Mărturii brașovene despre Războiul de Independență al României

Războiul pentru neatârnare, o încununare a sutelor de ani de lupte eroice ale poporului român pentru dezrobirea de sub jugul Porții Otomane, nu putea rămâne în afara adeziunii unanime a românilor de pretutindeni și mai ales a transilvănenilor care își doreau din toate timpurile idealul unificării complete și eliberarea de sub posesiunea austro-ungară.

Pe fiecare treaptă istorică, biografia românilor brașoveni se împletea cu cea a fraților din Țara Românească și Moldova, în contextul permanentelor legături. Dovezi ne survin încă din negura istoriei, când un legendar Negru Vodă donează muntele „Postăvarul” („Schuller Berg” = „Muntele Școlii”) pentru a li se permite românilor din Șchei ridicarea impunătorului monument arhitectonic, ctitoria voievodală „Sfântul Nicolae”, tradiție continuată prin Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Aron Vodă, Petru Cercel ș.a., culminată cu perioada lui Mihai Viteazul, când participarea unanimă la acțiunea unionistă a domnului muntean din partea românilor brașoveni constituia expresia concentrării, aici, a idealului de unitate națională cu multe veacuri în urmă. Ca atare, totdeauna și în orice împrejurare istoria de peste munți era propria lor istorie, ținuturile de peste munți erau propria lor vatră, iar când primul cronicar din Șchei, protopopul Vasile scrie prima cronică cu subiect românesc (1628), nu rămâne pasiv în fața faptelor din țările de peste munți (Moldova și Muntenia). Granițele politice improprii au putut fi depășite prin circulația cărților, a limbii, a folclorului, prin transhumanță și mai ales prin legături creștine ortodoxe.

Listele contribuabililor brașoveni

Urcarea la tribuna Camerei a ministrului Kogălniceanu pentru a declara în fața deputaților și Senatului în ziua de 9/24 mai 1877 independența și începutul războiului de consacrare a independenței, a constituit și pentru românii bra­șoveni începutul acțiunilor temerare. Dovada o constituie numeroasele articole ale publi­cațiilor transilvănene, la care adăugăm inedit 12 liste, cuprinzând numele contribuabililor la război, aflate de noi în arhiva istorică a Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Semnificativ este faptul că prima listă, constând din 78 de contribuabili cu valori între 5 fl. și 2000 fr, poartă pe ea data de 9 mai 1877, deci tocmai prima zi a declarației, fiind o expresie a promptitudinii cu care brașovenii au îmbrățișat mă­reața cauză a Independenței României. Numele celor con­semnați amintesc pe cei mai cunoscuți cărturari brașoveni, concentrați la acea dată în cadrul Bisericii „Sfântul Nicolae” și „Casinei Române”, în diferite reuniuni sau profesori ai Gimnaziului „Andrei Șaguna” din localitate. O situație aparte o comportă George Barițiu, al cărui nume nu apăruse pe listele oficiale (fiind redactor al ziarului local și autoritate publică), în schimb pe aceste liste de la Biserica „Sfântul Nicolae” apare de trei ori, alături de Aron Densușianu, cunoscutul filolog venit la Brașov de la București, unde rămâne până la 1880.

Comitete filantropice pentru cauza românească

Considerăm că prima listă, mai sus menționată este o urmare directă a manifestului lansat tocmai de bătrânul redactor de la „Gazeta Transilvaniei”, George Barițiu, în numărul din 7/19 mai 1877 pentru populația românească brașoveană, prin care îi îndeamnă a veni în ajutorul celor participanți la război, prin colectarea de bani și diferite ofrande denstinate armatei și mai ales răniților. Tot o urmare directă a manifestului o constituie și formarea primului Comitet filantropic (cu titlul exact „Comitetul Românilor din Brașov pentru ajutorarea soldaților români răniți din România”) sub președenția cunoscutului negustor cu preocupări culturale, Diamandi Manole și a librarului Nicolae T. Ciurcu (casier), ambii prezenți în toate listele amintite.

De altfel, acțiunile filantropice ale lui Diamandi Manole sunt cunoscute cu mult înainte, în calitatea sa de președinte al „Fondului înveșmântării copiilor săraci”, destinat în special elevilor de la gimnaziul „Andrei Șaguna” al Bisericii „Sfântul Nicolae”. Pe de altă parte, demne de remarcat sunt faptele fiului său, Gheorghe Manole, absolvent al Facultății de Medicină din Viena, care se înrolase voluntar pe frontul de luptă, luând parte la campania din fața Plevnei. La fel procedase și brașoveanul Moise Grozea, cumnatul lui Iacob Mureșianu din Brașov), care, ofițer fiind în armata austriacă și student al Univeristății din Viena pleacă pe front pentru a sluji cauza românească.

