Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Hram la mănăstirea clujeană de la Vad, ctitorie ştefaniană

Hram la mănăstirea clujeană de la Vad, ctitorie ştefaniană

Un articol de: Andreea Pâgleșan - 04 Iul, 2015

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului îl cinsteşte în mod deosebit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, considerat întemeietorul acestei eparhii. Cu această ocazie, IPS Arhiepisop şi Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vad, cu ocazia hramului.

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. A făcut parte din sobor şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe scena special amenajată în apropierea bisericii voievodale. Au luat parte la slujbă preoţi, consilieri şi stareţi de la mănăstirile din eparhie, dar şi credincioşi din localităţile învecinate.

În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei l-a numit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ctitorul bisericii de la Vad, icoană a sufletului românesc: „Noi, cei ce facem parte din această Arhiepiscopie, avem un motiv în plus să îi aducem cinstire Sfântului Ştefan cel Mare pentru că eparhia noastră a fost ctitorită de el. Biserica din Vad şi biserica din Feleac, ctitorii ştefaniene, sunt cele care temeluiesc istoric Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Iată câteva motive care ne fac să venim la Vad pe 2 iulie, să-l cinstim pe Sfântul Ştefan cel Mare“.

Despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a vorbit şi academicianul Marius Porumb, care a subliniat că românii au prin el, un sprijin, în cer: „Să ne gândim mereu cu evlavie la Ştefan cel Mare, pentru că el a fost unul dintre darurile pe care Transilvania le-a avut şi pe care eu, cu iubire de neam şi de ţară, am venit aici să îl studiez şi am scris de nenumărate ori despre el“.

Spre finalul Sfintei Liturghii copiii şi credincioşii s-au împărtăşit, iar cei mici au primit din partea ierarhului cărţi de rugăciuni. Credincioşii din Groşii Ţibleşului le-au oferit, la finalul slujbei, celor veniţi la hram, sarmale şi cozonac.

Aşezământul monahal din comuna clujeană Vad a fost reactivat în 2011 la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Stareţul aşezământului, protosinghelul Nicodim Pop, a declarat la finalul slujbei că lucrările la ansamblul monahal vor începe anul acesta. În localitatea Vad a existat o mănăstire încă din secolele al XV-lea, al XVI-lea, care a funcţionat ca centru episcopal, de unde vine şi denumirea de azi a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, însă a fost desfiinţată de generalul Bucov.