Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Cine a mai pomenit vreodată ca Dumnezeu să se facă om? Dar ca Acesta să moară pentru noi?

Cine a mai pomenit vreodată ca Dumnezeu să se facă om? Dar ca Acesta să moară pentru noi?

Un articol de: Ziarul Lumina - 22 Apr, 2019

Dezamăgiți de predica Mântuitorului Iisus Hristos, Care a clamat tot timpul o altă Împărăție (In. 18, 36), în pofida dorinței conaționalilor Săi de a-i scăpa de împărăția romană, iudeii L-au arestat, L-au bătut, L-au batjocorit și L-au omorât pe Domnul, răstignindu-L pe cruce. Astfel, pentru o clipă chiar au crezut că au scăpat lumea de un impostor și că au adus astfel „închinare lui Dumnezeu” (In. 16, 2). Numai că... nu a fost așa!

Iisus Hristos nu era un pretins mesia! Nu a fost un simplu profet, ca mulți alții, dornici să întemeieze o religie în plus, ci chiar era Dumnezeu și, de aceea, a înviat! Dumnezeu fiind, moartea nu a putut să-L stăpânească. Domn al vieții și al morții, a biruit moartea și a înviat, încercând și în felul acesta să-l convingă pe om de dumnezeirea Sa și să-l atragă la Sine.

Fraților,
Întreaga istorie a mântuirii omului stă mărturie dorinței arzătoare a Domnului de a fi și noi „acolo unde este El” (In. 12, 26); de a reveni și a rămâne în dragostea Lui. Aceasta s-a întâmplat pentru că oamenii - dintotdeauna, ca și astăzi - „s-au depărtat de El și de harul Lui”. Dar Dumnezeu, iubind atât de mult nea­mul omenesc, a făcut nenumărate încercări de a-l readuce la Sine:
- i-a grăit prin profeți (Lc. 1, 70);
- dar i-a vorbit și în mod direct, când S-a arătat la stejarul din Mamvri, în chipul celor Trei Tineri (Fc. 18), și lui Moise pe Muntele Sfânt (Ieș. 19);
- a făcut minuni în pustie (Num. 14, 22) și a păzit nevătămat pe poporul Său în atâtea rânduri, în chip miraculos.

Cu toate acestea, însă, oamenii nu s-au lăsat înduplecați și tot s-au îndepărtat de El și de harul Lui, astfel încât, în cele din urmă, a hotărât să facă ceva nemaiauzit și de neînchipuit pentru Dumnezeu - S-A FĂCUT OM!... „S-a întrupat din Fecioara Maria și S-a făcut om”, după cum spunem în Crez. Și, devenind om și petrecând în mijlocul nostru, Hristos Dumnezeu ne-a învățat și mai bine și mai pe înțeles Legea Sa, pe care Însuși a numit-o „Testamentul sau Legământul cel nou”, și a făcut minuni „pe care nimeni dintre oameni nu le-a mai făcut” (In. 15, 24).
Dar nici așa oamenii nu s-au lăsat convinși; nici în felul acesta nu a reușit să-i recucerească pe cei care „se depărtaseră de harul Lui” și, pentru aceea, a recurs la un alt gest - cu totul uimitor pentru un Dumnezeu și la care nimeni nu s-ar fi așteptat vreodată - ȘI-A DAT VIAȚA PENTRU NOI!...

Unde ați mai auzit aceasta vreodată, să moară Dumnezeu pentru oameni? Da, a murit în locul nostru! Vrând să ne spună, parcă: dacă nu Mă credeți, viu fiind între voi, credeți-Mă, măcar, văzându-Mă mort! Iar aceasta a făcut-o Domnul, știind că moartea este dovada supremei iubiri: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul său să și-l pună pentru prietenii săi” (In. 15, 13).

Apoi, pentru că la Dumnezeu moartea nu este ceea ce cred cei mai mulți despre ea - câtă vreme ea este plata păcatului, iar Domnul era fără de păcat (Evr. 4, 15), Hristos a înviat, arătând că nu moartea este sfârșitul vieții, ci, dimpotrivă, tot viața este și sfârșitul morții. Hristos a înviat, arătând oamenilor că El era mai mult decât înțeleseseră ei despre Dânsul și decât ceea ce putuseră ei să vadă la El! Că, adică, nu a fost un simplu profet sau un simplu om - ba încă și omorât pe cruce, laolaltă cu tâlharii de rând -, ci era ceea ce Se dovedise a fi - DUMNEZEU!
Acest fapt ne arată nouă, frații mei, că în Persoana Domnului Hristos am avut și avem Dumnezeu; pe El, Care ne-a predat Legea și învățătura aceasta sfântă, pe care noi o numim Creș­ti­nism.

Nu vreun învățător lumesc și muritor ne-a predat nouă acestea, ci Însuși Dumnezeu întrupat, ceea ce și denotă superioritatea și sfințenia cre­din­ței noastre creștine. Dacă alte credințe au fost întemeiate de pro­feți sau oameni mai mult sau mai puțin inspirați, credința noas­tră a fost întemeiată de Dum­nezeu Însuși. Nici un alt întemeietor de religie responsabil nu a pretins că este Dumnezeu: nici Mahomed, nici Confucius, nici Buda și nici ceilalți promotori de sisteme ori idei religioase. Numai Hristos a pretins aceasta și, pe drept, pentru că a fost și este Dumnezeu.

De aceea, să arătăm credință și recunoștință Domnului nostru! Să ne arătăm demni de un astfel de Dumnezeu, Care a venit între noi, a trăit în mijlocul nostru, a murit și a înviat pentru noi! Să-L credem pe Cuvântul Legământului Său, al Testamentului celui nou, care ne poate da viață chiar și dincolo de mormânt, așa cum și Domnul Însuși S-a arătat viu dincolo de moarte! Să-I urmăm Lui, Care ne-a arătat calea: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In. 14, 6)! Să facem fapte bineplăcute Lui, ca astfel să ne învrednicim și noi harului Său și să viem în veci alături de El, în Împărăția Sa cea veșnică, Amin.

Hristos a înviat!

† Sebastian,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor