„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri şi binecuvântări arhierești în Duminica a cincea după Rusalii
În Duminica a cincea după Rusalii (A vindecării celor doi demonizaţi din Gadara) ierarhii transilvăneni şi bănăţeni i-au binecuvântat pe credincioşi şi lucrările săvârşite la bisericile din comunităţile în mijlocul cărora trăiesc, şi au săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, îndemnând pe toţi să lupte împotriva forţelor demonice care mereu tind să pună stăpânire pe sufletul omului.
Biserica-monument istoric din parohia bistrițeană Dobricel, a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, duminică, 21 iulie 2019. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat lucrările realizate la această biserică, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric, din Protopopiatul Beclean, locaș de cult ce datează din anul 1744 și care a fost restaurat în întregime în ultimii doi ani.
„Am început lucrările de restaurare în anul 2018 și am reușit să refacem biserica în totalitate. Am schimbat acoperișul, care era într-o stare avansată de degradare, gardul împrejmuitor, din piatră, l-am acoperit cu șindrilă, am amenajat curtea interioară și este un adevărat colțișor de rai aici, o biserică-monument istoric, ce a fost readusă la viață cu sprijinul credincioșilor și prin grija autorităților locale”, a precizat părintele paroh Dănuț Vidican.
După slujba de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie pe un altar de vară amenajat în curtea bisericii din lemn. La slujbă au luat parte credincioșii parohiei dar și din satele învecinate, majoritatea îmbrăcați în straie populare, fii ai satului, dar și autorități locale și județene. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit le-a explicat Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), dar a vorbit și despre importanța păstrării tradițiilor și credinței strămoșești.
„Foarte mulți dintre cei care pleacă în străinătate, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, se stabilesc acolo. Copiii, de multe ori, vorbesc în limba noii țări în care s-au așezat, dar părinții lor îi aduc acasă și le dau, de fapt, mărturia că ei sunt români. Acest lucru îl fac prin Sfânta Liturghii, prin strămoșii lor și prin bisericile vechi, românești, bisericile din lemn, care cuprind neamul românesc și credința străbună”, a precizat părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu.
La finalul Liturghiei, în semn de apreciere și mulțumire pentru munca depusă, preotului paroh Dănuț Vidican i-a fost conferită „Crucea Transilvană pentru clerici”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, oferită preoților pentru merite deosebite. De asemenea, Părintele Mitropolit a oferit distincții și diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în restaurarea bisericii, autorități locale, fii ai satului și membri ai Comitetului Parohial. Astfel, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, de care aparține localitatea Dobricel, a primit din partea Ierarhului Ordinul „Mihai Vodă”, instituit recent de Arhiepiscopie, cu prilejul Centenarului Marii Uniri.
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dobricel, ce datează din anul 1744, are un plan simplu: dreptunghiular, cu un pronaos cu intrarea pe latura de sud și un perete plin, cu trei laturi, ce se îmbină în unghiuri drepte, prevăzut cu o ușă spre naos. Absida altarului este decroșată. Acoperișul de șindrilă, unitar, acoperă și porțiunile decroșate, sprijinindu-se la colțurile absidei altarului pe doi stâlpi și formând astfel două mici pridvoare.
Deasupra pronaosului se ridică un turn cu baza pătrată, având o galerie deschisă, cu câte două arcade pe fiecare latură. Coiful înalt, dar proporțional față de restul construcției, are o bază de asemenea pătrată. Se remarcă, dintre elementele reprezentative, o mică fereastră semicirculară, tăiată în lățimea unei singure bârne și consolele în trepte ce susțin acoperișul la colțurile pronaosului și absidei altarului. Pe latura superioară a ancadramentului ușii de acces din pronaos spre naos, în cadrul unei inscripții din care au rămas fragmente, s-a păstrat intact anul construirii bisericii – 1744. Pronaosul tăvănit, naosul cu boltă semicilindrică și altarul de asemenea boltit semicilindric, dar ceva mai scund, au fost pictate, ca dovadă fiind cele câteva resturi de pânză fixate pe pereți. Din iconostas se mai păstrează ușile împărătești, el având o formă arhaică, doar cu două uși de acces în altar.
