„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhierești la sărbătoarea Sfântului Ilie Tezviteanul
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, ierarhii transilvăneni și bănățeni i-au îndemnat pe credincioșii de la mănăstiri și din mijlocul comunităților în care s-au aflat să fie neclintiți în credința lor în Domnul Dumnezeul Cel adevărat și viu, care face minuni în vieţile celor statornici în credință, așa cum dă mărturie chipul de viețuire cu totul ieșit din comun al sfântului proroc prăznuit.
În fiecare an, la data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, mănăstirea bistrițeană „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Nușeni și-a sărbătorit hramul. În mijlocul obștii monahale a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul de vară al așezământului monahal, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, care s-au rugat împreună cu miile de credincioși prezenți la hram.
Slujba a început la ora 10:00, iar din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Vicențiu Doru Zinveliu, starețul mănăstirii, protos. Paisie Iloaie, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Credință Mărturisitoare”. La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Eusebiu Rus.
La final, părintele stareț Paisie Iloaie i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi a miilor de credincioşilor, veniți în număr mare din toată eparhia și din țară. Totodată, i-a oferit o icoană cu Sfântul Paisie Aghioritul.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, dirijat de protopsaltul Petru Daniel Maxemiuc.
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a fost înființată în anul 1991. Biserica din cărămidă, ocrotită de Sfântul Ilie, a fost construită în anul 1998. Foarte căutată de credincioși din toată țara, mănăstirea a avut la început probleme cu drumul de acces, fiind izolată pe un deal. În anul 2009 drumul comunal către mănăstire a fost asfaltat, așa încât accesul în incinta așezământului monahal se poate face cu autoturismul. În anul 2012, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse și așezate spre închinare părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea. Mănăstirea de călugări de la Nuşeni, coordonată de părintele stareț Paisie Iloaie, desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.
Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Albac
Sâmbătă, 20 iulie a.c., zi în care Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea de peste an a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Albac, protopopiatul Câmpeni. Cu prilejul hramului acestui așezământ monastic, Întâistătătorul Eparhiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși pelerini din Țara Moților. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Ioanichia Gligor și sub îndrumarea spirituală a părintelui Dionisie Ignat.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Într-o lume falsă, a infidelității și a trădării, Dumnezeu nu dezamăgește niciodată, ci dă întotdeauna mai mult decât a promis. El este cu noi; El ține frâiele istoriei; El țese firul vieții veșnice; El ne conduce de mână în Împărăția Slavei Sale. Datori suntem să ne închinăm Dumnezeului Celui mare și adevărat, Singurul Care poate ridica poverile noastre și răspunde la toate năzuințele noastre. Să avem încredere totală în Dumnezeul Cel unic și adevărat, pentru că puterea noastră este El, lumina noastră este El și compania noastră prin această vale de lacrimi este El. Parcă niciodată n-au fost mai actuale cuvintele marelui Proroc Ilie Tesviteanul: «Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele voastre? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-I Lui!»”.
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac este situată pe Valea Arieșului Mare, începuturile acestei vetre monastice identificându-se cu osteneala bunilor credincioși din zonă și cu eforturile fraților Irineu și Vasile Toader, fii ai satului Albac, viețuitori ai Schitului Crasna din județul Prahova, care au ridicat aici o bisericuță din lemn. Între anii 1992-1999, sfintele slujbe au fost oficiate într-un altar improvizat, urmând ca din anul 1999, odată cu venirea aici a părintelui Dionisie Ignat (până atunci paroh al credincioșilor din satul Lăzești), să fie edificată noua biserică. Slujba de sfințire a locașului de închinare a avut loc la data de 20 iulie 2005, în prezența a numeroși clerici și credincioși din împrejurimi.
Hramul Mănăstirii Feredeu
Sâmbătă, 20 iulie 2019, credincioșii din toată Podgoria Aradului au participat într-un număr impresionant la hramul Mănăstirii Feredeu care şi-a cinstit ocrotitorul pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un ales sobor de preoți şi diaconi.
