Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia „Bătrâneţea ca binecuvântare”

„Bătrâneţea ca binecuvântare”

Un articol de: Pr. Ioniţă Apostolache - 20 Apr, 2019

„Bătrâneţea ca binecuvântare” este cea mai nouă lucrare semnată de pr. Ioan Ioanicescu, parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”-Obedeanu vreme de peste trei decenii. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura „Aius” din Craiova şi poartă binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu.

Există o Taină în şiragul de timp al vieţii, lăsată cu dinadins de Dumnezeu să se desluşească printr-însa cărarea care duce spre Înviere. Despre ea se vorbeşte cu adevărat numai atunci când ochiul caută cu limpezime în Adevăr, când mâna lucrează cu pace în dreptate, când glasul povesteşte fără tremur despre cele ce au fost şi despre cele ce au să fie. Mai mult decât atât, această Taină este sfinţitoare, ea vindecă de răni şi ­întoarce suflete la credinţă. Printr-însa, Dumnezeu Se coboară şi Se preface euharistic pentru a ne împodobi viaţa cu nemurirea veşniciei, pentru a ne ridica mai presus decât îngerii.

Despre această Taină se vorbeşte şi în lucrarea de faţă, cu trimitere precisă la „vârsta senectuţii sacerdotale”. Preotul profesor Ioan Ioanicescu, autorul acestei frumoase mărturisiri, face dovada scrisă a unei vieţi închinate întru totul slujirii pastorale, la Altar, în familie şi în lume. Fără să greşim, sfinţia sa este un om al Tainei, împodobit de vremea cea frumoasă şi înţeleaptă a „bătrâneţii ca sacerdoţiu”.

Un preot şi o Taină

Avem, aşadar, înainte povestea unui preot care a trecut prin multe, păstrând întotdeauna nestinsă candela credinţei şi a jertfelniciei pentru Hristos. De sfinţia sa mă leagă sufleteşte o bogăţie de amintiri şi gânduri frumoase. Multe din ele împărtăşind începutul debutului publicistic, ca redactor la „Ziarul Lumina”, au rămas prinse în numeroase însemnări, asupra cărora şi astăzi revin cu multă plăcere. Primul reportaj împreună, despre „istorica vatră de cultură şi credinţă a Obedenilor”. Momentul acestei prime întâlniri îl socotesc şi astăzi providenţial, pentru că, din rânduiala lui Dumnezeu, împărtăşesc şi eu aceeaşi Taină la Altarul pe care sfinţia sa a liturghisit vreme de peste trei decenii. În acest sanctuar al timpului sacru, împodobit cu o tradiţie seculară neîntreruptă, părintele Ioanicescu îşi lucrează şi astăzi cu tinereţe „bătrâneţea ca sacerdoţiu”.

Cuvântul viu al predicilor sale bucură inimile „tinerilor de diferite vârste” care vin la „Obedeanu” să-l asculte. Pe mulţi i-a botezat, i-a cununat, i-a împărtăşit şi i-a spovedit, aşezându-i laolaltă în marea Taină a slujirii sale preoţeşti. Tot aici, cu ani în urmă, generaţii şi generaţii de slujitori au trăit în Hristos această continuă revenire la „vreme” sau „în vreme”, urcând şi coborând sub epitrahil scara vremelnică a timpului, din traiul trecător pământesc spre înălţimile duhovniceşti ale veşniciei. Pe această ascendenţă a vârstelor, fiecare vom ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu să cântărim slujirea noastră sub înţelepciunea patriarhală.

„Viaţa şi moartea se intercondiţionează şi ele trebuiesc luate ca atare!”

