit iubirea mamei, a simțit apoi răutatea și nepăsarea mamei vitrege care, într-o zi de lucru la câmp, a dat-o jos de pe căpița de fân, iar ea și-a rupt coloana vertebrală. A rămas într-o stare precară de sănătate, aproape infirmă, încât se târa uneori pentru a putea rezolva problemele imediate, până când, în chip minunat, ajungând în București în casa unor rudenii și apoi beneficiind de ajutorul unor oameni bogați și foarte credincioși, s-a vindecat după un tratament care a durat mai mult timp”.

Detalii importante despre viața sfintei ne rămân din mărturiile părintelui Nicodim Bujor, cel care i-a fost aproape, a punctat Prea­sfinția Sa.

„El a cunoscut-o în vremea studenției, împreună cu alți teologi, fiind găzduit chiar în casa familiei adoptive a maicii Evloghia. Sunt mărturii din acea perioadă nu doar despre o bunăvoință care a luat multe învățături de la marele Avraam, ci și despre alte fapte de misionarism care au evidențiat-o pe maica Evloghia de mai târziu, sora Ecaterina de atunci [...]. Ea devenise cunoscută și ni se spune că, în momentul în care ajungea într-o localitate, bisericile se umpleau - «gemeau de lume» este expresia celui care ne-a lăsat această mărturie -, iar cârciumile se goleau. Desigur că, într-o astfel de situație, împotriva ei, ca și cum ar fi fost împreună sfătuiți, toți cârciumarii și cei care erau împotriva Bisericii o priveau cu dispreț. Nu doar cu dispreț, ci cu cuvinte nepotrivite, cu gesturi nepotrivite și adeseori cu violență”, a spus ierarhul.

În viața ei, Sfânta Evloghia a suferit foarte multe bătăi, cea din urmă aducându-i și trecerea la cele veșnice.

„Odată cu instaurarea regimului potrivnic Bisericii [...], ea a fost bătută crunt într-o localitate din județul Călărași, fiind adusă la Spitalul Brâncovenesc din București, unde a fost tratată câteva zile. Dar întrucât medicii au spus că nu se mai poate face nimic, atunci când starea ei de sănătate s-a înrăutățit vizibil [...] au adus-o în mănăstire chiar în ziua în care a trecut la cele veșnice, nu prea departe de sărbătoarea Nașterii Domnului din anul 1949. Încă de pe drum, semnele morții se instalau în trupul ei, unghiile erau vinete și abia mai respira. Dar preotul mănăstirii de atunci a împărtășit-o cu Sfintele Taine și, într-o astfel de atmosferă, monahia Evloghia mărturisitoarea, pe care părintele Nicodim Bujor o numește întocmai cu Apostolii dintr-o râvnă deosebită, și-a încheiat zilele în această mănăstire”, a subliniat ierarhul.

„Monahia Evloghia reprezintă pentru maicile de aici și din Biserica Ortodoxă Română un exemplu de slujire și prin cuvânt, și prin faptă, și prin mărturisirea de pe urmă, întrucât în urma unei cumplite bătăi i-a fost provocată moartea [...]. Mănăstirea Samurcășești primește acum în biserică - într-una din bisericile ei și apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în biserica principală după ce vor fi împlinite celelalte rânduieli - moaștele unei că­lu­gărițe mărturisitoare, ale unui om care s-a dăruit slujirii aproapelui, care s-a rugat mult, ale unei monahii care, așa după cum spun toate izvoarele, îndeosebi cel deja menționat, a fost o adevărată mireasă a lui Hristos”, a concluzionat Preasfinția Sa.

La acest moment de la Mănăstirea Samurcășești au participat părintele arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor și starețul Mănăstirii Radu Vodă; părintele protos. Simeon Cuțui, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Ștefan Zară, consilier eparhial; Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal; stavrofora Lucia Bostan, stareța Mănăstirii Samurcășești.

Canonizarea monahiei mucenițe Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 1-2 iulie 2025, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu data de prăznuire la 19 decembrie.