Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Anul acesta, sărbătoarea de la Gădălin s-a suprapus cu praznicul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. La eveniment au fost prezenți prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, și PC părinte protopop Dan Hognogi
Evenimentele culturale și spirituale de la Rohia se axează de mai mulți ani pe o dimensiune de sprijinire a creației artistice în cadrul taberelor de iconari și expunerea icoanelor realizate, iar pe de altă parte
În fiecare zi, timp de 3 ore, pe parcursul taberei, participanții s-au bucurat de povești, s-au implicat în diverse ateliere, dar au avut parte și de lecții recapitulative de matematică sau română, predate
Anul acesta, la manifestarea din complexul muzeal Astra din Sibiu vor lua parte 250 de meşteşugari, atât de pe tot cuprinsul ţării, cât şi din străinătate, care vor organiza workshopuri în interacţiune cu
Marți, 23 iulie a.c., zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfinților Mucenici Apolinarie, Vitalie și Valeria, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent î
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a premiat duminică seara, 21 iulie 2019, pe cei 17 absolvenți de liceu din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care au obținut nota 10 la
Sărbătoarea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena a fost un prilej de bucurie pentru toți cei prezenți la Mănăstirea de la Oarța de Sus, Maramureș, și totodată o nouă întâlnire a Părintelui Mitropolit Andrei
Data de 20 iulie reprezintă pentru mica comunitate din Milcoveni o zi binecuvântată și încărcată emoțional pentru că își cinstește ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Părintele paroh, Adrian Na
Sâmbătă, 20 iulie 2019, credincioșii din Parohia Hășmaș, Protopopiatul Ineu au participat într-un număr impresionant la hramul bisericii din Filia Clit, care şi-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Te
În Duminica a cincea după Rusalii (A vindecării celor doi demonizaţi din Gadara) ierarhii transilvăneni şi bănăţeni i-au binecuvântat pe credincioşi şi lucrările săvârşite la bisericile din
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, ierarhii transilvăneni și bănățeni i-au îndemnat pe credincioșii de la mănăstiri și din mijlocul comunităților în care s-au aflat să fie neclin
Muzeul Astra din Sibiu continuă seria de evenimente de excepţie organizate în vederea cultivării şi promovării meşteşugurilor tradiţionale ale satului românesc, puse la dispoziţia publicului cu o generozitate
În perioada 20 - 21 iulie 2018 se desfășoară în localitatea Avram Iancu şi pe Muntele Găina una dintre cele mai impresionante sărbători ale tradițiilor populare românești, Târgul de fete, manifestare
În perioada 16-18 iulie a.c., mai mulți tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia au organizat o tabără de lucru la Mănăstirea Râmeț. Astfel, aceștia
Miercuri, 17 iulie, pe raza Protopopiatului Băile Herculane, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, sub coordonarea părintelui protopop Iosif Frenț și prin găzduirea
Tezele de doctorat susţinute în luna iulie la Cluj-Napoca abordează teme deosebit de actuale şi relevante pentru efectele unei misiuni eficiente a Bisericii în societate şi deosebit de importante pentru reflecţia
Bucuria adolescenței a fost împărtășită de participanții la taberele organizate Mănăstirile Arhiepiscopiei Alba Iuliei, dimpreună cu părinții viețuitori ai acestor așezăminte monahale, din izvorul ultim
Școala și Biserica din Reghin au conlucrat cu succes în organizarea unei tabere de vară care să pună în lumină valorile și tradițiile satului românesc de odinioară, prin cultivarea unor abilități și deprin
La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Clujene, luna iulie debutează cu un eveniment dedicat formării tinerilor liceeni în vederea orientării în carieră. Programul, desfăşurat cu binecuvântarea P
Icoana „Prodromiţa” de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Cluj-Napoca a adunat în jurul ei cu prilejul hramului numeroşi cinstitori, clerici, monahi şi dreptcredincioşi, care au contemplat în sfinţitul
Locurile la Facultate oferite prin admitere pentru candidații proveniți din mediul rural sunt un element de noutate, care se înscrie în caracterul omagial al acestui an în Patriarhia Română, ca an al satului
Preoții din cadrul Cercului Pastoral-Misionar Hălmagiu, coordonat de Pr. Bacoș Cristian-Mihăiță, s-au întrunit în data de 14 iulie 2019, în Parohia Ortodoxă Lazuri, prilej cu care a fost
În Parohia Șiștarovăț s-a desfășurat în 14 iulie întâlnirea cercului pastoral-misionar Lipova. Întrunirea a debutat la ora 17:00 prin oficierea Tainei Sfântului Maslu,săvârșită de un
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-au desfăşurat în perioada 1-12 iulie 2019, în conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


