Sf. Ap. Simeon, rudenia Domnului, Episcopul Ierusalimului

Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. După întoarcerea lui Iosif din Egipt, Cleopa a luat spre însoţire pe o rudenie mai îndepărtată a lor, Maria, care i l-a născut pe acest Simeon. Acesta, ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El. După Învierea şi Înăl­ţarea Domnului la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli. Şi se ostenea împreună cu ceilalţi la binevestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul cu dreapta credinţă. El a fost al doilea episcop al Ierusalimului, fiind ales în această demnitate după trecerea la cele veşnice a lui Iacov, ruda Domnului, care fusese ucis de iudei, pentru că mărturisea credinţa în Hristos Iisus. În acest timp, venind romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian (69-79), au risipit Ierusalimul după prorocia Domnului. Creştinii, văzând acestea, s-au retras împreună cu episcopul lor dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. După dărâmarea Ierusalimului, ei s-au reîntors în oraş, iar credinţa creştină a început să înflorească din nou în acele locuri. Sfântul Simeon era sufletul noii înfloriri a Bisericii. Vrăjmaşii l-au acuzat pe Sfântul Simeon că este atât evreu, cât şi creştin şi astfel a fost supus la chinuri groaznice. Din porunca proconsulului Tiberiu Claudius Atticus Herodes a fost în cele din urmă răstignit pe o cruce la fel ca Mântuitorul Iisus Hristos. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, având la moartea sa peste 100 de ani.