Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Transilvania Copiști și traducători de cărți bisericești din Șcheii Brașovului (III)

Copiști și traducători de cărți bisericești din Șcheii Brașovului (III)

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean - 27 Iul, 2019

În cadrul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română”, are loc o valorificare a bogatului tezaur documentar din Șcheii Brașovului, aflat în cadrul Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae” – Prima Școală Românească.

Venirea diaconului Coresi la Brașov și editarea primelor cărți de circulație în limbă română este și rezultatul unei deosebite colaborări ale diaconului Coresi cu preoții cărturari din Șcheii Brașovului, care i-au pus la dispoziție manuscrise copiate de ei sau procurate din alte centre de cultură ale lumii. Marele eveniment al editării cărților coresiene venea dintr-o imperioasă necesitate, atât pentru românii ortodocși ardeleni, care se confruntau cu două realități: apariția în Ardeal a husiților, calvinilor și luteranilor, dar și ca urmare a faptului că întrebuințau în biserică „întunerecul de cuvinte”, adică limba slavonă neînțeleasă. Tipărind și cărți în limbă slavonă, dar și în limbă română, Coresi dovedea că păstrează în continuare tot conținutul ortodox al textelor, pe care îl oferea spre cunoaștere întregului spațiu românesc, aducându-și o contribuție deosebită la uniformizarea lingvistică a limbii române, întrucât aceste cărți se foloseau în tot spațiul românesc, fiind protejate atât de domnii din Moldova și Muntenia, dar și de autoritățile din Transilvania. Fără prezența acestor preoți cărturari în Șcheii Brașovului, greu s-ar putea explica uimitorul succes al diaconului Coresi în editarea și răspândirea cărților în limbă română, avantajat și de faptul că Brașovul avea prima fabrică de hârtie (1546) și era piață de desfacere pentru toate ținuturile românești.

Prezentăm în continuare alți doi preoți cărturari din Șchei, care au activat ca traducători, copiști și deținători de carte bisericească în Șcheii Brașovului în vremea diaconului Coresi. 

Protopopul Iane (anii de preoție 1575-1591) 

A fost colaborator, împreună cu Mihai, pentru traducerea şi editarea Cazaniei a II-a a lui Coresi, slujind în egală măsura biserica, şcoala şi obştea din Şchei. Ca „scriitor la cetate” reprezintă şi el o notorietate în viaţa spirituală locală, fiind folosit adeseori ca sol în relațiile pe care Cetatea Brașovului le avea cu Moldova şi Muntenia, ca şi predecesorii şi contemporanii săi.Lui îi datorăm redactarea celui dintâi text braşovean în limba română. Este vorba de o scrisoare, prin care protopopul Iane, în calitate de „scriitor la cetate” consemnează intervenţia unor boieri din Ţara Făgăraşului „cu carte de la Miclăuș diac … la jupânul Harjil Lucaci, judeţul din Braşov „în legătură cu uciderea unui secui din Săcele şi cu rănirea altor persoane de către nişte locuitori din Mândra Făgăraşului. Documentul este semnat: „Pis meseţajun 20 dni (n. n am scris în luna iunie, 20 de zile), az pop Iane ispisah”(eu preotul Iane am scris). Descoperit mai întâi de Nicolae Iorga („Socotelile Brașovului și scrisori românești către Sfat în secolul al XVI-lea” în „Analele Academiei Române”, seria II, tom XXI, București, 1900, p. 262-263), repus în circulaţie de Ion I. Roman („Primul documnt brașovean cunoscut – Scrisoarea popei Iane”, în „Limba română”, an XVIII, 1969, nr. 2, p. 69-73), documentul a fost datat, prin studiul filigranologic, de cercetătorul braşovean Gernot Nussbacher, pentru anul 1587 („Datarea documentului popei Iane din Brașov”, în „Limba română”, an XXV, 1976, nr. 2, p. 269-274) şi ne îngăduie să constatăm limbajul ales, capacitatea copistului de a mânui corect şi îngrijit limba română, cu atât mai mult cu cât acesta este doar un act de cancelarie.

Cu aceste calităţi îl regăsim pe Iane şi în textul monumentalei Cazanii a II-a a lui Coresi pe care o traduce împreună cu protopopul Mihai.