Preoți, cărturari, negustori patrioți

Faptul că în nr. 37/1877 al Gazetei de Transilvania se anunță la 15/27 mai înființarea unui Comitet filantropic pentru ajutorarea frontului antiotoman, sub președenția lui Diamandi Manole – deci sub aceeași președinție cu a celui înființat în 10 mai – ne determină să intuim ipoteza mai multor comitete filantropice. Considerăm că în 9 mai 1877, când se realizează prima listă a contribuabililor, mai sus menționată, exista un asemenea comitet format. Confirmarea survine din două surse inedite. Pe de o parte: într-o adresă a comitetului semnată de Diamandi Manole și I. Lăpădat din 11 mai 1877 pentru protopopul Ioan Petric, îi încredințează sarcina ca împreună cu I. Manole Burbea (epitrop al Bisericii „Sfântul Nicolae”) să colecteze sume de bani și produse destinate „ajutorării soldaților răniți din România” într-un „suburbiu al Șcheiului”. Pe de altă parte, cea de a patra listă aflată de noi consemnează în ordine cronologică 32 de comitete, numele președintelui și al membrilor ordinari, protopopul Ioan Petric fiind președintele comitetului 2, iar I. Manole Burbea al comitetului 30. Ceilalți președinți fac parte din rândul celor mai cunoscuți cărturari și negustori cu alese implicații cărturărești în viața locală: protopopul Iosif Barac, I. Teclu (savant chimist, fizician cu peste 80 de lucrări, membru al Academiei Române și al Academiei de Belle Arte), dr. Ioan Meșota (directorul gimnaziului (prof. Gimnaziului Andrei Șaguna”, întemeietor al primului gimnaziu din Betolia) Ion Moroianu (negustor), I. A. Navrea (negustor), R. Orhidan (editorul primei reviste bra­șovene „Foaia Duminicii”), Anton Purcărea ș.a., ca să pomenim doar câțiva din pre­ședinții Comitetelor filantropice. Însă, de remarcat că aceștia erau cei mai cunoscuți în viața publică brașoveană: preoți, profesori, negustori, susținători ai periodicelor brașovene.

Produse și bani pentru front

Întrucât comitetele nu sunt consemnate în listele oficiale (probabil din precauție), ci doar cele păstrate secret în arhiva Bisericii „Sfântul Nicolae”, ne obligă să credem că ele au funcționat după data de 2 iunie 1877, când primarul Brașo­vului, Johann Gott, interzice activitatea lor. Ele au fost create, cu siguranță, în urma energicului protest semnat de cei consemnați pe liste în numărul din 12 iunie al Gazetei de Transilvania, de unde aflăm că „simțământul uma­nității, iubirea și legătura de sânge nu se dizolvă decât odată cu viața. În numele acestor înalte și sfinte sentimente, noi ca particulari venim a apela pentru ajutorarea fraților noștri răniți în război, la toți aceia în al căror sân arde focul sacru al umanității (...) aceeași iubire ne impune a veni în ajutorul acelora cari au căzut pentru gloria și viitorul neamului românesc” (din revista „Transilvania” nr. 5-6/1941, p. 399, aflată în colecția muzeului).

O deosebită interpretare ridică, însă, antetul listelor „cui trimite” și „prin cine”. Prima rubrică, în care erau consemnați președinții comitetelor și membrii, cuprinde pe cei cărora, din localitate sau din sate vecine, li se aduceau produse și bani destinați frontului, iar rubrica a doua cu antetul „prin cine”, consemnează, pe de o parte, curieri anonimi (țărănci „una femeie ungară”, servitori), care prin anonimatul lor puteau trece ușor produsele peste suspiciunea autorităților.

Pe de altă parte aflăm persoane cunoscute: Ștefan Iosif (directorul gimnaziului), Maximilian (pictor și director al școlilor elementare brașovene), protopsaltul George Ucenescu, I. Tacit (profesor la gimnaziu) ș.a. Nu este exclus ca prin acești curieri produsele să fie expediate de Comitetele amintite direct pe front la „Crucea Roșie” din București, tot pentru front.