Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Centrul de Bătrâni „Sfintele Femei Mironosiţe” din localitatea Babţa, comuna Bogdand,județul Satu Mare, Protopopiatul Carei, a fost realizat printr-un Proiect integrat de modernizare a satului, derulat prin
În perioada 24-28 iulie, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 13.324 vizitatori. În acest interval, la Muzeul ASTRA a avut loc
Duminică, 28 iulie 2019, comunitatea din Valea Mică a luat parte la cea de-a patra ediție a sărbătorii fiilor satului, cunoscută sub numele „Nedeia de la Valea Mică”. Festivitatea a debutat în anul 2016 la in
Duminică, 28 iulie 2019, în localitatea Mărgău, din județul Cluj, a avut loc Festivalul Geamgiului, sărbătoarea fiilor comunei. Cu această ocazie, de la ora 10, în biserica monument istoric din localitate, a
Evenimentul de luni de la Baia Mare a inclus lansarea noului volum al lui N. Steinhardt, intitulat Varia, vol. I, luări de cuvânt, evocări și o masă rotundă, acordarea unor distincții persoanelor apropiate și
Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia
S-au încheiat de curând perioadele de înscrieri la studii în învățământul teologic ortodox superior, la nivel de licență și master, iar cei admiși s-au bucurat de începerea unei noi etape în viața lor
Luni, 29 iulie, începând cu ora 09:00, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului, au organizat la „Monumentul ostaşului din toate
Luni, 29 iulie a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfinților Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin intermediul postului Radio Reîntregirea, inițiază o campanie de prevenție a comiterii de infracțiuni. Acest demers constă în prezentarea a cinci radioreportaje
La hram au participat, pe lângă viețuitorii părinți și monahi ai vetrei monahale, un număr impresionant de credincioși, precum și cei aproximativ 200 de tineri participanți la Tabăra Internațională
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost prăznuit cu multă bucurie de către toţi cei prezenţi la Hramul Mănăstirii din localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, Cluj, şi au ascultat cuvântul de
Sărbătoarea a început din ajun cu privegherea, apoi a continuat cu Sfânta liturghie, parastas pentru preoții slujitori în comunitate și eroii satului, lansarea unei monografii a satului, concert de pricesne și o
Joi, 25 iulie 2019, la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, a avut loc ceremonia de reînhumare a episcopilor Ioan Stroia și Policarp Morușcă. Osemintele celor doi arhierei, aflate în cimitirul
Biserica din Filia Lunca Vișagului, Protopopiatul Huedin, și-a cinstit sâmbătă, 27 iulie 2019, ocrotitul, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta
Părintele Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a participat alături de PC Pr.
Parohia ortodoxă Sibiu Spitale 1 împreună cu Parohia Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul și Asociația Filantropică Olivia între 15 iulie – 4 august desfășoară la biserica Sfântul Ioan Iacob din Sibiu
În cadrul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de
Copiii din satul Boholţ s-au bucurat de jocuri, ateliere, drumeţii şi rugăciune împreună cu voluntarii cazaţi la membri ai parohiei locale, iar obiectivul interesului faţă de valorile satului a fost atins
Promoția 1974-1979 a vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s-a reîntâlnit joi, 25 iulie, la 40 de ani de la absolvirea
Joi, 25 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și
Vacanța de vară a fost prilej pentru parohul și credincioșii din Berhieșu să se ocupe în mod special de oaspeții străini care au poposit în sat și să le arate frumusețile locului, precum și ospitalitatea
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a derulat în această perioadă proiectul internațional „Punți
În contextul constatării unei lipse acute de interes faţă de lectură în rândul tinerilor, programul de durată al Parohiei Mociu II îşi propune să găsească soluţii concrete în vederea ieşirii din starea
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