Prin aceste mărturii Popa Iane se înscrie ca reprezentant de frunte al şcolii de copişti din Şcheii Braşovului. În sprijinul afirmaţiei noastre şi pe manuscrisul 14 din arhiva muzeului, donatbisericii din Șchei de popa Iane. Inventariat greşit, ca „Antologie pentru anul 1630” manuscrisul este de fapt un Minei al cărui filigran (ancora în cerc) dovedeşte scrierea lui în secolul al XVI-lea. Redacţia transcrierii textului, grafia foarte apropiată scrisorii consemnate mai sus, precum şi însemnarea autografă de pe una din filele forzatului („al popii Iane ot țercov ot Braşov”), ne îndreptăţesc să-l consideram pe protopopul Iane drept copist al manuscrisului.

Protopopul Mihai (preot între anii1578-1604) 

Fiu al popi Dobre (preot între anii 1541-1572), provine dintr-o străveche familie de cărturari din Şchei Braşovului, căreia protopopul Vasile cronicarul (fiul său) îi dedică cea dintâi cronică din Şchei (Nicolae Sulică „Cronica protopopului Vasile din Brașov”, Sibiu, 1943). Numeroasele însemnări marginale de pe manuscrisele provenite din biblioteca acestui protopop, vin să completeze genealogia familiei sale încă din secolul al XV-lea prin Pătru cel Bătrân şi sfârşind cu dascălul Vasilache, în secolul al XVII-lea.

Cel mai reprezentativ membru al acestei familii rămâne protopopul Mihai, a cărei activitate culturală, obştească şi chiar politică a fost viu şi apreciativ disputată în documentele timpului.

După ce urmează cursurile elementare în cadrul şcolii din Şchei, unde tatăl său, preotul Dobre era și dascăl şi conducător al școlii, continuă, desigur, cursurile renumitei şcoli de sub egida Patriarhiei din Ipek (Iugoslavia), căci în toamna anului 1576 „s-a întors din Ţara Sârbească de la învăţătură popa Mihai - scria fiul său în cronica Şcheiului - dar n-a putut ocupa nici o slujbă bisericească, poate că nici el nu era învoit să facă vreo gâlceavă în biserică sau între oameni, ci a aşteptat vremea potrivită de la Dumnezeu. Au venit apoi pârgarii de la Râşnov şi l-au cerut de la cinstitul Sfat să-l numească preot la ei. După aceea au fost trimis în Ţara Românească şi hirotonit acolo, când s-au scris anii de la Hs. 1576…şi apoi au fost adus la Râşnov, unde a preoţit un an şi câteva luni…” (Octavian Șchiau și Elena Bot „Radu Tempea –Istoria sfintei besereci a Șcheilor Brașovului”, Editura pentru Literatură, București, 1969, p. 2v). Cronica confirmă astfel hirotonirea sa la Bucureşti, după cum obişnuiau toţi preoţii din Şchei şi numirea pentru parohia din Râşnov pentru un singur an, întrucât din anul 1578, murind popa Voicu, avea să fie definitiv stabilit în Şcheii Braşovului, alături de protopopul Iane. În zilele acestor preoţi - scria în continuare fiul său în paginile cronicii amintite - multe cărţi s-au tipărit pre limba românească şi pre limba slavonească…şi multe cărţi au câştigat aceşti preoţi bisericei… (Nicolae State „Înștiințări – Câteva capitole din trecutul românilor din Șcheii Brașovului”,Brașov, 1906, p. 75-76). Însemnarea de cronică, prezentă, de altfel, şi în cronica citată mai sus, furnizează o informaţie de mare interes, care, însă, n-a putut fi confirmată încă prin alte marturii, şi anume faptul că între anii 1578 şi 1591 „s-au tipărit multe cărţi pre limba românească şi pre limba slavonească...şi multe cărţi au câştigat”…, or, în literatura de specialitate nu se cunoaşte pentru această perioadă decât Cazania a-II-a din 1580-1581, şi doar mult mai târziu, singur Mihai (căci Iane murise) colaborează cu Şerban Coresi pentru tipărirea Liturghierului slavon din 1588, în calitate de „ispraviitor” (Aurel A. Mureșianu „Clădirea școalei românești din Brașov de către protopopul Mihai în anul 1597”, în „Anuarul Institutului de Istorie Națională, Cluj, an XI, 1927, p. 212). Ca atare, însemnarea de cronică rezerva viitorului noi posibilităţi de investigaţie.