Între aceștia îi amintim în mod deosebit pe Părintele Arhim. Ilarion Tăucean, starețul Mănăstirii Feredeu, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial la Arhiepiscopia Aradului, Părintele Mercea Nelu, protopopul Lipovei.
Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului nostru a fost despre tema „Profeţia în istoria sfântă” (cf. Iacob 5; Lc. 4), vorbind despre faptul că prorocii aveau o formare aparte, o adevărată şcoală ce îşi arăta menirea mai ales la vremuri de răscruce, îndemnând pe credincioşi la urmarea preceptelor divine. Profeţii amintiţi în Sfânta Scriptură condamnau profeţia falsă, pe temeiul revelaţiei sau descoperirii dumnezeieşti, un exemplu în acest sens fiind şi Sfântul Proroc Ilie, care s-a afirmat îndeosebi prin restaurarea cultului înaintaşilor adus adevăratului Dumnezeu, înfierând pe profeţii mincinoşi ai idolatriei. Cei care au profeţia adevărată, atât a celor care au lăsat scrieri cât şi a celor care au rămas înscrişi în biblii, cu propovăduirea lor au garantat respectarea Legii Sfinte în aşteptarea harului întăritor spre biruirea răului şi asigurarea mântuirii, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
La final, părintele arhimandrit Ilarion Tăucean a mulțumit în mod deosebit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru faptul că a ales să fie prezent la hramul Mănăstirii Feredeu, precum şi tuturor preoţilor şi credincioşilor prezenţi, după care au fost invitați cu toţii la o agapă creștină.
Sfântul Ilie, sărbătorit în Episcopia Caransebeșului
Un locaș de cult reprezentativ pentru Banatul de Munte, care și-a prăznuit astăzi ocrotitorul este Catedrala Episcopală din Caransebeș. Pe lângă hramul principal, „Învierea Domnului”, a primit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 12 septembrie 2010, cel de-al doilea hram dedicat acestui râvnitor sfânt. Pentru a marca cel de-al doilea hram al Catedralei, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Mulți caransebeșeni și nu numai au ales să se roage astăzi împreună cu ierarhul pentru a primi binecuvântare și ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile mijlocitoare către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al eparhiei, care la final a prezentat cartea domnului profesor Constantin Brătescu, intitulată „Orașul Caransebeș în anul dezrobirii sale: 1919”, ce a fost lansată joi, 18 iulie.
După Sfânta Liturghie Părintele Episcop Lucian a săvârșit o slujbă de pomenire pentru părintele Rusalin Simeria, ce a trecut la Domnul în urmă cu 3 ani, la vârsta de 100 de ani.
Hramul Mănăstirii Dealu Mare
Sâmbătă, 20 iulie 2019, când Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Dealu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor ales de preoţi şi diaconi.
Din soborul slujitor de peste 25 de preoţi şi diaconi au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh al mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Ioan Ciceu, proin-protopop, Protos. Ioil Nicoară, stareţul Mănăstirii Dealu Mare, Protos. Visarion de la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, Ierom. Visarion Gherman, Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” Şatra-Dumbrava, Pr. Călin Tuns, paroh în Coroieni, Pr. Radu Man – Baba, Pr. Ioan Zubaşcu – Drăghia, preoţi invitaţi din mai multe protopopiate ale Eparhiei, arhidiaconi şi diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la chinonic au cântat pricesne solista de muzică populară Ana Hosu şi eleva Nicoleta Câmpan, clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Este o practică frecventă şi continuă a Arhidiaconului şi Profesorului Adrian Dobreanu, dirijorul Grupului Bizantin „Theologos”, ca să promoveze, la priceasnă, voci de excepţie din Seminarul Teologic Ortodox sau din alte licee băimărene.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a apreciat numărul record al credincioşilor, mai mulţi chiar decât la târnosirea bisericii, şi asta datorită drumului asfaltat realizat de primărie printr-un proiect integrat. În fruntea lor s-a aflat, ca de fiecare dată, primarul Gavril Ropan al comunei Coroieni, un primar model, după cum este caracterizat de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care se pune, cu fiecare activitate ce o desfăşoară, în slujba bisericii lui Hristos, iar dintre realizările sale este de amintit ridicarea şi dotarea cu toate cele necesare a Căminului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Bunul Samaritean” din Coroieni, pe care l-a predat în administrare directă pentru totdeauna Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
La momentul pricesnei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un folositor cuvânt de învăţătură despre viaţa pilduitoare a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, pildă de credinţă în Dumnezeu şi rugăciune fierbinte pentru oameni: „Este sărbătoare mare şi sfântă aceasta, la mijloc de vară, pentru că întotdeauna, în ziua de 20 iulie a fiecărui an, cinstim pe Sfântul şi slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul, omul lui Dumnezeu, mare Prooroc al Celui Preaînalt şi apărător al legilor sfinte strămoşeşti. Despre acest bineplăcut lui Dumnezeu şi ales de El să-i fie apărător al legilor sfinte, aflăm din paginile Sfintei Scripturi”.
