Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Transilvania Priveghere la Mânăstirea Sfânta Elisabeta, Cluj

Priveghere la Mânăstirea Sfânta Elisabeta, Cluj

Un articol de: Pr. Drd. Petru Buran - 18 Iul, 2019

Icoana „Prodromiţa” de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Cluj-Napoca a adunat în jurul ei cu prilejul hramului numeroşi cinstitori, clerici, monahi şi dreptcredincioşi, care au contemplat în sfinţitul odor chipul (în)dumnezeirii omului, la care sunt chemaţi cu toţii.

Icoana Maicii Domnului „Prodromița” subtitrează arta brodării chipului dumnezeiesc în fiecare om prin arcușul Duhului și lucrarea nevăzută de ochi, neauzită de ureche și nepipăită / nefăcută de mâini omenești a Domnului nostru Iisus Hristos. Chipul (în)dumnezeirii nu este atât un rod al ostenelii omenești, cât un dar dumnezeiesc, o deșertare, o întrupare și o pogorâre a lui Dumnezeu în om. Istoria icoanei Prodromița certifică acest adevăr: mâna iscusită a zugravului s-a arătat neputincioasă a picta chipul Maicii Domnului și al Mântuitorului.

Prăznuirea acestei icoane nefăcute de mână omenească, adăpostită la Schitul Românesc Prodromul (de unde-i vine şi numele), din Sfântul Munte Athos, coincide în chip minunat și proniator, cu cinstirea unui mare nevoitor și îndrumător de suflete din același loc sfânt, a Cuviosului Paisie Aghioritul. Acest sfânt contemporan nouă [†12 iulie, 1994] s-a lăsat scrijelit și modelat, printr-o viață ascetică vertebrată, după chipul dumnezeiesc, asemenea Prodromiței.  

Credincioșii dreptslăvitori din întreaga lume simt ajutorul și lucrarea duhovnicească a acestei icoane și a acestui sfânt, iar mărturiile încep să curgă. 

Prezenţa la Cluj a icoanei

Eparhia Clujului este binecuvântată cu o copie a icoanei Maicii Domnului nefăcută de mână omenească, care a fost adusă, încă din anul 2015, din Schitul românesc Prodromu și așezată în Mânăstirea Sfânta Elisabeta, aflată în marginea orașului Cluj-Napoca, de unde străjuiește și ocrotește poporul dreptslăvitor. Mânăstirea Pantocrator, înființată în proximitatea orașului Beclean, este pusă sub patronajului Cuviosului Paisie Aghioritul, devenind astfel prima și singura – până la ora actuală –  mânăstire din țara noastră închinată acestui mare nevoitor, cu chip dumnezeiesc. Din aceste două flancuri „tinere” ale eparhiei noastre se răspândește binecuvântarea și duhul proaspăt al Sfântului Munte Athos. 
Mânăstirea Sfânta Elisabeta, cel puțin pentru o noapte, s-a făcut atelier de zugrăvire a chipului dumnezeiesc în inima fiecărui credincios. Grila evenimentelor din Iașul anului 1863 s-a extrapolat în Clujul de astăzi. Mânăstirea Bucium, locul originar unde s-a săvârșit minunea încropirii și dezvăluirii chipurilor dumnezeiești în icoană, devine Mânăstirea clujeană Sfânta Elisabeta. Monahii athoniți Nifon și Nectarie, mult iubitori de Dumnezeu și ai Preafintei Născătoare de Dumnezeu, sunt întruchipați de obștea de maici, povățuite de duhovnicul Siluan și de stareța Maria, care îngrijesc cu atâta evlavie odorul de mare preț, adus cu osteneală, de la Athos, de Protosinghelul Natanael în primăvara anului 2015. 

Hramul Prodromiţei

Icoana Prodromița a adunat în jurul ei mulțime de oameni atunci la fel ca în prezent, când în noaptea de 11 spre 12 iulie s-a săvârșit Slujba Privegherii de toată noaptea. Preoți, diaconi, monahi, monahii, familii tinere cu copii, creștini de toate vârstele s-au adunat în această mânăstire „urbană” ca să cinstească chipul și numele Maicii Domnului. S-a dovedit a fi neîncăpătoare biserica. Osteneala zilei, dublată de ne­voința și  greutatea privegherii, au fost socotite un preț prea mic de către credincioși față de harul resimțit și revărsat din icoană.

Strana psalților din Suceava, adică a grupului Macarie Ieromonahul, au dat o tonalitate profund duhovnicească acestui praznic. Diaconi și preoți de la Catedrala Mitropolitană au pus un diez în plus compoziției evenimentului, deja încărcat de har. Corul clericilor din altar nu ar fi solfegiat cântări și rugăciunni către Maica Domnului și Cuviosul Paisie, într-un mod atât de plenar și armonios, dacă ar fi lipsit isonul credincioșilor. Din punct de vedere numeric, praznicul icoanei Pro­dromița cinstit în această mânăstire poate concura oricând cu noaptea de Paști sau cu ziua de sărbătorire a Cuvioasei Elisabeta. Dacă orașul Cluj-Napoca dormea, la acea vreme, cu becurile și lămpile aprinse, mânăstirea aceasta priveghea cu luminile stinse. 

