Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Un preot harnic şi smerit
Am aflat cu durere de trecerea din această viaţă, în data de 18 februarie 2015, a părintelui Nicolae Coţoapă, preot îmbisericit pe seama Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlaţi.
Preotul Nicolae Coţoapă s-a născut în data de 7 ianuarie 1949 în satul Mireş, comuna Sîngeru, judeţul Prahova, într-o familie credincioasă şi evlavioasă. Părinţii săi, Ion şi Dumitra, au fost agricultori, oameni simpli, dar atenţi faţă de sentimentele şi credinţa copilului lor. Începând cu anul 1962, acesta a urmat cursurile Liceului nr. 6 din Ploieşti şi, ulterior, stagiul militar între anii 1967 şi 1968. A activat ca profesor de muzică până în anul 1975, când a fost admis la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, unde a audiat cursurile acestei instituţii timp de trei ani. Din anul al patrulea de studii s-a transferat la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1979.
S-a căsătorit în anul 1971, cu domnişoara Elena, de profesie învăţător, având împreună doi copii, Daniel şi Adrian, pe care i-au crescut în dragoste de Dumnezeu şi de Biserică. Astfel, fiul cel mare este astăzi preot paroh al Parohiei „Sfântul Ilie Tesviteanul“-Sinaia, Protopopiatul Câmpina, iar cel mai mic este profesor de religie la şcoala din localitatea Ciorani.
La data de 10 iulie 1980 a fost hirotonit diacon, iar la 11 iulie 1980, preot, pe seama Parohiei Cioranii de Sus, de către Preasfinţitul Părinte Vasile Târgovişteanul, Episcop-vicar patriarhal, în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti. La parohia pe care a păstorit-o a avut o bogată activitate, aceasta fiind încununată cu finalizarea lucrărilor de reparaţii şi cu resfinţirea bisericii Parohiei Cioranii de Sus, în data de 21 septembrie 1997. A primit atunci din partea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist rangul de iconom.
Din cauza stării de sănătate precare s-a pensionat anticipat în anul 2013, fiind îmbisericit pe seama aceleiaşi parohii în care a slujit lui Dumnezeu timp de 33 de ani.
Părintele Nicolae Coţoapă şi-a dedicat viaţa Bisericii şi a dat dovadă de un devotament şi de o credinţă care fac cinste slujirii sale preoţeşti.
În acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată, precum şi spre cei care l-au cunoscut, îndemnându-i pe toţi să păstreze mereu viu în inimile lor chipul luminos al părintelui Nicolae Coţoapă.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata slujitorilor Lui şi să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndurerată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanţe la slujba Înmormântării preacucernicului preot Nicolae Coţoapă (1949-2015), biserica Parohiei Cioranii de Sus, Protopopiatul Urlaţi, vineri, 20 februarie 2015.



.jpg)