În parohia Dobricel există și o biserică din zid, tot cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Acest locaș de cult a fost resfințit în anul 2011, de Preasfințitul Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Construit între anii 1938-1942, și acest lăcaș de cult este renovat în această perioadă, dar a mai trecut prin lucrări de renovare în jurul anului 1978, lucrări binecuvântate atunci de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Binecuvântarea lucrărilor la noua biserică din Săcălaz
În duminica a 5-a după Rusalii, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Săcălaz, care, timp de 16 ani, s-au ostenit a înălța o nouă biserică parohială. Încă de la orele dimineții, Chiriarhul a fost întâmpinat de soborul slujitor condus de părintele inspector eparhial Marius Sfercoci, alături de ceilalți preoți și diaconi slujitori, printre care parohul bisericii, preotul Ionel Maftei, preotul pensionar Petru Toma, cel care a început lucrările și arhidiaconul ing. Timotei Anișorac, consilier pe probleme de patrimoniu și construcții bisericești la Centrul eparhial, care, în ultimii ani, a supravegheat și îndrumat lucrările de la noua biserică.
În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a explicat pericopa evanghelică după Matei, cap. 8, 28-34, arătând ce se întâmplă atunci când, în viața noastră, nu este lăsat Hristos Domnul să lucreze, omul aflat în această situație fiind stăpânit de duhuri necurate care îl duc, adeseori, în însingurare, în suferință și boală și îl privează de harul mângâietor și dătător de speranță al lui Dumnezeu.
După slujbă, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat lucrările de construcție de la noua biserică parohială, îmbrăcând-o, prin rugăciunile rostite, în harul lui Dumnezeu spre a fi loc de aducere a jertfei celei nesângeroase și de comuniune în Hristos. Înaltpreasfinția Sa a cercetat de nenumărate ori șantierul bisericii de la venirea Sa în Banat, colaborând îndeaproape cu cei implicați în realizarea ei.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit credincioșilor prezenți pentru contribuția avută, de-a lungul timpului, în realizarea idealului comun, precum și primarului localității, domnului ing. Ilie Todașcă, dimpreună cu membrii Consiliului Local Săcălaz, pentru implicarea directă în construcția noii biserici, oferindu-le acestora icoane și cărți.
Târnosirea bisericii din parohia Burzoneşti-Lazuri
În Duminica a V-a după Rusalii, zi în care este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Burzoneşti-Lazuri, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La finalul slujbei, în semn de aleasă recunoștință pentru truda depusă în activitatea administrativă și pastorală pe parcursul anilor de slujire, Chiriarhul nostru i-a oferit părintelui paroh Onuț Mirișan Diplomă de vrednicie. De asemenea, binefăcătorii și ostenitorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Ierarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Însă din Evanghelia lui Hristos ne vine tuturor o veste bună, și anume că Hristos a venit în lume să elibereze prizonierii, adică robii păcatelor și ai demonilor. De acolo, din Evanghelie înțelegem că Hristos Domnul este alături de toți cei care suferă, și mai ales alături de cei care luptă împotriva răului. El luptă împreună cu noi, întocmai cum a luptat cu demonizații din Gadara, redându-le libertatea. Prorocul Ieremia spune: «Domnul este cu mine. El ca un luptător puternic mă apără. Iată de ce cei care mă urăsc vor cădea. Ei vor fi slabi față de mine și vor fi cuprinși de spaimă». Tot așa se dovedesc neputincioși și înfricoșați demonii atunci când Hristos se apropie de cei doi posedați și le vine într-ajutor, El Care coborând în lume, a sfărâmat tirania iadului și a morții și pe diavol l-a surpat”.
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din parohia Burzoneşti-Lazuri a fost edificată în anul 2009, în decursul a șase luni, fiind construită din cărămidă, în formă de cruce, de către frații Ovidiu și Marcel Oneț. Între anii 2013-2019, locașul de cult a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind executată de către pictorul Vasile Cupșa din București. La înălțarea bisericii de aici și-au adus contribuția atât edilii comunelor din împrejurimi, cât și numeroși credincioși din localitățile învecinate. Astfel, acest locaș reprezintă un ales semn de prețuire față de istoria și realitatea culturală și spirituală a zonei, precum și un omagiu adus locuitorilor acestei vetre din Țara Moților.
