„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
„În temniţă am fost şi aţi venit la Mine!”, în Parohia Scărişoara
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Scărişoara, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost gazda proiectului eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine”, desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În mijlocul comunităţii a poposit un grup de tineri privaţi de libertate de la Penitenciarul Bacău. Alături de aceştia au mai fost prezenţi părintele Gabriel Albu, asistent-social al Protopopiatului Sascut, părintele Sebastian Andronic, responsabil al Cercului pastoral „Preot Vasile Heisu”, precum şi părintele Daniel Maşala, capelan al Penitenciarului Bacău. Părintele paroh Silviu Ailenei a amintit că atât biserica parohială, cât şi Penitenciarul Bacău au ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Familia Vrânceanu Geta şi Nelu a oferit o masă caldă la Centrul pentru servicii sociale al parohiei. Aici s-au purtat discuţii despre aspecte ale vieţii private de libertate, dându-se exemplu de câteva persoane din mijlocul comunităţii Scărişoara, care au avut de ispăşit la un moment dat o astfel de pedeapsă, dar care s-au reabilitat complet.