„Bătrâneţea ca binecuvântare”, lucrare semnată de preotul profesor Ioan Ioanicescu, este un adevărat testament de învăţătură părintească, o întoarcere la făptuire, o pildă de smerenie şi sinceritate înaintea unei lumi în schimbare. Viaţa Bisericii are nevoie de o astfel de mărturisire pentru a duce mai departe stindardul misiunii sale pastorale. În cele peste 220 de pagini, autorul adună laolaltă gânduri şi meditaţii, unele desprinse din însemnările marilor gânditori, cele mai multe din propria trăire, reuşind să creioneze un frumos orizont de trăire autentic creştină. „În lumina învăţăturii creştine «omul nu este o glumă a firii», ci Chipul şi Slava lui Dumnezeu. El are, nativ, presimţirea nemuririi... Şi dacă natura nu cunoaşte decât supravieţuirea sau conservarea speciilor, crezul creştin are în vedere nemurirea personală. Prin moarte, persoanele nu se distrug, nu dispar «în nefiinţă»... Ele rămân indestructibile, entitate unică şi originală... Creştinul, ca persoană, este stăpânit de nelinişte şi de dorul după o viaţă plenară, pe care o presimte dincolo de prozaicul cotidian... Sprijinit cu osebire pe codul evanghelic, el vede moartea doar ca pe un moment în dialogul etern al omului cu Dumnezeu Cel personal. Pentru creştinism, moartea, deşi e urmarea păcatului, a păstrat un sens pozitiv, întrucât în ea Hristos ne trece la comuniune deplină cu Dumnezeu. Origen invocă o tradiţie potrivit căreia trupul lui Adam ar fi fost îngropat acolo unde Hristos a fost crucificat! După o altă tradiţie, lemnul crucii îşi are rădăcina în arborele edenic. Crucea lui Hristos a devenit astfel arborele vieţii. Este de la sine înţeles atunci că Sfânta Scriptură ignoră nemurirea naturală şi ne revelează Învierea, venind de sus de la moartea şi Învierea Mântuitorului Hristos. Drept urmare, creştinii privesc făţiş tragicul morţii şi consideră că trebuie să urmeze drumul lui Iisus, Fiul Omului. Aşadar, viaţa şi moartea se intercondiţionează şi ele trebuiesc luate ca atare! E necesar a privi şi a trăi viaţa în veşnicia ei, în raporturile ei cu Dumnezeu, aşa precum ne-a învăţat Mântuitorul Hristos s-o trăim! Iată dar că, vorbind despre Bătrâneţe şi îndeosebi despre menirea ei eshatologică, nu putem încheia mai frumos decât cu acest florilegiu de gânduri despre Moarte şi Înviere” (pp. 154-155).

Scurtă bio-bibliografie

Părintele Ioan Ioanicescu s-a născut la data de 1 octombrie 1939, în localitatea Ioaniceşti, judeţul Argeş. Este absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoţia 1959, şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, promoţia 1963. Tot la Bucureşti, părintele Ioanicescu a parcurs cursurile şcolii doctorale, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ene Branişte (1978).

Activitatea misionar-pastorală a fost încununată cu numeroase lucrări şi ascultări, în mare parte dăruite Bisericii din Oltenia. A slujit mai întâi, în perioada 1963-1966, ca ghid şi diacon la Mănăstirea Curtea de Argeş şi ca preot în parohia argeșeană Topliţa (1966-1973). Din 1974 a venit cu slujirea în Arhiepiscopia Craiovei, fiind numit pentru început preot paroh la Parohia Bucovăţ (1974-1978), apoi protoiereu de Băileşti, Dolj (1978-1987), protoiereu al Protopopiatului Craiova-Sud (1987-2001), consilier eparhial (2001-2003). A slujit de asemenea ca preot paroh peste trei decenii la Parohia „Sfinţii Împăraţi”-Obedeanu din Craiova.

Între lucrările publicate, pe lângă numeroasele studii şi articole apărute în reviste teologice de renume din ţară, părintele Ioanicescu a semnat câteva cărţi pe care le amintim aici: Viaţa maicii Domnului (Craiova, 1997), Pelerinaj la Locurile Sfinte (Craiova, 2012), Din Abecedarul Credinţei (Craiova, 2013), Carte de veghe creştină (Craiova, 2013), Înţelesuri pe unde radio (Craiova, 2014).