Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii Proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos. În cartea sa a prorocit poporului evreu, din care se trăgea, Naşterea Domnului dintr-o fecioară, că Pruncul Se va numi Emanuel, care se tâlcuieşte „cu noi este Dumnezeu”.
A profeţit pătimirile, moartea şi preaslăvirea lui Mesia. „Dar El a luat asupră-şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru păcatele noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5). De asemenea, a profeţit despre pătimirea Robului lui Dumnezeu (cap. 50-53) şi despre A Doua Venire a lui Hristos (cap. 63-65). Plin de curaj, a mustrat pe cei puternici din vremea aceea, pentru nedreptăţile şi fărădelegile lor.
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din pustie, intrând într-una din sâmbete în sinagoga din Nazaret, luând cartea Prorocului Isaia, a deschis-o la locul unde erau cuprinse prorocirile despre El, scrise cu aproape opt secole înainte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 4, 18-19). După tradiţia Vechiului Testament, dregătorii, mâniindu-se pentru mustrările prorocului, au hotărât să-l ucidă. Şi a fost tăiat Sfântul Proroc Isaia cu fierăstrăul, la adânci bătrâneţi.
