Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Zilele Rohiei, Ediția a-XXI-a, 20-29 iulie 2019

Zilele Rohiei, Ediția a-XXI-a, 20-29 iulie 2019

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Arhim. Macarie Motogna - 25 Iulie 2019

Evenimentele culturale și spirituale de la Rohia se axează de mai mulți ani pe o dimensiune de sprijinire a creației artistice în cadrul taberelor de iconari și expunerea icoanelor realizate, iar pe de altă parte este valorificată opera scriitorului și părintelui Nicolae Steinhardt, atât prin acte comemorative religioase sau culturale, cât și prin lansarea succesivă a lucrărilor sale scrise, publicate de către Editura Polirom și a mănăstirii gazdă. 

În cadrul Anului Omagial al Satului românesc și Anul Comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bise­ricești, cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramure­șului și Sătmarului și Președinte de Onoare al Fundației N. Steinhardt, în perioada 20-29 iulie 2019, se desfășoară a douăzeci și una ediție a Zilelor Rohiei, după programul care urmează.

În perioada 20 – 29 iulie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia și la Mănăstirea Rohița au loc două tabere de pictură, la care participă peste 30 de tineri iconari din toată Transilvania.
Duminică 28 iulie, de la ora 9:30 va fi oficiată la Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, sfânta și dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. De la ora 11:45 va avea loc slujba Parastasului de pomenire pentru Monahul Nicolae Steinhardt, la împlinirea a 107 ani de la nașterea sa.

La ora 12:00, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin al Mara­mureșului și Sătmarului va oficia slujba de sfințire a trei noi clopote, care au fost turnate anul acesta la turnătoria Blotor, pentru Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.  

De la ora 15:00 se va întruni Colectivul redacțional al Integralei N. Steinhardt, cu reprezentantul Editurii Polirom pentru a discuta despre editarea ultimelor trei volume din Seria Steinhardt.

De  ora 17:00, la Mănăstirea Rohiița va avea loc Masa rotundă cu tema: Civilizație și spiritualitate maramureșană în viziunea Monahului Nicolae Delarohia. 

Luni, 29 iulie, de la orele 11:30 la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în Muzeul „Sfinții Martiri Brâncoveni” va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane realizate în tabăra de la Mănăstirile Rohia și Rohița. Apoi, în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” va avea loc lansarea celui de-al optsprezecelea volum din Integrala N. Steinhardt: „Varia, Vol. I”. Cartea este îngrijită de către Conf. Dr. Florian Roatiş și a apărut la Editura Polirom în coeditare cu Editura Mănăstirii Rohia. 

De la ora 12:30, va avea loc Masa rotundă cu tema: Tânărul N. Steinhardt: afinități și polemici. Pe această temă, vor lua cuvântul: Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, Preşedinte de Onoare al Fundaţiei N. Steinhardt, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramu­reșului și Sătmarului, Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu, Conf. Univ. Dr. Florian Roatiș, Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie, Adrian Botez, redactor al Editurii Polirom, precum şi alţi invitaţi. Evenimentul va fi moderat de către Arhim. Macarie Motogna, starețul mănăstirii Rohia și Președinte al Fundației N. Steinhardt.

Sunt invitaţi şi aşteptaţi la acest eveniment, Membrii Fundaţiei N. Steinhardt, oameni de cultură, preoţi şi monahi.

Organizatorii manifestărilor sunt: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, Fundația N. Steinhardt și Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” - Rohița.