Vorbind despre ctitorirea mănăstirii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a spus: „Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din comuna Coroieni din Ţara Lăpuşului, este în cel de-al treizecilea an de existenţă. A fost ctitorită de un ucenic al Rohiei şi al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Părintele Arhimandrit Paisie Cosma. O ctitorie de suflet, pentru o zoă de suflet, deoarece Părintele Paisie s-a născut în această parte a Ţării Lăpuşului şi a pus bazele acestei frumoase mănăstiri cu o biserică minunată şi cu o incintă într-o poiană foarte foarte frumoasă şi binecuvântată. Ne bucurăm din suflet că mănăstirea a evoluat foarte frumos. Rugăm pe Dumnezeu să-l treacă în ceata celor drepţi pe ctitorul ei, pe Părintele Paisie, care a plecat dintre noi”.
Pentru modul pilduitor în care colaborează cu Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în folosul credincioşilor din parohiile comunei Coroieni, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin l-a distins pe primarul Gavril Ropan, în Anul Omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” emisă de Episcopie cu ocazia acestui An Omagial.
De asemenea, a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” Călin Bud, directorul Căminului Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samaritean” din Coroieni, un cămin care oferă condiţii de cinci stele rezidenţilor.
Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” Dealu Mare, Protos. Ioil Nicoară, a fost distins cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul” pentru activitatea de bună chivernisire a lucrurilor mănăstirii.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea obştii mănăstirii şi stareţului o icoană a Sfântului Iustin martirul şi filozoful şi un coş cu flori.
Binevenita masă de hram a fost oferită de credincioşii din parohiile Baba şi Drăghia împreună cu preoţii lor.
Cu ocazia hramului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat biblioteca Mănăstirii, recent înfiinţată, care va purta numele „Paisie Arhimandritul”.
Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul” Dealu Mare a fost zidită în hotarul acestei localităţi din comuna Coroieni începând din anul 1991 de către Protosinghelul, pe atunci, Paisie Cosma, pe un teren moştenit de la părinţi. A fost stareţul acestei Mănăstiri de la înfiinţare până în anul 2010, când a trecut la Domnul, fiind înmormântat lângă zidul bisericii.
Târnosirea sfântului locaş a avut loc în 20 iulie 2013 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian şi Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei şi Europei Centrale şi de Nord. În prezent aici există un adevărat complex monahal, cu mai multe clădiri şi destinaţii.
Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Deva
Sâmbătă, 20 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Deva, cu prilejul sărbătoririi hramului. La momentul rânduit din cadrul slujbei, teologul Florin Olariu a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavrii” – Câmpu lui Neag din Protopopiatul Petroșani.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a îndemnat ca în rugăciunile noastre să cerem permanent o fărâmă din harisma Sfântului Proroc Ilie, pentru a intui și noi voia lui Dumnezeu din lume și din viața noastră și, astfel, să ne conducem viața pe cărarea ce duce spre Împărăția Cerurilor.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a săvârșit slujba Parastasului, împreună cu soborul slujitor, pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult, trecuți la cele veșnice.