Cea de-a doua precizare, cu privire la câştigarea de cărţi, confirmă preocuparea acestui cărturar de a înzestra biserica şi şcoala cu cărţi de valoare, existente, în parte, şi azi în arhiva muzeului. Dintre acestea menţionăm două Militvelnice (ms. 2), un Minei de sărbători pe cinci luni, datând din sec. al XV-lea (ms. 7). Între cărţile de învăţătură aflăm Cartea folositoare de suflet. Cuvântările lui EfrenSirul (ms. 1350), precum şi alte cărţi cu conţinut isihast: Ion Scarariul, Leasvita (ms 17) şi Cuvântările împăratului bizantin Ioan Constantinu (ms 25). Pe un alt Molitfelnic (ms. 19), fiul său, protopopul Constantin, menţionează: „fiindcă şi alte molitvelnice au dat de la bunicul său, preotul Dobre, unul manuscris, altul tipărit, de toate trei molitvelnicele au dat de la neamurile noastre în anul 1630, ianuarie 21 de zile”. Însă sunt cunoscute doar două Molitfelnice în manuscris şi niciunul tipărit în această perioadă, ceea ce nu exclude editarea vrunui molitfelnic de către diaconu Coresi, fapt pentru care pledează în textul cronicii.

Din biblioteca protopopului Mihai, nora sa dăruieşte la 1660 bisericii un minei (ms 20) „pentru groapa jupânului Ioan, iar fiul său Vasile Cronicarul, donează un prologar (Vieţi de sfinţi), copiat la 1580, de grămăticul Ioan. Vechile catastife din Şchei consemnează şi alte danii în cărţi, dar nepăstrate până astăzi.

Desigur că aceste cărţi au fost procurate şi în contextul multiplelor legături şi misiuni diplomatice îndeplinite la curtea domnilor în Muntenia şi Moldova. Altele au fost aduse din Occident (mai ales din Veneţia), în timpul studiilor de la Ipek (Jugoslavia), dintre care amintim Sbornicul lui Bojidar Vukovici (Veneţia 1530) şi Tripesnicul slav din 1574 (C. V. 128 şi 81).

În urma intervenţiei sale pe lângă domnul Munteniei, Petru Cercel, acest protopop „a ridicat tinda bisericii, a înfrumuseţat altarul şi biserica cea veche cu toate chipurile sfinţilor…” (Arhiva muzeului,„Catastif 2, p. 72). Tot în timpul păstoririi acestui protopop, au loc popasurile braşovene ale lui Mihai Viteazul. „După aceea –scria fiul său, cronicarul şi protopopul Vasile – când era curgerea anilor de la Hs. 1599 s-a ridicat din Ţara Muntenească Mihai Vodă, a venit peste munţi…atunci înţeleptul judecător Cyrillus Greisng, împreună cu popa Mihai au ieşit în întâmpinarea sa şi l-au mulţumit pe Mihai Vodă şi au încheiat cu el o învoială spre a nu strica satele din Ţara Bârsei”. 

În acest timp era găzduit în Şchei un om al voievodului, popa Neagoslav, originar de pe locurile de naştere ale voievodului, folosit acum în Transilvania pentru obţinerea informaţiilor atât de necesare acţiunilor politice ale lui Mihai Viteazul. O dată cu moartea voievodului, prezenţa lui în Şchei deranjează autorităţile şi, drept urmare, este alungat din Şchei. Tot după moartea voievodului, doamna Stanca dăruieşte românilor din Şchei, moşia Micşuneşti (jud. Ilfov), între semnatari figurând şi Neagoslav, care, de altfel concepuse textul daniei (Candid Mușlea „Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului”, Brașov, 1943, vol. I, p. 92). Ca semn de preţuire a voievodului dispărut, pe unul din pereţii bisericii este pictat chipul său, aşa cum dovedesc documentele oficiale ale Braşovului. Cercetătorul Candid Muşlea consemnează existenţa unui vechi steag al junilor curcani, confecţionat la anul 1878, având brodat pe unele din feţele lui chipul lui Mihai Viteazul (Candid Mușlea, op. cit., volumul 3, p. 236, în ma­nus­cris).Steagul este expus în muzeu și, nu întâmplător, păstrând tradiţia, junii din Şcheii Braşovului l-au purtat în festivitatea lor sărbătorească de la Alba Iulia din 1918, iar pe cap patru din grupurile de juni ai Brașovului poartă modelul căciulii lui Mihai Viteazul și pe steagurile lor este nelipsit chipul voievodului.

