Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
101 ani de la Unirea Bucovinei cu România, marcați la Suceava
La Suceava a fost marcată joi, 28 noiembrie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împlinirea a 101 ani de la proclamarea Unirii Bucovinei cu Regatul României.
În Sala de protocol a Palatului Administrativ Suceava a avut loc joi o ședință solemnă dedicată Unirii Bucovinei cu Regatul României, la care au participat oficialități publice centrale și locale.
Invitat de onoare a fost Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, care a transmis un mesaj de binecuvântare la începutul evenimentului. „Suntem la un moment aniversar sfânt: unirea Bucovinei cu patria‑mamă, România. Cinste fruntașilor bucovineni care s‑au făcut mesagerii tuturor românilor bucovineni dornici să se unească cu țara. Cinste bucovinenilor care în timpul ocupației austriece și‑au păstrat credința strămoșească și iubirea față de țara lor România”, a subliniat ierarhul în cuvântul rostit.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a transmis mesajul premierului Ludovic Orban.
Tot joi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, a avut loc un ceremonial religios, urmat de o depunere de coroane la statuia luptătorului pentru drepturile românilor, Iancu Flondor. Numeroase grupuri vocale au completat manifestarea prin cântece patriotice închinate evenimentului organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava și Centrul Cultural Bucovina.



.jpg)