Binecuvântare şi slujire în Parohia Cuied, Arad
În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Cuied, Protopopiatul Sebiş, spre a sfinţi troița aflată în curtea bisericii și a binecuvânta lucrările săvârşite la biserica parohială cu Hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”.
Chiriarhul a fost întâmpinat în fața bisericii de protopopul locului și preoții din vecinătate și de copilași îmbrăcaţi în port naţional.
După sfinţirea troiței și a lucrărilor de reînnoire a bisericii, Înaltpreasfinţia sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un însemnat sobor de preoţi.
Din sobor au făcut parte: Pr. Silviu Faur, Consilier administrativ-bisericesc, Pr. Alexandru Botea, Protopopul Sebișului, Pr. Teodor Faur din Parohia Aradul Nou, Pr. Ioan Daşcău (pensionar), Pr. Ștefăniță Muţ din Parohia Seleuş, Pr. Vasile Coşeri din Parohia Paulian, Pr. Doru Măriuţă din Parohia Camna, Pr. Vlad Sergiu din Parohia Firiteaz, Pr. Paroh Bogdan Coșeri, Arhid. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și Diacon Moț Aurelian Iulian.
Cuvântul de învățătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul „Îndreptățire și mântuire” (cf. Rom. 10; Matei 8), în același scop al dobândirii răsplătirii cerești, subliniind legătura dintre credință și mărturisire, adică cea care pornește din inimă și se exprimă prin cuvânt, adăugând și fapta bună, aceasta însăși dovedind roadele încrederii în puterea harului și împlinirea dreptății. Cu referire la lucrările împlinite la biserica parohială, Înaltpreasfinția Sa a spus că acestea arată modul în care enoriașii au înțeles să mărturisească strădania depusă spre câștigarea mântuirii.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Trifon Lugojan” al Catedralei Arhiepiscopale din Arad, condus de teologul Marinel Roz.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a oferit un Hrisov de mulțumire și apreciere Părintelui Lucian-Bogdan Coșeri, pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată în mijlocul credincioşilor pe care îi păstoreşte.
În încheiere, părintele paroh Coșeri Bogdan a adus cuvenitele mulţumiri, întâi de toate Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru acceptarea invitației și dragostea părintească, credincioşilor care l-au sprijinit în frumoasele lucrări de renovare la biserică, preoţilor prezenţi, autorităţilor locale, precum şi bunilor credincioşi prezenţi la această sărbătoare a parohiei.
Slujire în Catedrala Episcopală din Caransebeș
În duminica a cincea după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Întrucât acest sfânt locaș are două hramuri, „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Părintele Episcop a ales ca atât în ziua de prăznuire a Sfântului Ilie, cât și în această duminică să fie alături de credincioșii care vin și se roagă în cel mai important locaș de cult din Banatul Montan.
Hramul principal al Catedralei Episcopale din Caransebeș este Învierea Domnului cu prăznuirea festivă în Duminica Tomii, iar cel de-al doilea hram, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost dat de către Preafericitul Patriarh Daniel în 12 septembrie 2010, la târnosirea acestui sfânt locaș. „Suntem în a doua zi de cinstire a Sfântului Proroc Ilie ocrotitorul Banatului și de aceea am socotit de bine ca și astăzi să slujim Dumnezeiasca Liturghie în catedrala noastră episcopală din Caransebeș, să-I mulțumim Mântuitorului Hristos pentru toate și să ne rugăm împreună ca Dumnezeu să păzească pe mai departe pe toți preoții, monahii și credincioșii din această Episcopie istorică”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele Simion Mladin, ecleziarhul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad, care la momentul potrivit a ținut și un cuvânt de învățătură, în care a prezentat pericopa evanghelică a duminicii, ce vorbește despre cei doi demonizați din ținutul Gadarenilor. „Evanghelia de astăzi este o lecție deschisă care prezintă dramatismul unor oameni lipsiți de Dumnezeu, dar în același timp și binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu în viața lor. Înstrăinarea omului de Dumnezeu este un mare pericol, ea ne poate duce la o altă stăpânire, de aceea trebuie să știm că menirea omului în actul creației divine este de a fi lângă Dumnezeu și aceasta este și motivația că Dumnezeu a făcut pe om chip și asemănare a Sa. Prezența lui Dumnezeu este lumină, binefacere, bucurie și sănătate, iar când Îl avem pe Hristos și Îl dobândim în viața noastră, dispare răutatea, diavolul, întunericul vieții noastre se risipește, la fel ca atunci când aprindem lumina într-un loc întunecos”, a explicat părintele ecleziarh.