Hramul Mănăstirii Dobrești, jud. Timiș
La 20 iulie, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, mănăstirea timişeană Dobreşti, ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și, prin rugăciuni doxologice, ocrotitorul spiritual.
Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii prin săvârșirea Slujbei Vecerniei Mari unite cu Litia și a Utreniei. Sfânta Liturghie din ziua hramului, a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, care cu acest prilej a mărturisit următoarele: „Am avut astăzi bucuria să slujim la Mănăstirea Dobrești, ctitorită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în locul nașterii Preafericirii Sale, și unul dintre cele trei hramuri este acesta, al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Ne-am bucurat și de prezența părinților slujitori și a credincioșilor, și vedem că această ctitorie a Preafericitului este ca un stâlp al credinței, precum și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost pentru Dumnezeu și pentru poporul lui Israel. Apoi, anul acesta aniversăm zece ani de la prima vizită pe care Preafericitul Părinte Daniel a făcut-o la această mănăstire în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul. Nădăjduim să avem și noi mintea și inima asemenea proorocului, adică plină de râvna credinței, de dragostea pentru Dumnezeu, dar și pentru adevărul de credință”.
Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din această localitate bănăţeană. Piatra de temelie pentru biserica așezământului monahal a fost sfințită în data de 23 octombrie 2005, de către Preafericirea Sa, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Lăcașul de cult are și Hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva. Lucrările de construcţie desfăşurate la noua vatră monahală avansează, fiind demarate lucrări la biserica mănăstirii şi la noul corp de chilii pentru obşte şi pelerini.
Hramul Mănăstirii Vasiova
La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul mulți credincioși și-au îndreptat pașii și către Mănăstirea Vasiova din județul Caraș-Severin, care și-a sărbătorit hramul. Bucuria duhovnicească a început vineri, 19 iulie, prin săvârșirea Slujbei Vecerniei cu Litie, oficiată din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, în altarul de vară al mănăstirii. În continuare a fost oficiată și Slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Proroc Ilie, rugăciuni de dezlegare și Sfânta Liturghie de noapte.
În ziua hramului, sâmbătă, 20 iulie, Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul său Preasfințitul Părinte Emilian a subliniat următoarele: „Ne-am bucurat astăzi împreună cu preoții și credincioșii veniți la această mănăstire, care are aproape 100 de ani. Nădăjduim în lucrarea lui Dumnezeu și cea a Sfântului Ilie, care mijlocește prin rugăciunile săvârșite aici pentru toți cei care doresc ca cerul să se deschidă. Sfințirea vieții noastre este necesară și o vedem din lucrarea lui Dumnezeu în viețile sfinților, iar această mănăstire care are și un izvor minunat reprezintă o oază de credință și mărturisire a adevărului bisericii. Milostenia, jertfa de astăzi și adevărul credinței pe care-l mărturisim să fie spre folosul fiecăruia”.
Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” Vasiova este recunoscută pentru prezența izvorului tămăduitor, la care mii de pelerini vin cu credință de vindecare și mântuire. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă la 15 mai 1905 de către protopopul din Bocşa, Maxim Popovici. În numai trei luni, prin purtarea de grijă a ieromonahului Macarie Guşcă ajutat de sculptorul Petru Oancea din Vasiova, locaşul de cult a fost ridicat.
Pelerinaje în ziua cinstirii Sfântului Ilie au fost făcute și pe cei doi munți care străjuiesc Episcopia Caransebeșului, Muntele Semenic și Muntele Mic. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian pe Muntele Semenic Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Gabriel Gozman, consilier social, iar pe Muntele Mic de către părintele Petrică Timiș, inspector eparhial.
Sărbătoare la Mănăstirea Dragomirești, Vișeu
Sâmbătă, 20 iulie 2019, PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” – Dragomirești, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia hramului. În aceeași zi, cu începere de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Slujba de binecuvântare pentru începerea lucrărilor la Muzeul Etnografic al Dragomireștiului, Protopopiatul Vișeu. La acest eveniment au fost prezenți părinții slujitori din parohiile învecinate, precum și domnul Vasile Țiplea, primarul localității Dragomirești.