Agricultura contribuie cu 4-5% la Produsul Intern Brut, iar dacă se iau în calcul şi industria alimentară şi sectoarele conexe, ponderea în economie depăşeşte 10%, se arată în „Carta Albă a
Îngrijorare din cauza apariției pestei porcine în Spania
Spania, unul dintre principalii exportatori de carne de porc din UE și din lume, a anunțat vinerea trecută primele cazuri de pestă porcină africană de după 1994 la doi mistreţi într-o zonă împădurită de lângă Barcelona.
Un grup de experți în virusologie şi managementul riscurilor din UE a ajuns la Barcelona pentru a ajuta la limitarea focarului, transmite Reuters. Autorităţile spaniole suspectează că virusul s-ar fi putut răspândi după ce un mistreţ a mâncat alimente contaminate, posibil un sandviş adus din afara Spaniei.
Autorităţile catalane au restricţionat activităţile de agrement, inclusiv vânătoarea, pe o rază de 20 km de locul unde au fost găsiţi primii porci, iar un perimetru de 6 km a fost complet izolat, fiind instalate capcane şi ridicate drone cu vedere termică pentru a prinde şi testa mistreţii.
Spania este principalul producător de carne de porc din UE, fiind responsabilă pentru un sfert din producţia blocului comunitar, și exportă anual de 3,5 miliarde de euro. Uniunea Europeană permite în continuare importurile de carne spaniolă care provine din zonele neafectate.
România a importat în 2024 carne de porc (proaspătă, refrigerată sau congelată) în valoare de peste un miliard de euro, în special din Spania. Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a solicitat săptămâna trecută Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să inspecteze pentru pesta porcină africană toate loturile de carne de porc venite din UE. În prezent, autoritatea verifică doar 2-3% din carnea importată, din cauza capacităţii reduse de control. Potrivit ANSVSA, în țară sunt active momentan 47 de focare de PPA: 44 în gospodării şi 3 în ferme. (C.Z.)