Părintele Mladin ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a înmânat la finalul Sfintei Liturghii distincția eparhială, „Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici”, părintelui profesor universitar doctor Sorin Cosma la împlinirea vârstei de 80 de ani, o recunoștință pentru toată activitatea depusă la catedră și la amvon, nu doar în Caransebeș, ci și în tot Banatul, știut fiind faptul că părintele profesor Cosma s-a născut în Eparhia Aradului. Sfinția sa a fost profesor de teologie 50 de ani, păstorind pe elevii seminariști și studenții teologi și propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu în toate cele trei eparhii care acum formează Mitropolia Banatului.
La final Preasfințitul Părinte Lucian i-a oferit părintelui ecleziarh Simion Mladin în semn de prețuire o icoană cu Maica Domnului.
Târnosirea bisericii din Plopiş
Duminică, 21 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica nouă din Plopiş, satul natal al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură, în fruntea unui important sobor de preoţi, arhidiaconi şi diaconi.
După o primire frumoasă făcută la intrarea în curtea bisericii, de către preotul paroh Daniel Vasile Pop, primarul comunei, Ioan Tentiş şi mai mulţi tineri, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba de târnosire a bisericii noi din Plopiş, Protopopiatul Lăpuş, care a fost făcută cu respectarea întocmai a rânduielii târnosirii unei biserici ortodoxe.
Biserica are încheiate lucrările de finisaj exterior, are catapeteasma terminată, cu pictura realizată integral, Sfânta Masă amenajată după noile recomandări eparhiale, proscomidiarul finalizat, un lumânărar nou construit în afara bisericii, iar interiorul pregătit pentru pictare în tehnica frescă.
Astfel că a fost miruit cu Sfântul şi Marele Mir exteriorul, au fost introduse în piciorul Sfintei Mese Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici şi Documentul de Sfinţire, aşezate în tub de inox şi puse în nisip foarte uscat, au fost pecetluite cu ceară topită, Sfânta Masă spălată cu agheasmă şi apă de trandafiri, iar în cele patru colţuri ale Sfintei Mese au fost aşezate şi lipite cu ceară topită icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti, Matei, Ioan, Marcu şi Luca, gravate în marmură neagră, ca să ţină cât Sfânta Masă realizată din cărămidă şi marmură albă. Pe parcursul târnosirii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat toate etapele rânduielii de sfinţire, ca să poată înţelege credincioşii ce se petrece în Sfântul Altar.
Soborul s-a rugat alături de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi împreună cu ei toţi credincioşii.
Hramul bisericii dat de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu ocazia slujbei de târnosire este „Duminica Tuturor Sfinţilor”.
Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Plopiş, Protopopiatul Lăpuş, a fost zidită între anii 2012-2019 ”prin jertfa bunilor credincioși și sub îndrumarea preotului paroh Daniel Pop, terenul fiind donat de văduva Anuca Rus”, scrie în Documentul de Sfinţire.
Zidirea bisericii este rodul unei colaborări binecuvântate între preotul paroh şi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, cu acceptul întrutotul al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, fiu al satului.
Sfințirea locului și punerea pietrei de temelie a noului lăcaș a avut loc în data de 18 septembrie 2011, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Iustin Hodea Sigheteanul, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, protopop al Lăpușului fiind părintele Ioan Ciceu. La acest eveniment important pentru Parohia Ortodoxă Română Plopiș au fost prezenți preoții din parohiile învecinate, precum și mulțime mare de credincioși din parohiile și localitățile din jur.
