„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, Astra, Sibiu
Anul acesta, la manifestarea din complexul muzeal Astra din Sibiu vor lua parte 250 de meşteşugari, atât de pe tot cuprinsul ţării, cât şi din străinătate, care vor organiza workshopuri în interacţiune cu publicul prezent, ateliere de lucru în cadrul cărora vor putea fi urmărite procesele şi fazele făuririi unor obiecte cu uz tradiţional sau de artă.
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduieşte în perioada 24 – 28 iulie 2019 cea de a XXIV-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu. Ediţia din acest an reuneşte 250 de participanţi, din 31 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și București, dar şi din străinătate - Suedia, Republica Bulgaria şi Republica Moldova, R.P. Chineză (Institutul Confucius Sibiu/ ULBS Sibiu).
Cu acest prilej, vizitatorii Muzeului vor putea participa la workshopuri interactive ca: 24 – 28 iulie: Confecționat podoabe și jucării tradiționale workshop susţinut de meșterul Mircea Lac, Deva, Hunedoara. Locaţie: Complexul arhitectonic maramureșan Berbești, Muzeul în aer liber; 24 – 28 iulie, Ora de joacă în muzeu. Locaţie: Școala din Ticera - Etno Tehno Parc, Muzeul în aer liber; 27 – 28 iulie Arta decupării hârtiei, pictură chinezească, origami și jocuri tradiționale Shuttlecock și Tou Hu - workshop susţinut de reprezentanţii Institutului Confucius Sibiu, ULBS Sibiu; 27 – 28 iulie Jocuri tradiționale suedeze – workshop susținut de elevii din Suedia. Locaţie: Complexul arhitectonic maramureșan Berbești, Muzeul în aer liber; 27 – 28 iulie Dansuri tradiționale din Bulgaria – workshop susținut de Ansamblul Folcloric „Sivek”, Gabrovo, R. Bulgaria. Locație: Poienița Straja - Câmpulung, Muzeul în aer liber.
De miercuri, 24 iulie, până duminică, 28 iulie, micii meşteşugari în straiele specifice locurilor de origine, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, animă Muzeul prin atelierele interactive, atât în spațiile pavilionare (24 iulie), cât și prin gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (25-28 iulie). Spectacolele folclorice vor avea loc în data de 27 iulie, ora 17:30, având ca invitați ansamblurile folclorice de copii din Miercurea Sibiului, Șeica Mare, Săcădate și Palatul Copiilor Sibiu. Revenind la Olimpiadă, elevii înscrişi în concurs participă la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucrarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști, artă decorativă.
Manifestare dedicată în special celor mici
„În cei 23 de ani de competiție, Olimpiada «Meșteșuguri artistice tradiționale» a reușit să se impună în sfera manifestărilor cultural-naționale și să creeze reale posibilități de promovare a valorilor autentice de artă populară la toate categoriile de public, să formeze – în special pentru copii – un cadru real de percepere a fenomenului etnografic. Astăzi, atenția organizatorilor se îndreaptă spre a găsi căi de promovare a micilor meșteșugari pentru asigurarea sustenabilității pe termen lung a proiectului și a beneficiarilor direcți ai acestuia.
Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, organizează începând cu ediția din acest an a Olimpiadei «Meșteșuguri artistice tradiționale», în cadrul Galeriilor de Artă Populară / Museum Shop, un stand dedicat produselor micilor meșteri olimpici. Prin acest demers ne propunem să promovăm obiectele / produsele realizate de participanţii la faza naţională a evenimentului mai sus menționat. Pentru realizarea acestui stand, participanţii la faza naţională a Olimpiadei sunt rugaţi să aducă un obiect reprezentativ realizat de ei (în cazul în care se doreşte poate fi şi obiectul realizat în cadrul concursului) care va intra spre vânzare în cadrul Galeriilor de Artă Populară / Museum Shop din Muzeul ASTRA. Menționăm că vânzarea obiectelor către public se va realiza prin aplicarea procedurilor de comercializare a produselor intrate în gestiunea Galeriilor de Artă Populară / Museum Shop. Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu”, cf. comunicatului transmis de către Cosmin Călinescu.
În data de 28 iulie, ora 17:00 , va avea loc festivitatea de închidere pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber, unde sunt așteptați pentru o prestație artistică membri Ansamblului Folcloric „Valea Sadului”. Şi în acest an, se va desfăşura în paralel cu Olimpiada cea de a XI-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. (Elena Găvan)