Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, joi, 26 septembrie, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc întâlnirea de lucru semestrială a
Seria conferințelor pastoral-misionare de toamnă din Episcopia Oradiei a continuat joi, 26 septembrie, cu întâlnirea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu clerul din cadrul Protopopiatului
Peste 70 de copii din satele Apoș și Pelișor, județul Sibiu, au beneficiat de o sesiune de profilaxie dentară. Activitatea a avut loc marți, 24 septembrie, și a fost organizată de Departamentul de asistență
În prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, preoţii parohi şi coslujitori, preoţii misionari i de caritate, precum și ieromonahii de la așezămintele monahale din cadrul Protopopiatului
În arhiva Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului sunt mărturii privind contribuția cărturarilor de aici pentru punerea în circulație a valoroaselor cărți de învățătură creștină pentru rom
În prezenţa protopopului Năsăudului, Ioan Dâmbu, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Parohia Nimigea de Sus, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh
La comemorarea martirilor de la Hărcana, judeţul Cluj, la împlinirea a la 75 de ani de la moarte, eveniment care a avut loc pe 24 septembrie, în cătunul Hărcana, de lângă Turda, au luat parte duhovnicul
Peste 80 de persoane din municipiul Făgăraş şi din sate apropiate oraşului din judeţul Braşov, au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă” iniţiată de Patriarhia Română şi
În prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, preoţii parohi şi coslujitori, preoţii misionari şi de caritate, precum și ieromonahii de la așezămintele monahale din cuprinsul
Un grup de credincioși bănățeni, însoțiți de preoții Ionel Popescu, Eugen Babescu și arhidiaconul Ștefan Ioan Stratul, a efectuat o călătorie spirituală în Georgia și Armenia, țări care impresionează
La biserica Parohiei „Sfinții Mărturisitori Ardeleni” din Cluj-Napoca, s-a desfășurat marţi, 24 septembrie, întâlnirea de lucru a preoților din Cercul Pastoral III din cadrul Protopopiatului Cluj II din
Circa 30 de preoţi din Protopopiatul Baia Mare au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Baia Mare, unde este director biolog principal Daniela Veber, la chemarea protopopului de Baia Mare, Fabian Coroian,
Marți, 24 septembrie, zi în care Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul și a Sfintei Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a
Tinerii hunedoreni din Deva şi din Orăştie au dezbătut subiectele „Muzica”, „Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi - ITO”, „Teatrul”, „Ce ne opreşte să fim sfinţi?” cu ocazia primei vizite pe care
Vrednicii de pomenire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, au fost comemorați în mod special luni, 23 septembrie, în cadrul Conferinţei preoţești semestriale de toamnă a
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a iniţiat un nou proiect, Centrul Socio-Educațional „Grigore Pletosu”. Situat în zona centrală a municipiului Bistrița, centrul este găzduit de o clădire
Un grup de credincioși bănățeni, însoțiți de preoții Ionel Popescu, Eugen Babescu și arhidiaconul Ștefan Ioan Stratul, a efectuat o călătorie spirituală în Georgia și Armenia, țări care impresionează
Copiii ocrotiți în cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș s-au alăturat sâmbătă, 21 septembrie, campaniei de curățenie organizată de administrația locală, alături de
Cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, Asociația Actived 2013 din Huedin, coordonată de prof. Gheorghe Sobec, în colaborare cu Protopopiatul Huedin, au organizat o serie de activități culturale și religioase.
Alături de numeroasele companii sau unităţi şcolare din Oradea şi Bihor, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-a alăturat, ca în fiecare an, acestei ample campanii de curăţenie „Let's do
În Duminica a 18-a după Rusalii, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Berchieșu, Protopopiatul Turda, județul Cluj, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ceanu Mare, di
În Duminica a 18-a după Rusalii, a Pescuirii minunate, mai multe locaşuri de cult au fost sfinţite, iar credincioşii au primit binecuvântarea ierarhilor, precum şi îndemnul de a participa la sfintele slujbe ale
Comunitatea ortodoxă din Parohia Călata, Protopopiatul Huedin, a primit sâmbătă, 21 septembrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