Lucrările propriu-zise, potrivit proiectului noului lăcaș, inspirat de modelul bisericii Sfintei Mănăstiri Rohia, unic în această zonă a „Fisculașului”, au început în data de 11 iunie 2012, următoarea zi după prăznuirea „Duminica Tuturor Sfinților”, amenajându-se terenul și executându-se săpăturile pentru fundație. Biserica este construită din beton şi cărămidă şi acoperită cu tablă de aluminiu de 0,7 milimetri.
Toată cărămida folosită la zidirea bisericii, precum și cei 44 de stâlpi de rezistență, de la cota 0 până la +8,5, au fost donaţi de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, fiu al satului Plopiș.
Sfintele cruci, confecționate din bară de inox, cea mare de pe turla „Pantocrator” măsurând 4 metri, și cea mică, de pe nava bisericii, măsurând 2,3 metri, au fost executate de către meșterii: Toma Băban și Florin Băban din localitatea Dănești, pe cheltuiala bunilor credincioși ai Parohiei Ortodoxe Plopiș: Valer Puț (diac) și Nicolae Giurgi. Tabla de aluminiu pentru acoperirea turlei a fost donată de către Iustin Sălnicean (fiul al satului).
Frumoasa biserică în construcție a fost împodobită cu o deosebită catapeteasmă, sculptată în lemn de tei stratificat de către firma S.C. Maximrom S.R.L., administrată de Ioan Petrișor, din localitatea Gherla, pe cheltuiala Preacuviosului Părinte Arhimandrit Dr. Veniamin Micle, fiu al satului, viețuitor în istorica Mănăstire „Bistrița-Olteană”, din județul Vâlcea. Tot pe cheltuiala Preacuviosului Părintel Arhimandrit Dr. Veniamin Micle s-au pictat în cea mai bună tehnică (pe pânză și lemn de tei stratificat) icoanele de pe catapeteasmă, pictura iconografică fiind executată de pictorul bisericesc Ioan Ștefan Sălăjan, din localitatea Bontăieni.
Lucrul cel mai important în Sfânta Biserică este Sfânta Masă, care s-a zidit din cărămidă și marmură albă, și proscomidiarul, toate acestea prin jertfelnicia bunilor credincioși: Ioan Ionce (casier), Ioan Puț (cântăreț), Cornel Pop (corator) și Valer Puț (diac), respectându-se întrutotul normativele Sfintei noastre Episcopii.
În Plopiş mai există o biserică din lemn, monument UNESCO, de o frumuseţe rară, veche de câteva sute de ani, care în prezent este în plin proces de restaurare cu fonduri europene.
După oficierea slujbei de târnosire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi soborul au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în pridvorul bisericii.
Din sobor au făcut parte Pr. Dr. Iustin Tira, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, fiu al satului, nepot al Î.P.S. Justinian Arhiepiscopul, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad, Protopopiatul Oaş, Pr. Daniel Vasile Pop, paroh, Pr. Mihai Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Ioan Ciceu, proin-protopop al Lăpuşului, Pr. pensionar Alexandru Câmpianu, fost preot al Filiei Plopiş, Parohia Făureşti, Pr. Mihai Tira, fiu al satului, preşedintele executiv al Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul” şi nepot al Î.P.S. Justinian Arhiepiscopul, Pr. Mădălin Bontoş, fiu al satului, parohul creştinilor din Câmpu Negru - Sighetu Marmaţiei, Pr. Florian Oros - Copalnic Mănăștur, Pr. Chiuzbăian Gabriel - Negreia, Pr. Gavriș Chiuzbăian - Șurdești, Pr. Octavian Andreica - Şişeşti, Pr. Florian Daniel - Făureşti, Pr. Andrei Chira - Cavnic, Pr. Gavriş Florian - Blidari, Baia Mare, alţi preoţi invitaţi, diaconi şi arhidiaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
Mulţime mare de credincioşi au venit la această slujbă de târnosire, eveniment unic în viaţa unei biserici, între aceştia aflându-se primarul Ioan Tentiş al comunei Şişeşti şi viceprimarul Gavril Costin. Credincioşii, în mare număr, au purtat straie populare din zona folclorică a Fisculaşului, precum şi din alte zone ale Eparhiei.
