Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Eminescu, omagiat la Cluj-Napoca şi Orăştie

Eminescu, omagiat la Cluj-Napoca şi Orăştie

Un articol de: Andreea Pâgleșan - 17 Iun, 2016

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat la Cluj-Napoca, la 127 de ani de la moartea sa. La festivitatea organizată de municipalitate la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional au participat preoți, scriitori, oameni de cultură, autorități locale, reprezentanții mai multor instituții publice. Ceremonia a început cu oficierea unei slujbe de pomenire, săvârșită de Înaltpreasfinţiul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Răspunsurile la slujbă au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiu. Ierarhul a menționat în discursul său un articol scris de poet în luna mai a anului 1883 în ziarul „Timpul” care vorbește despre unitatea poporului român și despre rolul pe care îl avem în comunitatea europeană. Președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, Irina Petraș, i-a invitat pe cei prezenți nu doar să-și amintească cu drag de Eminescu, ci și să învețe câte ceva din felul lui de a fi și de a acționa în interesul omenirii. Reprezentanții principalelor instituții publice au depus jerbe și coroane de flori la statuia poetului.

La Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Orăştie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru poetul Mihai Eminescu. Manifestarea culturală a continuat în vecinătatea Catedralei, unde se află bustul poetului. Aici a fost evocată personalitatea acestuia prin prelegeri şi rostiri de versuri din lirica eminesciană, urmate de depuneri de coroane de flori.