Cântările de laudă ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu alternau cu cele închinate Cuviosului Paisie. Era ca o cântare pe două portative, dar nu în chei diferite. Un plămân al Athosului respira, pentru o noapte, aer românesc și, de ce nu, transilvan. 

Vecernia a trezit orice conș­tință amorțită, orice inimă anesteziată de griji și probleme. Anixandarele, Fericit bărbatul, Doamne strigata-am, cântările Litiei și ale Stihoavnei au răsunat în melos bizantin, cu un accentuat ethos athonit. Credincioșii trăiau realmente o răpire dumnezeiască sau o pogorâre „cincizecimică” a Duhului Sfânt. Icoana Prodro­mița era în fața fiecărei minți rănite și inimi înfrânte din biserică. Mângâierile icoanei se adăugau progresiv.

Cuvântul de învățătură, rostit de arhidiaconul Claudiu, „purtătorul de grijă” al Mitropolitului nostru Andrei, a explicitat și a subtitrat, pe limba credincioșilor, toate lucrările și binefacerile icoanei Maicii Domnului și ale Cuviosului Paisie din trecut până în zilele noastre. Cuvântul elegant, îngrijit, bine cântărit, izvorât din inimă călită, rostit din penumbra icoanei Prodromița a încălzit inimile și limpezit mințile. 

Slujba Utreniei s-a remarcat printr-o așezare deosebită. Au rămas doar cei pregătiți de Liturghie. Spre surprinderea noastră, biserica a rămas plină până la final. Cei 6 psalmi ai Judecății, troparele, Polieleul „Cuvânt bun...”, Canoanele de rugăciune închinate icoanei și Sfântului Paisie, Laudele sau Doxologia Mare sunt doar câțiva stâlpi de sprijin și impulsuri/imbolduri la rugăciune venite dinspre strană spre credincioși. 

Alese trăiri duhovniceşti

Dumnezeiasca Liturghie fusese așteptată și pregătită mai bine de patru ore. Fiecare își găsise locul în altar și în biserică. Aleiile și curtea mânăstirii se goliseră de oameni, ușile bisericii se închiseseră, nimeni nu se mai mișca. Toată inima dreptslăvitoare era îndreptată vectorial spre chipurile dumnezeiești ce le stăteau înainte: al Mântuitorului, al Maicii Domnului, al Sfântului Paisie. Binecuvântarea mare dintru începutul Liturghiei inaugurase și adusese pe oameni într-o altă realitate, cea a Împărăției Cerurilor, nu doar simbolic, ci realmente. Toată grija cea lumească era suspendată, și întreaga suflare era concetrată ca pe Împăratul tuturor, pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngerești, să-l primească. Fiecare se sprijinea în rugăciune: preoții trăgeau din față biserica spre Împărăția Cerurilor, oamenii împingeau din spate cu toate forțele. Tensiunea rugăciunii atingea cote maxime, în momente cheie: la Antifoane, Fericiri, Sfinte Dumnezeule, Heruvic, Anaforaua sau la Axion, iar împlinirea tânjirii după Domnul s-a împlinit prin părtășia aceluiași Sfânt Duh, prin înfruptarea dintr-o pâine și dintr-un potir. Întreaga biserică, aproape de zorii zilei, s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Noaptea devenise o zi neînserată pentru cinstitorii icoaneilor și ai sfinților. Chipul dumnezeiesc se broda pe fața și inima fiecăruia. Agapa și milostenia obștii monahale față de credincioșii, de la finalul slujbei, împlinea și o îndestulare a trupului, după atâta merinde duhovnicească.

Mânăstirea Sfânta Elisabeta a fost pentru o noapte, prin milostivirea Maici Domnului din icoana sa Prodromița și prin harul viu și lucrător al Cuviosului Paisie Aghioritul, o „stație de alimentare” pentru sufletele secătuite și vlăguite ale creștinilor din Cluj-Napoca. Protosinghelul Natanael, „cel mult iubitor de Athos”, fusese protagonistul și regizorul, din spatele scenei, al acestui eveniment duhovnicesc. A fost darul lui pentru mânăstire, pentru ucenicii săi din catedrala mitropolitană, pentru pelerinii de mai de departe – chiar și din Petroșani au venit preoți și credincioși –, dar, nu în ultimul rând, pentru Maica Domnului și Sfântul Paisie Aghioritul. 

Evenimentul din această mânăstire clujeană reprezintă un model de bună practică în ceea ce privește organizarea unui hram, prăznuirea unui sfânt sau a unei icoane. Slujba Privegherii nu slăbănogește trupul, ci întărește, în chip uluitor, întreaga ființă a omului, deja destrămată și fărâmițată zilnic. Inima Domnului se înmoaie în fața ostenelii și smereniei omului.