La momentul pricesnei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuprinzător cuvânt de învăţătură, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei şi învăţămintele pe care trebuie să le tragă un creştin din cele relatate de Sfânta Evanghelie:
„Constatăm că este atât de înfricoşător iadul, că nici demonii nu doresc să meargă în el. Atât este de înfricoşător locul de chinuire pentru veşnicie. Atunci noi să nu ne îngrozim? Deci, să lucrăm în viaţa noastră ca să ne salvăm de la iad şi să nu ajungem în acel loc de chin. Că Dumnezeu nu vrea. Este alegerea noastră, este alegerea omului. Liberă. Acesta este un lucru pe care trebuie să îl reţinem: cât de înfricoşător este iadul, că nici demonii nu doresc să meargă acolo, decât atunci la Judecata finală, când vor fi aruncaţi în iezerul cel de foc. Nu vor mai avea opţiune. Până atunci încearcă şi ei să îşi salveze starea în care sunt. Oricum, una cumplită. Un alt lucru pe care trebuie să-l învăţăm de aici şi din faptul că Mântuitorul a permis să intre în turma de porci şi să facă această pagubă gadarenilor este, după interpretarea Sfinţilor Părinţi, cea a faptului că locuitorii din ţinutul gadarenilor, evrei fiind, n-ar fi avut voie să crească porci, deşi noi putem să interpretăm că îi ţineau pentru comerţ, nu pentru consum. Oricum, erau foarte legaţi de cele materiale. Şi atunci, Mântuitorul a arătat că fac un rău şi a permis acea pagubă.”
Cu ocazia târnosirii aceste biserici din satul de naştere al Înaltpreasfinţitului Justinian Arhiepiscopul, în Anul Omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat mai multe distincţii.
Întâi, Preotul paroh Daniel Vasile Pop a primit Crucea „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, pentru strădania de a fi ridicat această biserică în doar 8 ani şi pentru implementarea proiectului de reabilitare a bisericii monument istoric. De asemenea, a primit Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, emisă cu ocazia Anului Omagial al Satului Românesc.
Părintele Dr. Iustin Tira, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, fiu al satului, a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”.
Părintele Mihai Tira, fiu al satului, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul” a fost distins tot cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru acribia dovedită în editarea operei Părintelui Justinian Arhiepiscopul.
Părintele Arhim. Dr. Veniamin Micle, de la Mănăstirea Bistriţa Olteană, fiu al satului, a primit Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”, pentru ajutorul dat bisericii din sat şi pentru întreaga sa operă literară.
Primarul Ioan Tentiş a primit, de asemenea, Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru buna colaborare şi sprijinirea Parohiei Plopiş.
Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, pentru eforturile făcute la ridicarea acestei biserici.
Diplome de vrednicie au primit consilierii parohiali, cântăreţii bisericii şi binefăcătorii.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar din partea credincioşilor o icoană a Maicii Dimnului şi un coş cu flori.
PS Gurie, la Schitul Bălata
În Duminica a 5-a după Rusalii, 21 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” și „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” de la Bălata. În timpul slujbei, la momentul rânduit, Părintele diacon Florin Olariu a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Câmpu lui Neag, cu filia Valea de Brazi, din cadrul Protopopiatului Petroșani, iar teologul Mihai Iancu a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dealu Babii din cadrul aceluiași Protopopiat.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a vorbit despre păcatul lăcomiei, care aduce vătămare multor suflete, deoarece acestea, din cauza acestui păcat, Îl lasă pe Dumnezeu în plan secund, la fel ca cei care au prețuit mai mult turma de porci aruncată în mare decât minunea săvârșită de Hristos asupra celor doi demonizați, după cum s-a citit astăzi în pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.
PS Emilian Crișanul, în Parohia Vadu Lat, Giurgiu
În Duminica a 5-a după Rusalii, 21 iulie 2019, la biserica Parohiei Vadu Lat, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Protopopiatul Bolintin, Episcopia Giurgiului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie și Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.
Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie a oferit PS Părinte Emilian Crișanul o icoană a Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, primind, la rândul său, o icoană a Sf. Nectarie de la Eghina, de la părintele Iulian Dincă, parohul bisericii din Vadu Lat.
Credincioşii prezenți au primit ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” , iconițe precum și pachete cu alimente.
Duminică, 21 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a liturghisit și predicat la Mănăstirea Prislop Borșa, Protopopiatul Vișeu.