Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Proroc Isaia; Sfântul Mucenic Hristofor; Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae (Dezlegare la peşte)
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii Proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos. În cartea sa a prorocit poporului evreu, din care se trăgea, Naşterea Domnului dintr-o fecioară, că Pruncul Se va numi Emanuel, care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”.
A profeţit pătimirile, moartea şi preaslăvirea lui Mesia. „Dar El a luat asupră-şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru păcatele noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5). De asemenea, a profeţit despre pătimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) şi despre A Doua Venire a lui Hristos (cap. 63-65). Plin de curaj, a mustrat pe cei puternici din vremea aceea, pentru nedreptăţile şi fărădelegile lor.
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din pustie, intrând într-una din sâmbete în sinagoga din Nazaret, luând cartea Prorocului Isaia, a deschis-o la locul unde erau cuprinse prorocirile despre El, scrise cu aproape opt secole înainte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 4, 18-19). După tradiţia Vechiului Testament, dregătorii, mâniindu-se pentru mustrările prorocului, au hotărât să-l ucidă. Şi a fost tăiat Sfântul Proroc Isaia cu fierăstrăul, la adânci bătrâneţi.
