Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Sfinte Liturghii arhiereşti la Craiova şi Severin

Sfinte Liturghii arhiereşti la Craiova şi Severin

Un articol de: Ziarul Lumina - 29 Ian, 2019

În Duminica a 31-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Gheo­r­ghe-Vechi” din Craiova. Pericopa evanghelică rânduită pentru a fi citită a fost din Evanghelia după Luca, capitolul 18, versetele 35-43, unde este relatată minunea vindecării unui orb din naștere. La momentul potrivit, tânărul Grigorie Marin Alexandru a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Vierșani, din Protoieria Târgu Cărbunești, județul Gorj.

La momentul predicii, Înalt­preasfințitul Părint Mitropolit Irineu a început prin a recunoaște cât de mare a fost minunea săvârșită de Hristos cu cel care era orb din naștere: „Această minune a Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de orice cuvânt. Nimeni în lume nu a mai săvârșit de atunci până acum și nici până la sfârșitul veacurilor o asemenea faptă, ceea ce înseamnă că numai Dumnezeu poate să săvârșească asemenea minuni. Iată că Mântuitorul Hristos este Dumnezeul nostru, Cel care a venit în lume să aducă lumină orbilor”. La final, Înaltpreasfinția Sa a ținut să lege rugăciunea și credința orbului din naștere de virtutea iubirii. Așa cum orbul a primit în inima sa cele despre Dumnezeu prin prezența în sinagogă și la templu și a crezut în cele auzite despre Fiul lui Dumnezeu, la fel și noi să fim nelipsiți în Sfânta Biserică și cu dragoste de Dumnezeu să ne îndulcim viața și purtările ca să fim miluiți de bunul Dumnezeu.

Tot duminică, de praznicul Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, parohia severineană „Sfântul Ioan Gură de Aur” din cartierul Calea Târgu-Jiului a îmbrăcat veșmânt sărbătoresc, primind vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile stranei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana”. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa le-a vorbit tuturor celor prezenți despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Parohia ortodoxă Calea Târgu-Jiului a luat ființă în anul 2007, cu scopul de a asigura asistență religioasă pentru credincioșii din zona de est a municipiului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 10 iunie 2007, odată cu împlinirea celor 1.600 de ani de la adormirea întru Domnul a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. În cinci luni s-a reușit ridicarea demisolului acestui sfânt locaș de cult ce este folosit astăzi drept paraclis. Târnosirea a avut loc la data de 9 octombrie 2017, prin ostenirea Preacucernicului Părinte Paroh Adrian-Clau­diu Căpitănescu.

(Doru Marcu, Marian Gherghinescu)