Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
100 de români basarabeni au vizitat Mănăstirea Dealu din Arhiepiscopia Târgoviștei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sâmbătă, 19 august 2017, un grup de 100 de români basarabeni a vizitat Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște. Ajunși în acest loc încărcat de istorie și spiritualitate românească, pelerinii au primit iconițe, în semn de binecuvântare din partea Înaltpreasfinției Sale.
Grupuri de vizitatori au venit în România prin intermediul proiectului „Cunoaște-ți țara”, inițiat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, cu scopul promovării turistice, spirituale și culturale a țării noastre. În cadrul acestui proiect, doar în vara acestui an, 1.000 de români basarabeni au vizitat obiectivele turistice și religioase din județul Dâmbovița.



.jpg)
