Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Obiceiuri şi tradiţii din perioada Postului Mare

Obiceiuri şi tradiţii din perioada Postului Mare

Un articol de: Ziarul Lumina - 13 Mar, 2019

Postul Mare sau Postul Păresimilor este împodobit în Biserica Ortodoxă cu mai multe tradiţii populare, majoritatea născute în vatra satului românesc. O parte din ele se mai păstrează şi astăzi, ţinându-se cu sfinţenie în special de către credincioșii din parohiile de mediul rural.

Prima zi a Postului Mare se mai numeşte şi Lunea curată, zi în care, potrivit tradiţiei, oamenii obişnuiesc să purifice, să cureţe spaţiul în care trăiesc prin obiceiuri rituale. În Banat de exemplu, prima zi de post se numeşte Spolocanie. Atunci oamenii se spală cu băutură la cârciuma satului de mâncarea de dulce pe care au consumat-o până acum. În trecut, la aceste petreceri cu băutură participau şi femeile care veneau, de ochii lumii, cu furcă de tors la brâu. În alte părţi ale ţării, în ziua de Spolocanie vasele din care s-a mâncat până la lăsatul secului se spălau cu leşie şi se urcau în pod, unde se păstrau până la Paști.

Tradiţia consemnează şi alte obiceiuri în prima zi de post, cum ar fi cucii. Feciorii şi bărbaţii tineri se maschează în diverse animale, se îmbracă în fuste, îşi pun o glugă pe cap şi un clopot mare pe spinare şi aleargă în dimineaţa primei zile de post după copii, după fete, după oameni, ca să-i atingă cu băţul şi să-i trântească la pământ. Seara, cucii se adună şi merg din casă în casă pentru a dansa hora în curţile oamenilor. Acest obicei era foarte frecvent în sudul ţării, până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ziua Ouălor

Exact la jumătatea Postului Mare, întotdeauna în miercurea din săptămână a patra a Postului Mare, strămoşii noştri ţineau „Sărbătoarea Ouălor”, sărbătoare numită şi Miezul său Miaza Paresii sau Pareţii; cuvântul „păresimi” (sau cum îi spunea poporul, „păreţi”) provine din latinescul „quadrogesimo”, care însemna „40 de zile”, adică cât se considera că ţine efectiv Postul Mare, Săptămâna Patimilor având un statut special. În timp, şi această săptămână a intrat în ceea ce numim obişnuit Postul Mare, aşa încât Miezul Pareţii cădea la 24 de zile de la Lăsata secului de brânză, acum întâlnindu-se cele două jumătăţi egale, această sărbătoare fiind socotită un fel de perete care desparte Postul Mare în două!

Pe vremuri, mai ales femeile ţineau Sfintele Păresimi ca pe o duminică, fiind interzise cu de­săvârşire anumite munci şi mai ales unsul pereţilor! Se spunea că cele care se încumetau să muncească riscau să înnebunească; dacă nu li se întâmplă lor acest lucru, atunci un membru al familiei tot înnebunea; fiind zi primejdioasă, alte femei care nu o ţineau se îmbolnăveau de „dânsele”, această boală presupunând, mai întâi, dureri ale mâinilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscându-se carnea de pe oase şi mai ales cea de pe lângă încheieturile degetelor! Cert este că, după o credinţă larg răspândită altădată, tot ceea ce se lucrează în această zi se strică, nici un lucru neputând fi dus până la capăt!

Să nu se bucure însă leneşii, pentru că ceva tot se putea face în această zi, anume număratul ouălor şi al calupelor de in, de cânepă şi de lână; un obicei larg răspândit pe vremuri interzicea să iei ouă de pe cuibare de la Lăsata secului până la Miezul Păresimilor; dacă trebuia neapărat să iei un ou, atunci mai întâi trebuia scuipat. În legătură cu strânsul şi număratul ouălor în această zi existau mai multe motivaţii; una ne spune că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paşti; alta, pentru că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roşii sau pentru prepararea cozonacului şi paştii, toate ouăle acestea nefiind bune de clocit. Oul de Paşte e pregătit în Săptămâna Patimilor, jertfit şi mâncat sacramental în ziua de Paşte. Ouăle roşii constituie cel de-al doilea simbol pascal al Învierii, alături de colacul ritual, denumit pască.

Prin Oltenia, număratul ouălor trebuia neapărat făcut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectivă putea să amuţească! Mai precizăm că Ziua Ouălor era foarte aşteptată de copii, aceştia ajutându-şi mamele la alesul celor mai bune ouă ce urmau a fi înroşite sau inchistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite „harapesti”; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroşite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câştige la Paşti multe alte ouă!

Deniile

Unele dintre cele mai profunde, frumoase şi înălţătoare slujbe creştine sunt Deniile. Ele se ţin în Postul Mare al Paştilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Săptămâna Mare, care atrag o mulţime de credincioşi. Până la începerea Deniilor, în săptămâna a cincea din Postul Paştilor, satele trebuie curăţate şi primenite, începând cu casele şi ogrăzile. Toată lumea foieşte, aeriseşte şi scutură. Dar cei mai bucuroşi sunt copiii. După ce văruiesc pomii din livezi şi grădini, se îmbracă în haine de sărbătoare şi se duc la biserică. Magia Deniilor îi tulbura şi îi farmecă. La fel ca pe mamele, bunicile şi surorile lor, care în Săptămâna cea Mare intrau în biserica cu capul acoperit de-o năframă neagră. Dar şi la oraş, deşi nu mai exista aceste tradiţii atât de vechi şi de stricte, popularitatea Deniilor, a Săptămânii Mari este maximă.

Săptămâna Patimilor

Ultima săptămână a Postului Mare, Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, este inclusă în sărbătoarea Paştelui, deşi în această perioadă postul continuă chiar cu o mai mare intensitate. Bătrânii obişnuiesc să mănânce puţin în seara Duminicii Floriilor, după care nu mai mănâncă până în Joia Mare, când, de regulă, se împărtăşesc, postul negru fiind continuat apoi până la Paşti. Cei mai tineri mănâncă în această săptămână doar pâine şi fructe uscate şi nu beau decât apa de izvor. (Pr. Ionuţ Vânătoru)