„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festivalul Geamgiului, la Mărgău
Duminică, 28 iulie 2019, în localitatea Mărgău, din județul Cluj, a avut loc Festivalul Geamgiului, sărbătoarea fiilor comunei.
Cu această ocazie, de la ora 10, în biserica monument istoric din localitate, a fost săvârșită Sfânta Liturghie. De la biserică, s-a pornit în procesiune până în fața unei troițe, amplasată la o răspântie importantă de drumuri. Aici a avut loc sfințirea troiței, care a fost săvârșită de un sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Lupuțan Dan – protopopul Huedinului, pr. Condrea Pavel – parohul din Mărgău, pr. Braica Gheorghe – fiu al satului, precum și preoții parohi de pe raza comunei Mărgău. De asemenea, au fost prezenți numeroși enoriași și fii ai satului, precum și primarul comunei Mărgău, Ungur Petru, alături de alte oficialități.
La sfârșitul slujbei, părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului, a rostit un cuvânt de învățătură, prin care le-a vorbit celor prezenți despre semnificația Sfintei Cruci, precum și despre satul românesc. Parohul din Mărgău, părintele Condrea Pavel, a mulțumit tuturor pentru prezență și comuniune.
De la ora 15, a urmat momentul artistic al sărbătorii, unde cei prezenți i-au putut asculta cântând pe Ionuț Fulea, Oana Bozga Pintea, Bogdan Toma, Viorel Pop ș.a.. Pe scenă au urcat și grupurile: Păstrătorii Tradițiilor Răchițele, Ansamblul Vălul Miresei și Ansamblul Mărțișorul.
Localnicii din comuna Mărgău erau cunoscuți în toată țara ca vânzători de geamuri, de aici și denumirea de geamgiu.