Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”

Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”

Un articol de: Pr. Ioniţă Apostolache - 25 Iul, 2018

Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, din cadrul Proiectului Rose al Universităţii din Craiova, intră din această săptămână în cea de a doua etapă de lu­cru. Programul primei săptă­mâni s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Tismana.

Începând de sâmbătă, 21 iulie, cei 26 de liceeni implicaţi în Şcoala de vară ACS, împreună cu profesorii coordonatori, au participat la mai multe activităţi recreative organizate în Tabăra „Sfântul Nicodim” de lângă sfânta mănăstire. Rezultatul acestei frumoase experienţe se va concretiza printr-o expoziţie cu lucrările (pictură şi desen) realizate de elevi, sub coordonarea profesorilor de la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un foc de tabără, în jurul căruia tinerii au realizat un frumos program de cântec şi poezie. A doua zi, duminică, 22 iulie, cu toţii au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a sfintei Mănăstiri Tismana. Cu acest prilej, mai mulţi dintre elevi s-au spovedit şi au primit Sfânta Împărtăşanie. Din programul de week-end nu a lipsit vizitarea Muzeului Monetăriei Naţionale, situat în vecinătatea cinstitului aşezământ monahal, precum şi a monumentelor brâncuşiene din Târgu Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului.

Săptămâna aceasta, tinerii liceeni implicaţi în Şcoala de Vară ACS vor audia cursurile de formare profesională, predate de specialiştii Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) al Universităţii din Craiova, precum şi cursurile de teologie şi artă sacră, predate de profesorii Facultăţii de Teologie din Craiova.

Cea de a doua ediţie a Programului Rose se va încheia duminică, 29 iulie. Astfel, elevii Şcolii de vară ACS vor merge într-un pelerinaj la Mănăstirea Lainici, în judeţul Gorj, unde vor fi premiaţi şi vor primi diplome de participare pentru întreaga activitate.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, am reuşit şi anul acesta să aducem împreună elevi de la mai multe licee oltene, oferin­du-le preţ de două săptămâni bucuria unui timp de calitate petrecut împreună. Mai mult, dincolo de aspectul formal al activităţilor din proiect, tinerii noştri au reuşit să lege prietenii, să se apropie mai mult de valorile culturale şi spirituale, să sporească lucrarea credinţei şi a rugăciunii în viaţa lor. Suntem bucuroşi că în aceste zile petrecute împreună am reuşit să împletim utilul cu plăcutul, mai ales prin vizitele la sfintele mănăstiri din Arhiepiscopia Craiovei. Aş aminti aici minunatele momente de la Mănăstirea Tismana, unde am mers împreună la finele săptămânii trecute. Aici, tinerii au aşezat laolaltă lucrarea mâinilor, prin pictură, şi cea duhovnicească prin Spovedanie şi participare la Sfânta Liturghie. Sperăm ca aceste zile să fie un câştig în vederea alegerii viitoarei facultăţi, a viitorului drum în viaţă”, a spus diac. lect. dr. Mihai Ciurea, coordonatorul Şcolii de vară ACS.