În aceeaşi perioadă, protopopul Mihai are iniţiativa de a clădi în piatră şcoala românească din Şchei, realizare care a înfruntat atât greutăţile de ordin material, cât şi piedicile din partea autorităţilor. Documentele acestei valoroase acţiuni şcolare au fost scoase la lumină de cercetătorul braşovean Aurel A. Mureşianu, la începutul secolului nostru (op. cit.). Cele 12 pagini, scrise integral în limba germană, cu unele particularităţi ale graiului săsesc ardelean, reprezintă, de fapt, o dare de seamă făcută de protopopul Mihai cu începere din 6 februarie 1598, privind cheltuielile pentru ridicarea şcolii între anii 1595 şi 1597. În stil cronicăresc, ni se prezintă mai întâi regestul documentului: „Ein Verrechnung mit dem Popa Mihai, was er auf die Kirch und Schull in d. Belgerei erbaut hat...” (O socoteală cu popa Mihai, despre ce a cheltuit cu biserica şi şcoala în Şchei). De la început se invocă suportul material al acţiunii, şi anume fapta ctitoricească a lui Aron Vodă al Moldovei: Anul (15) 95, când Aron Vodă a eşit la Paşti (din ţară) a poruncit să se clădească lemnăria din turnul bisericii… Urmează apoi descrierea cheltuielilor făcute de protopopul Mihai pentru acoperirea bisericii cu ţiglă, pentru clădirea şcolii de lângă şi alte reparaţii, de unde reiese că cele două lucrări, biserica şi şcoala, s-au făcut concomitent, în cursul anului 1597. Partea cea mai mare a documentaţiei cuprinde socoteala cu privire la costul material destinat clădirii şcolare. De aici reiese că acesta se clădeşte pe un loc cu totul nou, cumpărat de protopop cu suma de 18 fl., neamintindu-se nimic de vechea şcoală. În cadrul socotelilor nu se consemnează nici o cheltuială pentru aranjamentul interior, întrucât acestea existau în vechea clădire. Din documentaţie rezultă că edificiul şcolii reprezintă un tip interesant de arhitectură, din lemn şi zid, întrebuinţat în epocă. Lucrătorii zidari erau mai rari pe atunci şi, după cum reiese din acte, şi ceva mai bine plătiţi decât lemnarii. Zidurile erau făcute din piatră necioplită, amestecată cu var fierbinte şi turnate în forma betonului de azi. Prin această procedură se obţine o rezistenţă mult mai mare a zidului, decât prin metoda varului stins amestecat cu nisip. Întreaga lucrare a fost condusă de doi meşteri saşi, lemnarul This şi zidarul Michel, singurii meşteri pomeniţi cu nume în documentaţie. Astfel, sunt consemnaţi ţiganii fierari, care transformau pe loc bucăţile de fier în cuie, copci, broaşte, gradele etc., suma totală a cheltuielilor, raportate de protopopul Mihai, se ridica la 375 fl. 46 denari. Privind comparativ preţul clădirilor din cetatea Braşovului, de atunci se poate constata monumentalitatea ei. În anul 1541, după cum confirma socotelile Braşovului, în cetate nu erau decât 14 case, a căror valoare depăşeşte 300 fl., iar cele mai multe nu ajungeau la suma de 100 fl. (xxx Quellen zur GeschichtederStadtBrasso, Brașov, 1886, vol. II p. 127-132). Dacă se ia în considerare că lăcaşul din 1547 al renumitei biblioteci publice braşovene, despre care cronica franciscanilor iezuiţi, la 1692 spunea că „după biblioteca regelui Matei Corvin din Buda, nu era nici una mai îngrijită în Ungaria” (Ibidem, vol.III, p. 323) şi că a costat împreună cu tot angajamentul său interior 465 fl. 34 ½ aspri (Ibidem, vol. III, p. 362), atunci putem considera că noua şcoală românească a fost cu adevărat o clădire impozantă pentru aceea vreme. Or, ctitorul acestei fapte este protopopul Mihai, care, nu numai că a dat românilor din Şchei lăcaş de şcoală, dar a asigurat buna funcţionare a ei, prin înzestrarea cu cărţi, dăruind din învăţătura sa tot ceea ce putea contribui la progresul şcolii. (va urma)